Omul pătruns de slava lui Dumnezeu

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 66

„O dată și de mai multe ori vorbind ucenicul Sfântului Grigorie cu dascălul său, a văzut ieșind foc din gura cuviosului, care îi lumina fața cu raze ca de soare. Deci, căzând ucenicul la picioarele sfântului, l-a rugat să-i descopere acea taină minunată. Iar cuviosul a zis către dânsul:

– Aceasta o pricinuiește credința ta, fiule, căci eu mă știu pe mine om păcătos. Însă de se va curăți omul pe dânsul de patimile trupului și ale sufletului și se va face curat și vrednic de primirea Duhului Sfânt, atunci, precum a zis Hristos, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh vin și Se sălășluiesc în el. Atunci nu mai grăiește omul, ci Dumnezeu, Care locuiește în el. Deci și tu, fiule, dacă te vei nevoi a te curăți pe tine de patimile trupului și ale sufletului și dacă vei tăia cu sabia Duhului spinii patimilor și dacă te vei ruga cu stăruință lui Dumnezeu, ca El Însuși să ardă cu focul cel dumnezeiesc materia patimilor și să înmulțească în sufletul tău roadele faptelor bune, atunci te vei face lăcaș curat și sfânt al lui Dumnezeu, iar cuvintele tale vor străluci de puterea și lumina Duhului Sfânt.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)