Odovania praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului; † Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina; Sfântul Mare Mucenic Mercurie
Sfânta Ecaterina a trăit pe vremea lui Maximian şi a lui Diocleţian. S-a născut în Alexandria, fiind fiică de neam împărătesc. Deşteaptă şi frumoasă, a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând de foarte tânără printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi şi grăia în mai multe limbi străine. Sfânta Ecaterina era şi o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi se străduia să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos. Fiind prigoniţi creştinii în acele vremuri, a fost prinsă şi sfânta şi supusă la bătăi grele şi la chinuri sângeroase, din care a ieşit însă nevătămată. A fost silită apoi să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ruşinându-i cu înţelepciunea şi cu buna grăire și i-a înduplecat pe cei 150 de învăţaţi să creadă în Hristos. Stăruind ei în credinţa cea adevărată, au fost aruncaţi în foc. Sfintei Ecaterina i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei. Trupul ei se află la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai.