Pantoful Cenuşăresei
V-aţi întrebat vreodată ce număr purta Cenuşăreasa la pantof? Şi de ce a pierdut tocmai un pantof? De ce nu o batistă sau o scrisoare? Eu m-am întrebat, dar nu am putut ghici decât ce număr nu purta: 38, 39 sau 40, adică numerele mari. Prinţii fermecaţi nu au ochi pentru asemenea mărimi, ci numai pentru cele mici şi nobile. Am auzit că există oameni care ghicesc nu în cafea, cărţi sau bobi, ci în pantofi. Îşi dau seama, studiind încălţămintea, pe unde umblă persoana, cu ce umblă (maşină, tramvai sau pe jos), care este nivelul de trai, gusturi, educaţie, aspiraţii… Am început să cred că e plauzibil un asemenea mod de a „citi“ prezenţa unui om în lume numai după ce am aflat câte ceva despre simbolistica pantofului. În Dicţionarul de simboluri al lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant este menţionat că „a umbla încălţat înseamnă a lua în posesie pământul“. În Cartea Rut, 4, 7, se arată că: „Înainte, la facerea unei cumpărături sau a unui schimb, pentru întărirea lucrului, era în Israel obiceiul acesta: unul îşi descălţa sandala sa şi o dădea celuilalt…“ În acest context, încălţămintea devine simbolul dreptului de proprietate. În Islam, străinul se descalţă înainte de a intra în casa gazdei tocmai pentru a-şi demonstra gândurile paşnice şi calitatea de oaspete, fără nici o intenţie ascunsă de a deveni stăpân. Credincioşii moscheilor se descălţau ca dovadă că solul pe care îl atingeau cu picioarele nu le aparţinea lor, ci lui Dumnezeu. Generaţii întregi de călugări creştini au umblat desculţi numai pentru a-şi semnala condiţia smerită, sărăcia asumată. Sfânta Vineri, în credinţele şi basmele populare, umbla prin lume până îşi tocea opincile. Această uzură a încălţămintei semnifica tocmai datoria împlinită.
Dacă a pierde batista poate fi un gest provocator şi a pierde o scrisoare poate fi începutul unei catastrofe (v. „O scrisoare pierdută“), a pierde un pantof este un indiciu psihologic puternic, ba poate chiar un semn divin că lucrurile se vor schimba. Să ne-o imaginăm pe sărmana Cenuşăreasa, grăbită să îşi reia atribuţiile de slugă, dar îmbrăcată încă în prinţesă, cu un picior încălţat şi altul desculţ. Ce înseamnă asta? În primul rând, este evident că şchiopăta. În mentalitatea populară, orice handicap este semnul unei pedepse, iar şchiopul suferă de dezechilibru. El este şi într-o lume, şi în alta. Cenuşăreasa este în lumea obscurităţii, dar şi a strălucirii, în sfera smereniei, dar fără să refuze eleganţa princiară. Şchiopătarea arată nehotărâre, dificultatea alegerii. Frumoasa evadată este prizoniera unei condiţii impuse, dar speră să ajungă într-o alta, mai bună, mai dreaptă, mai luminoasă. Pantoful delicat, micuţ, frumos împodobit îi simbolizează personalitatea. Surorile vitrege, rele şi profitoare, nu îşi pot potrivi piciorul pentru un asemenea condur, oricât ar încerca. Răbdarea, smerenia creştină, speranţa Cenuşăresei sunt virtuţi care îşi vor afla răsplata. Prinţul frumos şi bogat o recunoaşte pe aleasa inimii după acest indiciu. Dacă şi-ar fi pierdut batista, ar fi putut părea un gest frivol. Cavalerii aruncau batistele atunci când îşi provocau la duel rivalii. Idilele curtezanelor, de asemenea, aveau incluse în recuzitele lor astfel de obiecte. În plus, s-ar fi anulat posibilitatea identificării. Frumoasa noastră ar fi rămas nedescoperită. Apoi, cine pierde o scrisoare nu poate fi decât iresponsabil sau nebun. Nu e un personaj care să fie luat în serios, registrul se schimbă, din sfera idealului în cea a comicului. Scrierea are un grad prea înalt de sacralitate pentru a-ţi permite să pierzi o hârtie pe care s-au înşirat cuvinte. Asta nu se poate întâmpla decât numai dacă eşti omul care nu iei nimic în serios. Cenuşăreasa noastră ar fi devenit o superficială în ochii întregii umanităţi. Pe când pantoful, ei bine, pantoful e decent şi chiar profitabil să îl pierzi. Dar trebuie să ştii unde şi când. E nevoie să treacă prinţul pe acolo!