Pacea și bucuria vestitoarelor Apostolilor, neasemuita slujire și amintirea ei
Duminica femeilor mironosițe, prăznuită după Învierea Mântuitorului, ne amintește despre așezarea Trupului Domnului în mormânt, despre cei care L-au însoțit până la capăt, L-au slujit, au suferit și au nădăjduit în El.
Între cei menționați de Evanghelia Duminicii se numără Iosif din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta Împărăția lui Dumnezeu. Deși știa că în orice moment ar fi putut fi acuzat de iudei, el a dat dovadă de îndrăzneală lăudată, cum o numesc Părinții Bisericii, neconsiderând că ar putea cădea din bogăția lui dacă va cere Trupul Celui care a fost osândit pentru răpire de Împărăție. S-a dus la Pilat și a cerut Trupul Domnului, iar guvernatorul s-a mirat că a murit așa curând. Credea că va suferi îndelung, precum s-a întâmplat în cazul celor doi tâlhari, iar Evanghelia consemnează că Pilat l-a întrebat pe sutaș dacă a murit de mult…
Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, spune că L-a îngropat cu cinste, L-a înfășurat în giulgiu. Iosif era ucenic al lui Hristos, știind cum se cuvine a cinsti pe Stăpânul. Referindu-se la cuvintele cu bun chip, Sfântul Teofilact ne spune că era om bun, cucernic, fără prihană. Același sfânt subliniază: Să audă bogații și cei ce se îndeletnicesc cu lucrurile de obște, cum pe Iosif cu nimic nu l-a întors dinspre fapta cea bună dregătoria sfetniciei.
Evanghelia continuă spunându-ne că, foarte de dimineață, femeile au venit la mormânt. Ni se spune că Îngerul ședea pe piatră (Matei 28, 2), iar Sfântul Evanghelist Marcu afirmă că femeile l-au văzut pe Înger, după ce au intrat în mormânt. Cel care s-a arătat a zis femeilor: Nu vă înspăimântați, pe Cel Răstignit îl căutați? Răstignit Îl numește întrucât nu S-a rușinat de Cruce, aceasta fiind mântuirea oamenilor și capătul tuturor bunătăților. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru... Pe Petru îl deosebește de ucenici ca pe un verhovnic, cu mai multă cinste numindu-l. Sfântul Teofilact se întreabă: Sau pentru că Petru s-a lepădat și nu ar mai fi fost considerat ucenic? Mântuitorul, arătându-se ucenicilor, care erau adunați la un loc, s-a adresat celui mai vârstnic dintre ei: Petre, mă iubești tu pe Mine? Apoi l-a reașezat întru slujirea de Apostol.
În prima zi a săptămânii, duminică dis-de-dimineață, una a sâmbetelor, Împărăteasă și Doamnă, cum a fost numită, Maria Magdalena s-a bucurat mult, întrucât Domnul i S-a arătat mai întâi ei.
Tradiția Bisericii le-a numit pe ucenițele Domnului, din grecescul μύρο-φορείς, femei purtătoare de mir, în limba română, mironosițe, de la cuvântul mir, însemnând femei evlavioase, păstrătoare ale credinței și tradiției.
Femeile mironosițe au rămas fidele Mântuitorului, însoțindu-L în vremea arestării și execuției Lui. Au stat aproape de Cruce, apoi, împreună cu Iosif cel cu bun chip și cu Nicodim, ucenici de taină ai Domnului, au așezat Trupul Lui în mormânt. Au fost numite apostoli ai apostolilor, în mod special Maria Magdalena. Biserica le-a dedicat o duminică din perioada slăvitului praznic al Învierii pentru cinstirea pe care Domnul le-a arătat-o. Cinstire la cinstirea cu care ele L-au însoțit pe Mântuitorul.
Numele femeilor mironosițe sunt: câteva cu numele Maria, mama lui Iisus, în sens mai larg, deși ea a fost mai presus decât cele amintite, Maria lui Iacov, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosif, Maria, mama lui Ioan și a lui Iacob cel Mare, numită și Salomeea, Maria lui Cleopa, Maria din Magdala, Ioana, femeia lui Huza, intendent al regelui Irod (Luca 8, 3), Suzana și multe altele care slujeau lui Hristos și ucenicilor din avutul lor, după cum istorisește dumnezeiescul Luca.
În Duminica purtătoarelor de miruri mai sunt amintiți Iosif din Arimateea, Nicodim cel înțelept, Marta din Betania și Maria, surorile lui Lazăr.
Femeile mironosițe au manifestat mult curaj, în comparație cu teama și nesiguranța ucenicilor, care au rămas închiși prin case, de frica iudeilor. Biruind frica și întunericul celor din preajma lor, au arătat dragoste nemărginită față de Învățătorul lor.
Printre cei care au scris despre Maria Magdalena și femeile mironosițe îi amintim pe: Sfinții Atanasie cel Mare, Grigorie de Nyssa, Ioan Gură de Aur, Leontie, preot și scriitor al Constantinopolului veacului al VI-lea, Roman Melodul, Modest al Ierusalimului, Teofan Celameul, Nichifor Calist Xantopol, Maxim Mărturisitorul, Fericiții Augustin și Ieronim, apoi Ioan Damaschin, Sofronie al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Teofilact al Bulgariei, dar și Beda Venerabilul, Petru Crysologus și mulți alți teologi și scriitori ai diferitelor vremuri.
Printre femeile mironosițe a fost Salomeea, fiica lui Iosif, logodnicul, și al soției sale, Salomeea, care purta același nume. Salomeea s-a căsătorit cu Zevedeu și a fost mama Apostolilor Ioan și Iacov. Este numită de Evanghelistul Ioan mama fiilor lui Zevedeu, iar Evanghelistul Marcu (15, 40) o numește simplu, Salomeea.
Salomeea a mers pe calea slujirii până la capăt. Împreună cu Maica Domnului, cu Maria Magdalena și cealaltă Marie au cumpărat miruri pentru a îmbălsăma Trupul lui Iisus și îndreptându-se către mormânt s-au întrebat una către cealaltă: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa momântului? Ajungând acolo, au observat că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Intrând în interiorul mormântului, au văzut un Înger îmbrăcat în alb, care le-a binevestit Învierea. Maria Magdalena, revenind la mormânt, L-a văzut pe Domnul Înviat, care i-a spus pe nume și a învățat-o ce trebuia să facă.
Iubirea, dragostea, credincioșia, râvna pentru urmarea Mântuitorului aveau să fie răsplătite de Însuși Domnul, Cel Înviat din morți, care Le-a spus: Bucurați-vă, nu vă temeți! Eu am biruit lumea!
Sfânta Maria Magdalena a fost numită întocmai cu Apostolii. Poate că aceeași vrednicie o merită și celelalte femei mironosițe…
Sfânta Tradiție ne face cunoscut că, după Răstignirea Mântuitorului, Maria Magdalena, marcată profund de cele întâmplate, a vopsit în roșu trei ouă spre dovedirea sângelui vărsat de Mântuitorul, în același timp, arătând că cele trei ouă dovedesc vinovăția guvernatorului Pilat, precum și mesajul de bucurie al Învierii lui Hristos.
Când împăratul a aflat ce s-a întâmplat, a trimis scrisori la Ierusalim, hotărând a fi judecaţi Pilat și arhiereii. Sunt păreri că Pilat s-a sinucis, sau, după alții, a fost executat. Unele tradiții apocrife au încercat să-l reabiliteze pe Pilat și transferă toată vina asupra mai-marilor societății iudaice, arhiereii, cărturarii și fariseii.
Marele Sinaxar ne spune că pedeapsa împăratului dată lui Pilat a fost înfășurarea sa în pielea unui animal proaspăt jupuit, împreună cu o viperă, cum vorbesc istoriile veacului al XI-lea (Gheorghe Cherdinos).
Izvoarele perioadei respective spun că Pilat era vestit pentru calomnii, acte de violență, ucideri fără judecată, uneltiri și cruzime, dar mai ales pentru disprețuirea obiceiurilor și privilegiilor iudaice.
În perioada amintită a făcut o vizită la Roma și Maria Magdalena, chemată special de împăratul Tiberiu. Vorbindu-i despre ce a făcut și a învățat Mântuitorul, uimit de cele auzite, i-a spus: Dacă acestea se petrec în numele lui Hristos, poți s-o vindeci pe fiica mea, care este oarbă? Maria Magdalena i-a spus împăratului că ea nu poate, dar puterea lui Hristos o va vindeca. A doua zi, fiica împăratului şi-a recăpătat vederea.
Mai există o tradiție care spune că, după ce s-a întors de la Roma în Iudeea, Maria Magdalena a fost închisă și aspru chinuită. Sfântul Modest al Ierusalimului (^634) precizează că, văzând minunile care se petreceau cu ea, călăii au încetat s-o tortureze. Au pus-o împreună cu Marta, sora lui Lazăr, cu Maximin, unul dintre cei 70 de apostoli, într-o corăbioară care nu avea pânze, nici vâsle, gândindu-se că va fi zdrobită de vânturi și valuri. Cei aflați pe corabie L-au rugat pe Dumnezeu să-i conducă într-un loc ocrotit de dragostea Lui. Au ajuns la Marsilia, unde au propovăduit Evanghelia. Sfânta Tradiție ne spune că s-au întors la Ierusalim și au plecat apoi către Efes, unde Maria Magdalena a suferit martiriu.
Un sinaxar din veacul al XI-lea consemnează că Maria Magdalena era atașată de învățătura Evanghelistului Ioan, de caznele și lanțurile lui, de închisorile și încercările pe care le-a suferit.
După ce a murit a fost unsă cu miresme și înfășurată într-o pânză, după obiceiul iudeilor.
Literatura bizantină nu îngăduie așezarea Mariei Magdalena în rândul femeilor păcătoase.
Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: Când Domnul s-a dus în cetatea Magdala, L-a însoțit Maria, din care scosese șapte demoni. Aceasta se distingea prin bogăția și originea ei nobilă și de când L-a cunoscut pe Domnul, L-a slujit cu credință. Magdalena L-a găsit pe Doctorul și Curățitorul firii noastre, Cel care nimicește înstrăinarea de Dumnezeu. Maxim Mărturisitorul ne spune că Ea însăși s-a umplut de har și a arătat o râvnă deosebită în credință și în milostenie...
Maria Magdalena, conform Tradiției, a vestit Evanghelia în Roma, Galatia, Galia, Egipt, Palestina și Efes, fiind îngropată de către Ioan, ucenicul cel iubit al Domnului.
Dintre imnurile pe care Biserica i le-a închinat, reținem: Sfinții îngeri din cer s-au minunat de curajul tău, mironosiță, cum tu singură, fără frică, alergând la mormântul lui Hristos, ai văzut Învierea lui, cea dintâi. O, ce mare har! Iar noi îți strigăm: bucură-te, vestitoarea înțelepților apostoli, ceea ce ai sălășluit împreună cu corurile îngerilor, bucură-te, ceea ce te-ai desfătat de desfătarea Raiului, bucură-te, ucenița Cuvântului.
Sinaxarul din Constantinopol (secolul al X-lea), Menologhionul împăratului Vasile I (începutul veacului al XI-lea) și alte scrieri pomenesc de Sfânta Maria Magdalena, fiind amintită în Soborul celor 12 Apostoli, din ziua de 30 iunie, lista acestora cuprinzând, în final, numele femeilor care L-au slujit pe Hristos. La 4 mai se face pomenirea mutării moaștelor ei, la 8 mai (sărbătoarea Sfântului Ioan Teologul) se aduce vorba despre locul morții și al îngropării ei, fiind amintită și în ziua de 4 august, la sărbătoarea celor Șapte Tineri din Efes.