„Părintele Stăniloae a fost un teolog pan-creştin“

Hermann Pitters este traducătorul în limba germană a lucrării „Dogmatica“ a părintelui Dumitru Stăniloae, dar este şi profesor de teologie la Departamentul de Teologie Evanghelică a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Întrucât profesorul Pitters l-a cunoscut pe marele nostru teolog, am considerat interesant să ne povestească unele amintiri şi să ne facă mărturisiri despre acea perioadă, precum şi despre modul de receptare a operei părintelui Stăniloae în Occident. 

 

Domnule profesor, cum l-aţi cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae?

 

Părintele Dumitru Stăniloae a fost cea mai mare parte a vieţii sale profesor de teologie la Bucureşti, iar eu eram la acea vreme - şi sunt încă - profesor de teologie evanghelică la Sibiu. Din aceste posturi ne-am întâlnit de multe ori la conferinţe teologice comune. De fiecare dată am stat de vorbă cu dânsul şi am fost de multe ori împreună în diferite comisii teologice, cum ar fi cea de dialog între Biserica Ortodoxă Română şi cea Evanghelică din Germania. La aceste comisii am participat amândoi cu referate şi diferite intervenţii, discuţii etc. Acolo aş putea să spun că ne-am împrietenit. În dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi Federaţia Mondială Luterană am fost, de asemenea, prezenţi şi ne-am străduit să găsim împreună convergenţele şi punctele comune din credinţa noastră creştină. Am rămas profund impresionat de universul teologic pe care îl prezenta părintele profesor Dumitru Stăniloae. Pe bună dreptate este numit cel mai mare teolog de limbă română, dar totodată este considerat un teolog pan-ortodox, o personalitate care reprezintă întreaga Ortodoxie. Mai mult decât atât, eu spun adesea că părintele Stăniloae a fost un teolog pan-creştin, universal. 

 

În afară de gândirea sa teologică şi pregătirea deosebită, ce v-a mai impresionat la părintele Stăniloae? 

 

Părintele Stăniloae a fost o mare personalitate, un om demn de admirat, dar a fost foarte modest şi foarte reţinut. Când am intrat în locuinţa lui din Bucureşti, am fost uimit de simplitatea şi modestia în care trăia. Când am intrat în casă, m-a întâmpinat o femeie simplă, îmbrăcată modest, cu un batic pe cap. Am întrebat de profesorul Stăniloae şi doamna respectivă mi-a răspuns că ea este soţia părintelui. Casa întreagă era foarte modestă, ca o chilie de mănăstire. Am rămas impresionat de toate aceste lucruri, dar mai ales de faptul că ceea ce a învăţat părintele Stăniloae a şi trăit în viaţa cotidiană. A fost foarte credincios şi un om foarte modest. În timp, s-a născut şi ideea de a traduce „Dogmatica“, opera sa de căpătâi, în limba germană. Părintele a fost foarte interesat de această cerinţă şi de mai multe ori am avut ocazia să-l vizitez la dânsul acasă, la Bucureşti.

 

Care a fost reacţia părintelui la apariţia acestor traduceri?

 

Mai întâi trebuie să precizez că a fost o muncă extrem de dificilă şi pretenţioasă de a-i transpune gândirea teologică în altă limbă. M-am străduit mulţi ani şi am avut marea satisfacţie că părintele Stăniloae a acceptat această traducere şi mi-a spus, hazliu, că opera sa în limba germană este şi mai reuşită decât originalul în limba română (râde). A fost o flatare, dar pentru mine acele cuvinte au fost o satisfacţie şi o confirmare c-am reuşit să-l traduc fidel, aşa cum a gândit părintele fiecare rând. Primul volum a fost tradus în 1982, iar celelalte două în 1986, respectiv 1990.

Cum au contribuit traducerile dumneavoastră la receptarea operei sale în mediul apusean?

 

Traducerile au fost un pas foarte important în promovarea operei părintelui Stăniloae în spaţiul german, pentru că mulţi teologi, şi mai ales doctoranzi, cercetători şi studenţi din diferite seminarii universitare s-au întrebuinţat de această lucrare. Cred că părintele Stăniloae a intrat ca teolog în circuitul mare ecumenic şi prin această traducere. Dar „Dogmatica“ nu este singura operă a părintelui Stăniloae pe care orice teolog trebuie s-o parcurgă. Cred că cel mai important lucru în teologia părintelui Stăniloae şi pentru partea protestantă a creştinismului aş putea spune că a fost descoperirea teologiei Sfântului Grigorie Palama. Pentru lumea protestantă acest lucru a fost ceva absolut nou. Teologia părintelui Stăniloae este un fel de neo-palamism, dar nici ceilalţi mari teologi isihaşti, cum ar fi Nicolae Cabasila, Simeon Noul Teolog, nu au fost cunoscuţi în gândirea apuseană până la acel moment. Prin părintele Stăniloae, aceşti mari teologi au fost din nou descoperiţi, şi acesta este un lucru mare. Prin ei am învăţat că teologia nu este ceva absolut raţional, ci pătrunde şi în celelalte laturi ale vieţii. Teologia nu este ceva doar gândit, ci şi ceva simţit. Un alt lucru important legat de opera părintelui Stăniloae este faptul că ne-a descoperit Filocalia. Cele 12 volume sunt un tezaur enorm şi întreaga gândire a Părinţilor din pustie este extrem de valoroasă. Aceasta este o descoperire nouă a părintelui Stăniloae, de care ne bucurăm din plin acum. Apoi, rămâne în istorie curajul lui de a intra în dialog şi cu filosofia contemporană, mai ales cu Heidegger şi cu filosofia nouă existenţialistă. A intrat în acest dialog şi a reuşit să redea ideile sale într-un limbaj teologic foarte adânc. A fost ceva nou şi pentru teologia evanghelică.

 

Cum aţi descrie în câteva cuvinte realizarea de a fi tradus opera marelui teolog Dumitru Stăniloae? Vă consideraţi a fi providenţial pentru acest pas în promovarea operei sale?

 

Marele poet german Friedrich von Schiller a spus odată într-o poezie: „Dacă regii construiesc palate sau înalţă catedrale mari, atunci birjarii au mult de muncă“. Cu roaba şi căruţa, cei mici muncesc din greu pentru zidirea palatului celui mare. Eu aş spune că regele ctitor al palatului a fost părintele Dumitru Stăniloae, iar eu sunt unul dintre birjari, dintre ostenitorii mici, care am reuşit să muncesc şi să-l fac mai bine cunoscut pe părintele Stăniloae în mediul german. Atât am reuşit să fac pentru regele Stăniloae, eu, un căruţaş (zâmbeşte). Am făcut ceva pentru descoperirea în Apus a marelui constructor Dumitru Stăniloae. Mă bucur că în acest an cu toţii am avut posibilitatea să-l evocăm, mai ales cei care l-am cunoscut şi am colaborat cu dânsul. Marele congres dedicat operei părintelui Dumitru Stăniloae de la Bucureşti a fost un eveniment extraordinar şi am participat cu emoţie la pomenirea de la cimitirul unde este înmormântat, amintindu-ne cu mult respect de acest geniu al Bisericii Ortodoxe Române şi al întregului creştinism.