Părintele Alexandru Nicolici sub persecuţia comunistă

S-a născut la 3 octombrie 1911, în localitatea Vălişoara, judeţul Severin. După şcoala primară şi ciclul secundar, tânărul Nicolici a urmat Academia de Teologie din Caransebeş. În 1934 a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Tufări, judeţul Mehedinţi. În 1944 a fost transferat la Parohia Teregova. La 5 martie 1949 a fost arestat de Securitate pentru legături cu membri ai organizaţiei anticomuniste care activa in munţii din zonă. Potrivit declaraţiei date la Securitate, în ziua de 2 ianuarie 1949, după slujba de la biserică, părintele ar fi fost acostat de notarul din localitate care l-ar fi rugat să meargă cu epitrahilul şi crucea la locuinţa unui consătean. Aici, a găsit mai mulţi localnici dispuşi să depună un jurământ de intrare în organizaţia anticomunistă condusă de notarul Gheorghe Ionescu. Cu mâna pe cruce şi sub epitrahil, aceştia au depus următorul jurământ: „Eu, ..., jur pe Atotputernicul Dumnezeu şi fericirea familiei mele că nu voi trăda secretul organizaţiei”. O a doua întâlnire ar fi fost în 5 ianuarie, pentru ca părintele Nicolici să primească jurământul şi al altor consăteni.

Totul era necunoscut pentru Securitate până în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 1949, când parte dintre aceşti membri ai organizaţiei anticomuniste au organizat un atac asupra postului de jandarmi din Teregova în scopul procurării de armament. În aceeaşi zi, fără să fi aflat de acest eveniment, preotul Nicolici s-a deplasat la Caransebeş, pentru a participa la o conferinţă preoţească. La prima vedere, gestul preotului a fost considerat de către cei din Securitate ca un amestec în atacul asupra postului din Teregova. Ulterior, la 17 ianuarie, părintele a fost chemat de unii membrii ai organizaţiei anticomuniste în sălaşul „Paveleştilor”, loc de adăpost al celor care se ocupau cu creşterea animalelor în munţi. Părintele a fost întrebat de către rezistenţi asupra stării de spirit din localitate. Mai apoi, la 24 ianuarie, părintele a fost din nou la sălaş, de data aceasta pentru a oferi un ajutor financiar. Din aceste motive, părintele a fost învinuit de Securitate pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Prin Sentinţa nr. 49 din 25 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Nicolici a fost condamnat la 15 ani temniţă grea. Ulterior, prin Decizia nr. 764/1951 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, pedeapsa i-a fost redusă la 12 ani. A cunoscut închisorile de la Timişoara (1949-1950), Aiud (1950, 1952 şi 1956) şi Gherla (1957), dar şi colonia de muncă de la Baia Sprie (februarie 1951). Pentru munca forţată prestată în colonie şi la Aiud (mai-august 1951, a făcut cărămidă şi iunie 1954-iulie 1955, la bucătărie, spălătorie şi magazie de efecte penale), prin Decretul nr. 720/1956, a beneficiat de reducerea pedepsei cu doi ani, urmând a fi eliberat la 12 septembrie 1958. Însă, din cauza birocraţiei specifice autorităţilor comuniste, părintele Nicolici a fost eliberat abia la 4 octombrie 1958. Motivul întârzierii s-a datorat trimiterii în domiciliu obligatoriu pentru 36 luni în localitatea Olaru, din Bărăgan, cu începere de la 1 septembrie 1958. Pentru antecedentele penale, părintele Nicolici era considerat în continuare potenţial duşman al regimului. Ulterior, prin Decizia nr. 16219 din 26 august 1961 regimul de restricţii domiciliare i s-a prelungit cu 24 luni. În iulie 1963, pe când era încă în domiciliu obligatoriu, Protoieria Călăraşi i-a oferit Parohia Tonea, unde a slujit cu aprobare de la Miliţie. În timpul liber a lucrat ca pomicultor la GAS Roseţi. La 21 august 1963 a fost eliberat din domiciliul obligatoriu. De la 1 octombrie 1964 a slujit la Parohia Târnova, judeţul Caraş-Severin.