Palatul modernității

În 2001, ONDEA (Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții de Artă) a fuzionat cu Departamentul de Artă Contemporană al Muzeului Național de Artă al României pentru a se crea Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC). Inițial nu a avut un sediu, funcționând în Galeria ¾ a Teatrului Național București şi în clădirea fostei Fundaţii Kalinderu. În 2004 s-a inaugurat actualul sediu, într-o aripă a Palatului Parlamentului. Până aici, nimic senzațional. Senzațional este însă cum arată azi MNAC, rivalizând, în formă și conținut, cu cele mai moderne muzee de profil din lume.

Muzeul Național de Artă Contemporană este un adevărat palat al moder­nității, identificându-se ca atare încă de la intrarea încadrată de două lifturi exterioare cu pereți de sticlă. Deși se află în clădirea Parlamentului, accesul publicului este simplu, trecând doar printr-un filtru, ca la aeroport. De altfel, este foarte frecventat, inclusiv de către turiștii străini care vizitează clădirea Legislativului, lucru constatat și de noi cât ne-am aflat în muzeu.

Trebuie spus că delimitarea temporală a sintagmei „artă contemporană” este încă subiect de dezbatere în istoriile artei, dar în general se consideră că începe cu perioada postbelică și continuă, desigur, până în prezent.

Primul director al muzeului a fost Mihai Oroveanu, istoric și co­lec­ționar de artă, fotograf și curator, iar după decesul acestuia, din 2014, director general este Călin Dan, artist, critic de artă și curator. Până să capete actualul sediu, MNAC a mai avut două sedii-satelit, la Sala Dalles şi într-o clădire de pe Calea Moşilor, care au funcţionat ca depozite și spații expozi­ționale până în 2016, acum având doar prima destinație. Colecția se îmbogățește constant din două surse principale: achizi­țiile finanțate de Ministerul Culturii, respectiv donațiile din partea unor artiști.

Dar acestea sunt doar informații documentare reci - ceea ce contează este impresia, ce vezi și ce simți când intri în muzeu și începi să-i parcurgi etajele, unul mai surprinzător decât altul.

25.000 de fluturi

În momentul vizitei noastre, parterul era dominat de Sala de Marmură, o încăpere de mari dimensiuni, pe ai cărei pereți, uși și tavan erau plasați nu mai puțin de... 25.000 de fluturi negri, de hârtie, reprezentând 30 de specii diferite. Cea mai vizitată dintre expozițiile MNAC - și pe bună dreptate! - era instalația „Nor Negru”, a artistului mexican Carlos Amo­rales, o lucrare celebră care călă­torește prin lume de 16 ani încoace, fiind refăcută de fiecare dată conform spațiului avut la dispoziție: a fost prezentă în galerii de artă, magazine, o fostă biserică și într-un tramvai.

Nu este nici pe departe doar, așa, o idee originală a lui Amorales. Acesta a studiat migrația anua­lă a fluturilor monarh din Canada până în Mexic. Ei parcurg o distanță de aproximativ 4.000 de kilometri, timp de două luni, călătorind ca un nor uriaș și, în momentele de răgaz, acoperind cu totul copaci întregi, imagine care l-a impresionat puternic pe artist, culoarea neagră alegând-o în amintirea morții bunicii sale. La MNAC, „Nor Negru” - expoziție-satelit al Bienalei Art Encounters de la Timișoara - a necesitat aproape trei săptămâni de muncă a unui grup numeros de colaboratori.

Etajul 1 era dedicat celei mai recente sesiuni de achiziții ale muzeului, sub genericul „Puls 22”. Nici nu știi ce să admiri mai întâi: jocurile de volume, pe verticală și orizontală, inclusiv scara care duce la un palier intermediar, împăr­țirea dinamică a spațiului prin panouri, tablourile, colajele fotografice, lucrările pop-art, proiecțiile, amintirile ante-decembriste (precum celebrul pește de sticlă care era așezat pe televizor), colecțiile aproape aleatorii de obiecte, instalațiile multimedia și câte altele.

În măruntaiele colecției

La etajul 2 am descoperit depozitul muzeal, oferit publicului într-o expunere spectaculoasă și labirintică, dar în același timp aerisită, gândită de directorul general al MNAC, Călin Dan, și curatoriată de Irina Radu, sub titlul „Leviathan: În măruntaiele colecției”: lucrări provenite din cele două colecții inițiale de la ONDEA și MNAR sunt așezate laolaltă, ames­tecat eclectic și... democratic, în „cuști” zăbrelite, drept care nu trebuie să te miri dacă vezi tablouri cu soții Ceaușescu sau alte „opere” de propagandă comunistă lângă superbe tapiserii, frumoase sculpturi în lemn nonfigurative sau... un rinocer în mărime naturală. Deși te intrigă la început, conceptul te cucereşte repede şi ai rătăci la nesfârşit prin labirint.

În unele dintre alveole se des­fă­șoară periodic ateliere de creație, iar o parte dintre opere sunt puse în lumină în afara modulelor înconjurate de grilaje. Apropo de lumină, etajul este savant iluminat și are zone de sculptură, de artă decorativă, tablouri, cărți etc. Unul dintre artiștii repre­zentați aici este Paul Neagu, autorul lucrării monumentale „Crucea Secolului”, gândită pentru Piața Charles de Gaulle, ca un omagiu adus eroilor din Decembrie 1989 căzuți la Televiziune, și mutată ulterior, din păcate, mai departe de ochii lumii, în apropiere de ecluzele Lacului Herăstrău.

Universul neobișnuit al etajului doi, ne explică ghida noastră, muzeografa Mădălina Tichie, de la Sec­ția de Educație, s-a născut și ca o necesitate de a avea o expunere permanentă, pe lângă expozițiile temporare de la celelalte niveluri. În 2005 a existat o primă expunere a colecției MNAC, curatoriată de Mihai Oroveanu și intitulată sugestiv „Depozit - Aceasta nu este o expoziție”, adică abordând exact existența unui fond de lucrări foarte diverse și dificil de expus. Ideea a continuat din 2015 prin alte expuneri, precum „Colecția ca arhivă”, „Triaj” (la parter, într-o formă inedită, operele fiind instalate pe paleți) sau „Văzând istoria” (la etajul 1, spațiul cel mai mare al MNAC, însoțită și de o revistă dedicată).

Pe de altă parte, MNAC este în relație frățească permanentă cu alte muzee, drept care multe din lucrările de aici au fost împrumutate acestora pentru expoziții temporare, după cum și MNAC pri­mește „în gazdă” opere din alte părți.

Într-o latură a etajului 2, pe un ecran, rulează permanent un material video prezentând amenajarea „În măruntaiele colecției”, un foarte interesant making of al actualei expuneri. Proiectul arhitectural a fost realizat de Raluca Vișinescu.

Elementul chimic care a botezat o insulă

La etajul 3 am vizitat o tulburătoare expoziție de pictură Ecaterina Vrana. Artista constăn­țea­nă care a declarat „Mi-e frică să pictez” a murit la doar 50 de ani pierzând lupta cu o boală necruțătoare. Acea frică, boala, și, fără îndoială, sentimentul morții apropiate se reflectă în lucrările ei, realizate cu straturi groase de vopsea în ulei, care ridică mult, pe alocuri, suprafața pânzei, în culori puternice și alcătuind compoziții care visează la frumu­sețe, dar îți dau fiori, mai ales că revin obsesiv sicriele și crucile.

Pictorița, au comentat criticii, a ignorat tot ceea ce învățase și și-a creat un stil contrar regulilor. Lucrările din expoziția de la MNAC sunt împrumutate de la alte muzee, dar în special de la familie, care a oferit și numeroase fotografii reconstituind viața și modul de lucru al artistei. Aceasta pornea de la schițe și apoi realiza tabloul „dintr-o suflare”, adică într-o singură sesiune și fără modificări ulterioare.

În februarie 2022, după începutul războiului din Ucraina și sosirea în România a unui mare număr de refugiați ucraineni, bufetul de la etajul 4 al MNAC s-a transformat în centru comunitar, unde voluntarii se străduiau să-i ajute pe aceștia prin colectare și distribuire de donații. Se făceau în acest sens și drumuri săptămânale la granița din Isaccea, iar în cafenea se ofereau refugiaților un ceai cald, o cafea, dar și sprijin moral.

Acum, spațiul este împărțit între cafeneaua propriu-zisă și extrem de interesante expoziții temporare, tematice, ale studenților la Universitatea Națională de Arte, sub genericul „Dialog”. Expo­zi­ția văzută de noi era intitulată „Corp Flora” și încânta prin varietatea tipurilor de abordare, inclusiv artă fotografică.

Înainte, însă, intrarea pe etaj ne-a purtat prin universul artistului cipriot Theodoulos Gregoriu, care a studiat în România și consideră prezența lui aici „o întoarcere firească”. Într-un spațiu întunecat, dominat de negru, lucrarea principală, „Geografie mentală: Constelații”, era un bazin de 7 pe 7 metri, conținând apă colorată cu oxid de metal, leduri, tije de cupru, fragmente de minerale și de statui antice - o instalație care vorbește despre rolul jucat de cupru în istoria insulei natale (inspirând inclusiv numele ei!), minele respective fiind însă azi abandonate și devenind sursă de poluare, în vreme ce nu puține sculpturi antice au fost vandalizate. Două linii luminoase erau marcate cu coordonatele geografice ale locului de naștere al artistului. Lucrarea este site-specific, adică gândită special pentru spațiul în care se află. În aceeași încăpere și în cele alăturate captau privirile alte instalații la fel de uimitoare ale artistului dedicat genului land art, arta preocupată de mediu, dar și de istorie.

Elevii de azi, artiștii de mâine

De două ori pe an au loc la MNAC vernisaje de expoziții temporare, la care se adaugă filme, ate­liere de creație pentru copii și adulți, tururi ghidate, ateliere de scriere creativă, „Raftul Editurii MNAC” participă la „Weekend Session”, la Muzeul Vârstelor etc.

În cadrul atelierelor de creație plastică, copiilor li se pun la dispo­ziție toate materialele necesare și Mădălina Tichie ne-a mărturisit că toată lumea e impresionată de creativitatea cursanților. E foarte posibil ca peste zece sau douăzeci de ani unii dintre ei să deschidă aici expoziții personale!

Trebuie să mărturisesc că am trecut de mai multe ori prin fiecare etaj. Și nu doar din obligația de a face acest reportaj sau din plăcerea de a călători cu tăcutele lifturi prin ai căror pereți de sticlă poți admira Catedrala Mântuirii Neamului, ci și pentru bucuria de a rămâne mai mult în atmosfera unui muzeu care te cucerește încă de la primii pași.