Papa Benedict al XVI-lea în vizită la comunitatea luterană din Roma

Articolul publicat pe 11 martie în săptămânalul francez „La Vie, semnat de Jean Mercier, precizează că vizita Papei la biserica protestantă din Roma - duminică, 14 martie - ar putea ajuta Biserica Luterană să-şi clarifice identitatea.

Jean Mercier precizează că Benedict al XVI-lea a mers în-tr-o biserică protestantă pentru prima dată de la începutul pontificatului său. „Este vizita unui frate la alţi fraţi“, se felicită pastorul Jean-Frédéric Patrzynski, de la Biserica Evanghelică Luterană din Franţa. „Acest fapt arată că Papa nu a uitat ce a spus în orele care au urmat alegerii sale, în 2005, referindu-se la angajamentul puternic în dialogul ecumenic.“ De acum înainte, dialogul între luterani şi catolici ar putea deveni o conversaţie de curtoazie, fără un mare orizont escatologic. E ceea ce ne putem imagina atunci când îl auzim pe pastorul Mikael Mogren, de la Biserica Luterană Suedeză: „Îndrăgesc Biserica Catolică. Am un mare respect pentru Papa Benedict al XVI-lea, care ocupă un loc deosebit în Marea Biserică. Am citit multe din cărţile sale!“ Acest tânăr teolog de 40 de ani nu vede totuşi o problemă în recenta alegere a Evei Brunne în funcţia de episcop al Stockholmului: „Această alegere nu a provocat nicio criză. În Suedia, toată lumea consideră asta ceva normal.“ Părerea pastorului şi teologului André Birmelé, actor în dialogul instituţional de 40 de ani, este că „vizita lui Benedict al XVI-lea este un semn că Papa aşteaptă ceva de la partenerii săi“. Cu alte cuvinte, Papa cere Bisericii Luterane să-şi clarifice identitatea. Interpelarea este salutară, consideră André Birmelé, îngrijorat de deviaţia unor anumite Biserici Luterane occidentale care doresc să se alinieze la ansamblul de opinii contemporane. „Asistăm la revenirea unui protestantism de tip cultural. Dar este un luteranism care, din nefericire, nu se mai defineşte plecând de la afirmaţia fundamentală a Crucii şi a Învierii lui Hristos, care se află în centrul Evangheliei.“ Adică, mai precizează Jean Mercier, plecând de la problematica păcatului şi a mântuirii, teme centrale ale teologiei lui Martin Luter. Bisericile Creştine se revoltă la adresa înăspririi atitudinii faţă de imigranţi Este titlul dat de Camille KOSKAS articolului semnat în ediţia din 11 martie a cotidianului „La Croix“. În timpul unui colocviu organizat joi, 11 martie, la Institutul Catolic din Paris, catolici, protestanţi şi ortodocşi s-au ridicat cu fermitate împotriva unora dintre dispoziţiile prevăzute de proiectul de lege aflat în pregătire la Ministerul Imigrării. „Să permitem cetăţenilor noştri să se raporteze la imigrare fără prejudecăţi.“ Astfel a rezumat cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop al Parisului şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Franţa, sensul colocviului „Bisericile şi provocarea migrărilor“, organizat joi, 11 martie, la Paris, de Consiliul Bisericilor Creştine din Franţa şi de mai multe asociaţii confesionale de ajutor pentru migranţi. După trei zile de la primul tur al alegerilor regionale, cardinalul Vingt-Trois, pastorul Claude Baty, preşedintele Federaţiei protestante din Franţa şi Mitropolitul Emanuel, Preşedintele Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa, au făcut un apel ferm la „apărarea demnităţii imigraniţilor“. Acest colocviu reprezintă dorinţa acestora de a construi o poziţie comună în faţa părerii unora care observă o „înăsprire a politicii duse de guvern în ceea ce priveşte imigrarea“. Aceştia cer drept dovadă proiectul de lege de transpunere a directivelor europene. „Un mesaj de încredere pentru o societate frământată de teamă“ Colocviul, au ţinut să amintească responsabilii ecleziali, este mai mult decât o reacţie la proiectul de lege şi a fost organizat înainte ca acesta să fie făcut public. „Este un mesaj mai larg de încredere, adresat unei societăţi frământate de teamă“, a subliniat pastorul Baty, îngrijorat de „instrumentarea politică a unui subiect fundamental care ţine de demnitatea persoanelor. (...) Trebuie să luptăm împotriva ideii că o persoană care se află în ilegalitate îşi pierde toate drepturile“. „Biserica Ortodoxă este prin definiţie o Biserică a imigrării, pentru ruşi, greci, români, de unde vine şi sensibilitatea noastră la problematica migrării“, explică pr. Nicolas Lacaille, capelan al ACER-MJO. „Are legătură cu dorinţa de implicare în acţiuni sociale, dar şi cu un context social aparte, cu un aflux de imigranţi în Bisericile noastre, care trăiesc în condiţii foarte dificile. Nu putem să ne împărţim în două: pe de o parte să propovăduim dragostea de aproapele şi pe de alta să acceptăm ca un african să fie închis“, concluzionează pr. Lacaille. Cum să transmitem o stimă de sine pozitivă Prin articolul apărut în săptămânalul francez „La Vie“ pe 4 martie 2010, Sarah Gandillot transmite părinţilor câteva sfaturi pentru a-i ajuta pe copiii lor să crească în viaţă având încredere în ei. „Dintre cei trei copii ai mei, fiul meu cel mai mare este fără îndoială cel mai dotat. Este şi cel mai predispus la îndoială şi incertitudine. Cel mai mic este un bloc de încredere. Celui mai mare i-am transmis cu siguranţă temerile noastre de tineri părinţi. Celui mic, siguranţa iubirii noastre. Este nedrept, dar am progresat cu timpul“, explică Marine, 42 de ani. Dacă există un lucru sigur în ceea ce priveşte stima de sine, este faptul că aceasta nu depinde în niciun caz de reuşitele, de eşecurile, de bogăţiile sau de handicapurile unui copil, ci mai degrabă de felul în care capacităţile sau slăbiciunile sale au fost primite şi înţelese de părinţi. Cel puţin în primii ani ai vieţii sale. „Tu eşti actorul vieţii tale“, un mesaj esenţial Pentru France Frascarolo, psiholog şi autoare a cărţii „Stima de sine la copil“, acest mesaj este fundamental: „Este constructiv să-i spunem copilului nostru că suntem mândri de el. Atunci când îl punem faţă în faţă cu responsabilităţile sale, fără să-i refuzăm ajutorul şi sprijinul nostru, îi transmitem tacit mesajul: «Tu eşti actorul vieţii tale». Îl scutim astfel de vinovăţie.“ Sarah Gandillot completează că este pozitiv să ne invităm copilul să reflecteze la răspunsul pe care trebuie să-l aibă faţă de propriile comportamente şi care îl ajută să se orienteze spre viitor. Cu alte cuvinte, dacă copilul nostru devine dependent de complimentele noastre, nu îl ajutăm cu acest lucru. Nimic nu înlocuieşte timpul petrecut împreună Autoarea ne mai atenţionează să nu felicităm un copil doar pentru reuşitele sale. Acest lucru l-ar putea face să creadă că trebuie să fie mereu cel mai bun pentru a fi iubit. „Este important să se simtă nu numai iubit, ci mai ales demn de a fi iubit, pentru că este el însuşi, cu defectele şi calităţile sale“, insistă France Frascarolo. Prin negarea slăbiciunilor noastre nu facem decât să ne întărim incertitudinile. În schimb, este mai încurajator să îl învăţăm să şi le recunoască, ajutându-l să-şi cunoască potenţialul. „Rolul părintelui este de a repera talentele copilului său şi de a le susţine pentru ca acestea să se dezvolte şi pentru a nu fi abandonate de copil.“ Va dobândi din aceasta o anumită mândrie, de care ne va mulţumi mai târziu. Astfel, mai important decât a face complimente, mai mărturiseşte Sarah Gandillot, cel mai bun mod de a favoriza stima de sine la copilul nostru rămâne să ne interesăm de el, de ceea ce face, de ceea ce gândeşte. Simplul fapt de a-i consacra timp şi interes ajută la dezvoltarea lui psihică. Cuvântul şi gândul lui prind greutate şi sens. A ne stima înseamnă a crede în ceea ce gândim, a acorda valoare gândurilor noastre. (Traducere şi adaptare de Georgiana BÂRA)