Pagini arestate, pagini eliberate

Printr-un straniu concurs de împrejurări scrierile lui Alexandru Mironescu (1903-1973) au început să fie valorizate și cunoscute cu adevărat abia de vreo două decenii. Memoria sa - mărturiile despre această personalitate fondatoare și exemplară a Rugului Aprins - abia în ultimii ani are parte de o binemeritată și unanimă apreciere...

Aceleași împrejurări greu înțelese de mintea omenească, fiindcă pronia divină are un rol determinant în asemenea cazuri excepțio­nale, fac ca un număr de pagini de însemnări ale scriitorului, cercetătorului și magistrului Alexandru Mironescu, pagini arestate, sechestrate, de poliția politică comunistă (Securitate), să ajungă, iată, fie și parțial, acolo unde trebuie, adică să fie eliberate și... publicate.

Reamintesc, în momentul arestării sale, în lotul Rugului Aprins, în noaptea de 13/14 iunie 1958, profesorul Al. Mironescu este obligat să-și ducă pe brațe o parte din scrieri - care urmau să devină „corp delict”, prin conținutul lor considerat primejdios de regimul comunist (a se vedea mărturia proprie despre acele dramatice ceasuri, publicată postum în vol. Floarea de Foc, Ed. Eikon, 2019, p. 189). Cel mai probabil, aceste scrieri au fost mai numeroase. Unele s-au pierdut. Au fost regăsite doar câteva zeci de pagini.

Acestea nu fac parte din Jurnalul propriu- zis al scriitorului, chiar dacă seamănă, nici nu conțin obișnuitele sale eseuri, unele, într-adevăr, vădit opuse ideologiei marxist-leniniste a vremii: căci pledează deschis pentru valorile creștine, ba chiar - scandal! - pentru mistica creștin-ortodoxă. Sunt simple notații pe o agendă de birou, cum încă există și astăzi (mai rar), par însemnări de lucru din laboratorul scriitorului, care urmau să fie valorificate în excepționalul său Jurnal, comparat adesea de cercetători cu cel al lui N. Steinhardt. Genul de agende din care poți rupe pagina, pe măsură ce însemnările/sarcinile pe care ți le propui sunt depășite. Datarea acestor notații este la începutul „obsedantului deceniu”, anii 1951-1952, așadar în plin stalinism! Din motive tehnice câteva din aceste file sunt dintr-o agendă veche (1941), dar notațiile scriitorului sunt din anii ’50. Însemnările respective căpătaseră însă valoare documentară incriminatorie pentru dosarul proaspătului deținut politic. Astfel încât au fost extrase pagină cu pagină și lipite de anchetatorii comuniști pe foi A4 (vezi foto)...

Iată în continuare un scurt extras din aceste pagini arestate, aflate astăzi într-o arhivă privată, este prima oară când sunt publicate și nu încetăm a ne mira de incredibila lor actualitate.

• „În fața unei realități în care totul merge din ce în ce mai prost, Occidentul - sau mai exact o lume dominată de o știință neroadă - rămâne convins că totul se va aranja; ca un roman de peripeții în care până la sfârșit... va fi bine.
• Pacea nu poate fi o simplă absență a războiului. Dușmanul, astăzi, nu mai ocupă ca altădată numai teritoriul, ci și sufletul oamenilor; ca și diavolul. Aceasta este primejdia cea mare. Invazia conștiinței naționale. Propaganda.
• La grande ville, cette catastrophe humaine, l’un des désastres humains de l’Histoire. [Marile metropole, această catastrofă, unul dintre dezastrele făcute de om în istorie.]
• Bolșevismul - scrie Berdiaev - a fost pedeapsa unui creștinism care a devenit pasiv în fața lumii.

• Avem destui tehnicieni și specialiști. Munca lor e indispensabilă, dar nu avem oameni de concepție și de orientare spirituală. Există în istoria națiunilor ceasuri în care utopia cea mai nocivă este tocmai unicul realism, socoteala măruntă; în care prudența este cea mai rea dintre imprudențe. Trăim o vreme de încercare a sufletelor.
• Biserica trebuie să aibă o acțiune pe deasupra partidelor; prin ele dacă trebuie, niciodată pentru ele. O acțiune deasupra claselor.
• Oamenii se găsesc într-o asemenea nebunie încât au impresia că nu pot să trăiască fără războaie. Războiul e soluția «normală» a condiției satanice în care s-a așezat lumea. Pacea e dumnezeiască și implică alte norme de viață.
• O societate în care totul a fost socializat, în care omul a fost expropriat, înstrăinat, de toate bunurile, aduce omul în sclavia Statului și a conducătorilor lui.
• Biserica noastră ortodoxă ar fi bine să înțe­leagă că lumea nu e numai aceea a păcatului, ci și aceea a răscumpărării și că lumea e posibil să fie îmbunătățită. Omul trebuie să aibă și din punct de vedere social o activitate creatoare. Biserica trebuie să fie activă, în felul ei, la regenerarea spirituală a socie­tății.
• Haosul necredinței... Numai cine a trăit în zilele noastre suferințele oamenilor, prigoana groazei de distrugere, de chinuire a oamenilor poate să înțeleagă în cutremurătorul înțeles expresia «vrăjmașul neamului omenesc»...
• Să vă sfătuiți să vă fie milă unul de altul!
• Știi de ce n-are lumea ce mânca? Pentru că nu era hotărâtă în sufletul ei să postească.
• Din punct de vedere spiritual lumea e la pământ. Nimeni nu se găsește să afirme credința în valorile spirituale.
• Lumea păgână s-a ridicat în materie de religie numai până la formularea întrebării puse de Pilat: Ce este adevărul?
• Un om crede cu atât mai mult în posibil, cu cât cunoaște mai puțin realul.
• «Valoarea morală a omului este în proporție cu facultatea sa de a admira.» (A. Gide)
• Nihil sine Deo! Câtă înțelepciune a fost în țara asta!
• Există un cimitir al inteligențelor.
• Fiecare cauză își găsește reprezentanții săi: cele mari, mari; [cele] rele, răi...
• Actuala organizație [politică]: o ierarhie a în­drăznelii nerușinate și a slugărniciei infame.
• Trebuie să concedem că Occidentul are realmente nevoie de experiența noastră duhovnicească.

• Trebuie să apară o generație de tineri care să aibă atâta dragoste de comunitatea românească încât să aibă răbdarea, nădejdea și credința nestrămutate că numai o mare perse­verență într-un înalt stil de viață va reuși cu adevărat să transforme în bine comunitatea aceasta românească...”