Omul care îmbracă biserica în flori

„Când culegem flori, suntem în cer“, spunea într-un aforism poetul Costel Zăgan. Vizitându-i gospodăria, admirându-i sera şi ascultându-l cum vorbeşte despre flori pe Liviu Titiliuc din Căciulaţi, judeţul Ilfov, nu ai cum să nu te gândeşti la legătura tainică dintre floare, om şi cer. Pentru că, până la urmă, aceasta defineşte ceea ce noi, prin păcat, am pierdut: Raiul. De aceea, poate, prin dragostea de flori, omul nostalgic încearcă, uneori reuşind, să se ridice la cer, adică să se adune din nou, cu ale sale, în Rai. Liviu Titiliuc, prin dragostea lui, împleteşte scară de flori către cer.

N-am fi aflat niciodată de Liviu Titiliuc din Căciulaţi, comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, dacă părintele paroh Valerian Iliescu nu ne-ar fi purtat până la dânsul. Aveam să descoperim o gospodărie îmbrăcată în flori, răcorite de stropii unei ploi „corect tehnologice“, adică adusă de Dumnezeu la timp, cum „traduce“ gazda clipa de binecuvântare cerească din miezul verii încinse de secetă. Dar parcă nu florile ne-au bucurat inima mai mult, ci dragostea florarului. Căci Liviu Titiliuc nu mai cultivă demult flori, ci dragoste. Atât de multă dragoste, încât prin ea poate chiar... învia flori!

Poate că nu am înţelege corect alchimia care a transformat un fost miliţian într-un florar de referinţă din sudul secetos al ţării, dacă nu i-am raporta persoana la dragostea de Dumnezeu. Pentru că Liviu Titiliuc este un om credincios şi muncitor, pe care fosta uniformă nu l-a împiedicat să rămână aproape de Biserică. Şi aşa este şi astăzi. Modest, educat, vorbeşte despre flori cu o seriozitate filozofică, dar şi cu un anume afect spiritual, cu o religiozitate nedisimulată, căci floarea nu este altceva decât „creaţie a lui Dumnezeu“, cum spune el.

A început totul ca o joacă, nu dezinteresată, pentru a se maturiza apoi într-o pasiune ireversibilă. Astăzi, cultivă 1.500 mp de sere, cu flori din toată gama, pentru parcuri şi balcoane, respectiv răsaduri anuale şi bianuale de Tagetes, Petunia, Jiola, muşcate de toate felurile, dalii, petunii curgătoare etc., plante aduse de prin Danemarca sau Germania, şi „pământuri din Letonia“, căci cele câteva turbării de la noi nu produc compost de calitate. Munceşte în primul rând el, apoi soţia şi fiul, student la Horticultură în anul IV, şi cei trei angajaţi.

„Floarea este o plantă deosebită. Dumnezeu ne-a lăsat floarea pentru a arăta frumosul. Există o legătură absolută între frumos, floare şi Dumnezeu. Floarea este o creaţie a lui Dumnezeu. Din acest motiv punem flori oriunde, indiferent că e vorba de nuntă, de botez, înmormântare, indiferent că o cultivi în curte, o aşezi în casă sau în biserică, alături de icoana Mântuitorului sau de chipul Maicii Domnului. Întotdeauna, floarea reprezintă sufletul deschis, dragostea, apartenenţa la ceea ce este frumos. Ea apropie pe unii dintre noi, iar pe alţii nu, funcţie de caracterul fiecăruia. Floarea este creată să nu o poţi refuza, pentru că ea transmite culoare,  lumină, sensibilitate, dragoste, afecţiune, stare de spirit. Dacă nu îi oferi nimic, îşi retractează totul şi până la urmă dispare, moare“, ne spune Liviu Titiliuc.

Iubeşte cu aceeaşi măsură toate florile. Dar totuşi iubeşte ceva mai mult orhideea, dintr-un motiv extrem de tulburător. „Am încercat de foarte multe ori să o întorc de la moarte. Am tot primit asemenea flori. Ele se produc afară, în medii destul de greu de realizat la noi. Eu le-am recuperat de prin magazine, de pe unde le-am găsit, aproape moarte, şi le-am redat viaţa. Atunci am prins dragoste mai mare de ele. Le aduc aici şi le repun în calitatea lor de floare. Nu poţi să laşi o floare să moară. Şi ea este tot viaţă, şi viaţa este totul. Adică Dumnezeu. De aceea trebuie, este obligatoriu să o iubeşti“, ne-a mărturisit acesta.

Florăria, matematica agriculturii

Liviu Titiliuc este un om credincios, care merge la biserică. Mergea şi înainte, când era miliţian. Pe vremea aia, avea grijă de maicile de la Ciorogârla, care îi erau foarte apropiate, şi pe care le ajuta cum putea, fără să pretindă ceva în schimb. „Mă bucur de respectul lor şi astăzi. La fel şi la Sămurcăşeşti“, ne spune florarul. „Sunt foarte apropiat de biserica de aici, din Căciulaţi. Şi pentru că ne ocupăm de flori, îmbrăcăm în flori curtea bisericii“, ne mai spune omul nostru.

Pentru Liviu Titiliuc, florăria este matematica agriculturii. Numai că în România este uitată, ignorată, neglijată aproape cu totul. „Floarea are o mie de probleme legate de calitate, de mediul în care trebuie să trăiască, de substanţele pe care le foloseşti în tratamente, de hrană, de temperaturi. Floarea nu poţi să «o faci», dacă nu ai carte. A trebuit să învăţ, să merg la simpozioane internaţionale, să vizitez cultivatori de flori din multe ţări, să-mi fac cunoştinţe, să fac schimburi de experienţă, să leg prietenii cu cultivatorii olandezi, la care mă pot duce oricând să învăţ. Din nefericire, la noi, floarea nu se bucură de mare atenţie. Floarea, dacă nu o iubeşti şi nu munceşti pentru ea, o pierzi. Într-un minut, poţi să piezi totul“, ne-a mai spus Liviu Titiliuc.

„Când culegem flori, suntem în cer“, spune poetul Costin Zăgan. Noi credem că „a creşte“ flori te face grădinar în cer. Adică în Rai. Adică în grădina lui Dumnezeu. Liviu Titiliuc împleteşte scări de flori pentru Rai. Şi, uneori, uită că este florar şi se trezeşte iubind lumea atât de mult, încât cultivă dragoste şi credinţă. De aceea, unele flori înviază în mâinile lui...