Păcate nespovedite

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 606–607

„- Veniți, că a murit maica Magdalena (Tofan)!, strigau uimite maicile.

Și s-au adunat cam 10 maici, au pregătit-o după rânduială, au înfășurat-o în mantie, au așezat-o pe pat și au început să citească la Psaltire, împrejurul răposatei. Către miezul nopții, când tot soborul mănăstiresc era la slujba Utreniei în biserică, deodată maica Magdalena a întors capul într-o parte și a spus cu glas tare către cele ce citeau la Psaltire:

- Chemați repede pe Părintele Antim duhovnicul până la mine.

Cum a primit duhovnicul vestea asta, a luat repede sfânta cruce și epitrahilul și s-a dus la chilia maicii Magdalena. Toate celelalte călugărițe erau uimite și cuprinse de spaimă. Dar cea deșteptată din morți nu le vorbea nimic. Aștepta duhovnicul. Când a venit Părintele Antim duhovnicul, a zis:

- Ieșiți voi afară din chilie, că am puțină treabă cu maica Magdalena!

Și a zăbovit cu epitrahilul pe piept și cu crucea în mână cam jumătate de ceas în chilie, primind o oarecare înfricoșată mărturisire de taină, din gura maicii înviate. Dar nimeni până astăzi nu știe ce taină anume a mărturisit maica Magdalena duhovnicului ei. (...) După terminarea spovedaniei, când Părintele Antim ieșea pe ușă, a zis maicilor uimite de pe sală:

- Ei, acum intrați sfințiile voastre!

Când au intrat repede la ea s-o dezlege din mantie, maica Magdalena deja adormise din nou. Zadarnic o strigau maicile: Maică Magdalenă, scoală-te!, sufletul ei plecase deja la cer.

A treia zi, tot soborul maicilor a petrecut-o până la cimitir cu lacrimi și evlavie ca pe o cuvioasă. Și dacă cineva dintre ele ar fi întrebat pe Părintele Antim despre taina aceasta, bătrânul îi răspundea numai atât: A fost o minune!”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)