Olga Greceanu - femeia misionară a Ortodoxiei româneşti
Olga Greceanu era cunoscută ca o foarte apropiată a Bisericii Ortodoxe, atunci când intra în grupul "iniţiaţilor" de la Rugul Aprins. Iar în acest grup erau acei intelectuali care susţineau cauza Bisericii şi trăiau în Biserică. Olga Greceanu era un membru demn al acestui grup care medita şi se ruga încă din vremea Cernăuţilor aflaţi sub oblăduirea mitropolitului Tit Simedrea. Olga Greceanu era cunoscută ca singura femeie care avea binecuvântare de la patriarhul Nicodim, apoi Justinian, de a predica de la amvon, era cea care înfăţişa Scriptura şi istoria Bisericii prin zugrăvelile pe care le executa în lăcaşurile de cult sau lucrările pe care le prezenta în expoziţiile primite chiar şi peste hotare. Olga Greceanu era cea care lupta pentru respectarea femeii, aşa cum fusese răscumpărată de Maica Domnului. Având origine boierească, fusese doamnă de companie a reginei Maria. Cu toate acestea, avea o smerenie exemplară, care o situa alături de marile trăitoare ale vieţii creştine. Cu aceeaşi smerenie a acceptat nedreptăţile regimului comunist ca pe o mare încercare de la divinitate, ştiind că dreptate i se va face în lumea drepţilor.