Orașul, azi
Cu ajutorul lui Dumnezeu, anul acesta am reușit să vizităm mai multe orașe decât am fi putut spera: Cluj, Sighet, Satu Mare, Oradea, Deva, Târgu Jiu, Craiova în România, Nessebar, Ravda, Pomorie, Burgas, Sozopol în Bulgaria și, cireașa de pe tort, Viena. La care se adaugă Bucureștiul nostru cel de toate zilele.
Primul lucru care trebuie spus neapărat este că fiecare dintre ele merită cu prisosință să fie văzut, și anume la pas. Fiecare are farmecul lui aparte - foarte diferite între ele -, și asta nu neapărat, sau nu numai, grație monumentelor, muzeelor ori clădirilor emblematice, ci mai ales prin atmosferă, prin oamenii pe care-i întâlnești, prin micile magazine de la colțuri de stradă, pasajele oarecum enigmatice care duc spre surprinzătoare curți interioare, terasele, piețele de cartier și, acolo unde există, bazarurile cu de toate. Toate acestea și destule altele compun imaginea și atmosfera unui oraș. În Cluj, de pildă, am fost fermecați de marea mulțime de tineri, în special în generoasele și nu puținele zone pietonale - de care, în paranteză fie spus, Bucureștiul duce mare lipsă - și, dacă n-am prins TIFF, celebrul festival internațional de film, în schimb am fost fericiții spectatori ai celei de-a noua ediții a festivalului Opera Aperta - ce nume inspirat, marcând faptul că toate concertele au loc în aer liber, dar în același timp făcând trimitere la conceptul de operă deschisă al lui Umberto Eco!
Desigur, așa cum nu există om fără de păcat, nu există nici urbe fără de probleme, mai mici sau mai mari. Unele dintre ele sunt rezolvabile, dacă există voință. Aș fi adăugat „și bani”, dar adevărul e că bani se găsesc dacă este cu adevărat voință. Mai devreme sau mai târziu, depășind toate problemele juridice și tehnice, clădirea- fantomă din piața bucureșteană a Gării de Nord, care găzduia cândva Hotelul Dunărea și magazinul Sora, va fi renovată. Speranțe similare avem și pentru fostul viitor Muzeu ceaușist al Recunoștinței Naționale, din zona Eroilor, și pentru prea multe alte construcții abandonate.
Din păcate, există și lucruri care nu prea pot fi reparate. Bucureștiul nu a fost gândit pentru cele peste 2 milioane de mașini care există azi aici, disputându-și artere prea înguste și numai 350.000 de locuri legale de parcare, adică unul la 6 mașini... Spre comparație, marile bulevarde vieneze, de pildă Opernring, în dreptul parcului Burggarten, arată așa: un trotuar lat, o fâșie de zonă verde, o pistă lată de biciclete, altă zonă verde, a doua zonă pietonală, a treia fâșie verde, trei benzi de circulație, două linii de tramvai și trotuarul de vizavi, cu aceeași structură (pietoni, biciclete, spații verzi), plus o linie de parcare! Între gardul parcului și clădirea de vizavi sunt 50 de metri, jumătate din lungimea unui stadion de fotbal.
În Deva și în Satu Mare nu există artere atât de spectaculoase, dar, din fericire, nici n-ar fi nevoie (cel puțin deocamdată!), la traficul existent. Capitala României are însă o problemă gravă (nu că ar fi singura), mai ales că în acele peste 2 milioane de autovehicule sunt numărate doar autoturismele: 1,6 milioane înmatriculate aici, un număr necunoscut înmatriculate în altă parte - inclusiv în Bulgaria!, dar rezidente aici, plus 500.000-600.000 în tranzit zilnic. Mai trebuie adăugate mijloacele de transport în comun, camioanele și alte vehicule de transportat mărfuri.
Există soluții? Da. Nu perfecte, dar există. Despre asta, cât de curând!