Ordinea credincioșilor înaintea Sfântului Potir
Luând aminte la ordinea în care se apropie credincioșii de Sfântul Potir, se constată anumite diferențe, de la o biserică la alta. Unii preoți îi cheamă întâi pe pruncii de parte masculină, apoi pe cei de parte feminină, urmând copiii, adolescenții, tinerii, bărbații și femeile. Alți clerici pun accentul mai ales pe vrednicia și pregătirea cumsecade pentru cuminecare și acceptă creștinii la împărtășit așa cum se orânduiesc singuri.
Problema este că nu poate fi cu totul neglijată ordinea în care se prezintă credincioșii pentru cuminecare, fără a isca nedorite sminteli. Sunt creștini care apreciază foarte mult respectarea rânduielii și nu pot să se împace cu situația în care o femeie să se împărtășească înaintea unui bărbat. Sau, chiar dacă se ține la prioritatea bărbatului înaintea femeii în Biserică, pe principiul că Adam a fost mai întâi, apoi Eva, ori pe alte considerente de natură teologică, sminteala se ivește și când adolescenți bine dezvoltați se strecoară înaintea celor mai în vârstă la împărtășit, în ideea că totuși sunt copii. În această situație, nu canoanele, nu vârsta, ci înțelepciunea și bunul-simț te învață să stai, cu smerenie, în urma acelor mărunți bunici evlavioși, care știu cuminți să aștepte și să ierte.
Ordinea împărtășirii în primele secole
Preocupări legate de orânduirea credincioșilor la primirea Sfintei Euharistii au existat din începuturile creștinismului. Conform unei lucrări importante din secolul al IV-lea, intitulată Constituțiile Sfinților Apostoli (XIII, 14), ordinea la împărtășit era următoarea: „Episcopul, apoi prezbiterii și diaconii, ipodiaconii și citeții, cântăreții și asceții, diaconițele, fecioarele și văduvele, apoi copiii și tot poporul în ordine și cu sfială și cucernicie (Evrei 12, 29), fără zarvă” (în „Canonul Apostolic al primelor secole”, colecția Canonul Ortodoxiei, vol. 1, trad. I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2008, p. 754).
Transpunând aceasta în viața obișnuită de parohie, înseamnă că după împărtășirea clerului (episcopi/preoți/diaconi) în Sfântul Altar, urmează credincioșii, într-o posibilă înșiruire: ipodiaconii, dacă sunt, apoi dascălul sau cântăreții, doamna preoteasă (dacă putem aproxima rolul ei cu cel al diaconițelor), femeia de la pangar sau îngrijitoarea bisericii (dacă există), fetele tinere fecioare, văduvele, copiii, apoi bărbații și femeile. În practică însă, imediat după împărtășirea clerului în Altar, urmează pruncii și copiii, tinerii, bărbații și femeile, dascălul fiind, de obicei, primul sau ultimul, în funcție de cum pot fi acoperite datoriile de cântare la strană.
Desigur că unde nu sunt adulți pregătiți pentru Sfânta Euharistie, vor fi împărtășiți numai pruncii. Totuși, acolo unde se poate, mai ales la marile sărbători, când sunt mai mulți credincioși pregătiți pentru cuminecare, s-ar putea reveni cu folos la practica veche. În primele secole creștine, după cum am văzut, nu erau împărtășiți întâi pruncii, pentru că nevinovăția fără încercare, așa cum aveau și primii noștri părinți Adam și Eva, nu este încă o virtute, ci un dar dobândit de la Dumnezeu. După calitatea de slujitor al Altarului și al stranei urmează fecioria și cumințenia văduviei, ca virtuți dobândite în mod conștient prin luptă duhovnicească. Abia apoi vin pruncii nevinovați prin firea lor și poporul binecredincios. Pe fondul înmulțirii legăturilor de concubinaj din societatea actuală și al unor practici nefirești, este de dorit ca Biserica să reamintească tuturor însemnătatea curăției trupești și a celei sufletești.
Dificultăți actuale și soluții
Revenirea la această veche orânduială se poate face pentru că și în parohiile orășenești, și în cele rurale, există un nucleu de credincioși fideli parohiei, cu care se poate lucra. Dificultățile care pot apărea sunt legate de obișnuințele enoriașilor, de preconcepții, dar și de creștinii care provin din alte parohii, care nu sunt familiarizați cu rânduielile specifice locașului în care au intrat. Acești credincioși vin să se împărtășească, fără a ține seama neapărat de vreo ordine, și pot crea unele stări tensionate. Este bine ca ei să știe să anunțe preoții că au dezlegare să se împărtășească, să spună de la ce biserică provin, motivul pentru care nu se împărtășesc acolo și cine i-a spovedit. Nu trebuie să fie însă un interogatoriu, mai ales că acest moment de comunicare intervine chiar pe parcursul desfășurării Sfintei Liturghii, dar este o situație delicată.
Sfintele canoane cer chiar o scrisoare de recomandare pentru cei din altă parohie sau eparhie care vor să participe la Sfânta Euharistie. Acestea sunt: canoanele 12, 33, 45 apostolice, 13 al Sinodului al IV-lea ecumenic, pentru clerici, canonul 12 apostolic, 7 Antiohia pentru mireni. „Această măsură, comenta pr. Ion Mărăcineanu, s-a luat pentru a nu se ajunge în situația de a participa la Euharistie și/sau împărtăși clerici caterisiți sau afurisiți, sau mireni excomunicați” („Precizări canonice referitoare la primirea Sfintei Euharistii”, Ortodoxia 3/2014, p. 68).
Scrisoarea de recomandare, pe care unii duhovnici din zilele noastre chiar o cer, este receptată de credincioșii mai sensibili ca un refuz dureros și de neconceput: de ce nu se pot împărtăși în orice biserică ortodoxă le place, dacă au binecuvântarea duhovnicului?
Răspunsul este simplu: preotul nu te cunoaște. Poți fi de bună credință, dar printre necunoscuții care se apropie de Sfântul Potir pot fi și nebotezați, oameni de alte credințe sau care nu s-au spovedit niciodată, și cred că acolo le dă părintele doar pâine și vin. Or, tocmai pentru că nu este numai pâine și vin, ci Trupul și Sângele Domnului, ar fi din partea preotului o crimă morală să împărtășească pe cineva în necunoștință de cauză. Ne atrage atenția și Sfântul Apostol Pavel: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea” (I Corinteni 11, 28-32). Căci, dacă ne purtăm cu lipsă de respect și neglijență față de cele sfinte, consecințele pentru noi vor fi amare, după cum ne avertizează cuvântul Scripturii: „Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă” (Ieremia 48, 10).