Părintele Țeugea, slujitor după modelul Celui ce a luat chip de rob

O jumătate de veac, părintele Ioan Gheorghe Țeugea, în prezent îmbisericit în Parohia „Sfânta Fecioară Maria” din București, a slujit cu răbdare, permanent și necondiționat, semenilor, cu cuvântul și cu fapta, fără răgaz, cu ochii și cu inima îndreptate spre binele lor. Peste tot pe unde și-a purtat misiunea și-a însemnat trecerea cu lăcașuri de cult și fapte creștinești, străduindu-se să capete asemănare Celui ce a luat chip de rob venit să slujească, făcându-se pe sine folositor semenilor, nu din milă, ci din respect și dragoste, fără a se opri o clipă. 

Cine conștientizează că mai important decât timpul personal este cel cu care îl petreci va înțelege că doar trecând acesta poate dezvălui adevărul, ca să-l para­fra­zăm pe Seneca. Timpul scurs în anii de slujire ai părintelui Țeugea constituie un prezent continuu. Un mod care i-a definit existența. Un „acum” care a căpătat concretețe și valoare cu fiecare secundă. Un bun ce nu poate fi împachetat și pus sub pomul de Crăciun ca un cadou, pentru că timpul părintelui nu a fost consumat solitar, ci împărțit cu cei din jurul său.

Luptând zi de zi pentru Biserică

Părintele Ioan Gheorghe Țeugea s-a născut la 5 aprilie 1954 la Toplița, iar la 1 septembrie 2024 a împlinit 50 de ani de slujire neîntreruptă. După terminarea studiilor teologice a fost numit preot misionar în județele Harghita și Covasna, unde și-a îndeplinit îndatoririle cu multă râvnă și dedicare. „În acești ani, Dumnezeu m-a binecuvântat cu sănătate, ca să pot sluji Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, Ierurgiile, și să lupt, să fac ceva, zi de zi, pentru Biserică”, ne mărtu­risește acesta.

Sfinția sa și-a început slujirea la Joseni, Protopopiatul Miercurea Ciuc, în 1974, unde a înființat o parohie ortodoxă într-o așezare majoritar romano-catolică. A reparat biserica veche, casa parohială și a înființat un cimitir ortodox. În zonă a slujit cinci ani, la Joseni, în parohiile Frumoasa, Filia Livezi-Ciuc, unde a finalizat pictura bisericii, apoi în cătunul Făgețel, unde mai târziu s-a ridicat și o mănăstire, iar fostul stareț de acolo, Andrei, este în prezent Episcopul Covasnei și Harghitei, dar și în Parohia Imper din „secuime”.

„Mult timp nu am rămas pe meleagurile natale, deoarece băiatul meu a contractat la naştere o bronşită astmatică, şi ajunsesem să-l menţin în viaţă cu injecții cu hidrocortizon. Medicii mi-au recomandat să mă mut cu familia la câmpie, altfel voi pierde copilul. Așa am ajuns la Galați, în Episcopia Dunării de Jos, unde vrednicul de pomenire Episcop Antim Nica m-a trimis mai întâi la Cernavodă, stabilindu-mă după aceea în Parohia Oltina, lângă castrul roman Altinum. Aici exista o biserică mică, veche, și trebuia ridicată o alta nouă. După câțiva ani am finalizat lucrările, am pictat noul așezământ, pe care l-am dotat cu mobilier realizat în Atelierele Patriarhiei de la Mănăstirea Plumbuita”, ne mai mărturisește părintele.

În 1985, preotul Țeugea a fost numit protopop la Medgidia, slujind în cea mai mare biserică din oraș, pe care a reparat-o și a pictat-o, coordonând activitatea administrativă a protoieriei, care se întindea de la Ostrov și Valea Seacă, până la Cernavodă. A ridicat sediul protoieriei, dar și „luptând pentru ajutorarea parohiilor sărace, care aveau datorii la Casa de Pensii a Bisericii Ortodoxe Române, iar preoții nu-și luau salariile în întregime”, cum spune sfinția sa. După multe eforturi, a reușit să rezolve aceste probleme, fiind avansat și mutat la Casa de Pensii a Bisericii Române din București, unde a lucrat până în 1993, când a predat-o Ministerului Muncii, trimițând fiecărei case județene de pensii toate documentele întocmite și păstrate la București.

Să rămânem ceea ce trebuie să fim

În Capitală, a slujit mai întâi la Biserica Amzei, apoi la Parohia Dudești-Cioplea, și după aceea la Parohia Delea Nouă. În 2009, a pus bazele unei noi parohii, „Sfânta Fecioară Maria”, pe Calea Dudești, a cărei biserică a ridicat-o supraetajată, cu mari eforturi și încercări, și pe care a dotat-o cu tot ceea ce este necesar unui lăcaș de cult.

În perioada în care a fost protopop la Medgidia a deschis și Mănăstirea Dervent, a cărei biserică a reparat-o și a cărei pictură a fost realizată de către artistul Marcel Codrescu. „La București, când am fost pregătiți, domnia sa a venit și a pictat paraclisul de la subsol și biserica parohiei noastre «Sfânta Fecioară Maria». În ziua în care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a sfințit biserica a admirat fresca, l-a cunoscut pe artist, și așa Marcel Codrescu, împreună cu fiul său, Daniel Codrescu, au ajuns să realizeze și să pună în lucrare proiectul pictural monumental de la Catedrala Mântuirii Neamului”, ne mai mărturisește părintele Țeugea.

Încă de copil, sfinția sa a trăit în sânul Bisericii, a fost o prezență constantă în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Toplița, ridicată de primul patriarh al Bisericii noastre, Miron Cristea, și în Mănăstirea Durău, unde un timp a slujit un unchi al sfinției sale.

„După 50 de ani de slujire, astăzi constat o mare diferență calitativă în viața socială și duhovnicească, față de anii începuturilor mele. Atunci oamenii erau mult mai apropiați și mai credincioși. În zona noastră, copiii mergeau în grupuri la biserică duminica și în sărbători. Astăzi, deși avem libertate deplină și mulți credincioși vin la slujbe, pe unii îi simt că nu o fac din credință, ci mai degrabă din interes. Ei cer doar ajutor. Și, dacă îl primesc, uită să mai treacă pe la biserică, să-I mulțumească lui Dumnezeu. În tinerețea mea, oamenii veneau doar pentru iertarea păcatelor și pentru sănătate. Acum, în pomelnice sunt trecute fel de fel de cereri materiale, iar în perioada posturilor, duminica sau în sărbători, se organizează târguri de mâncăruri, festivaluri, concerte, care nu mai țin cont de nimic și care denaturează viața creștinului. S-a răcit și dragostea față de aproapele. Înainte familiile erau unite. Acum copiii nu se mai înțeleg cu părinții, frații între ei la fel, e multă ură, multă dușmănie. S-a ajuns chiar și la crimă. Dacă nu ne vom trezi, lumea va aluneca pe o pantă periculoasă, fiind foarte ușor manipulată și influențată de tot ce se întâmplă rău prin alte părți. În trecut, față de acum, exista o legătură mai strânsă între credincios și duhovnic. În viață respectarea anumitor rânduieli este obligatorie. Altfel ne îndepărtăm de ceea ce trebuie să fim! Astăzi trăim o rupere a omului prezent de modelul creștinului adevărat”, ne mai spune părintele.

În mod ciudat, timpul stă pe loc numai în clipele care seamănă foarte mult cu viața obișnuită. Părintele Țeugea conștientizează însă că mai important decât timpul personal este cel cu care îl petreci. De aceea și-l dedică semenilor, ca noi, creștinii, să nu ne îndepărtăm și mai mult de ceea ce trebuie să fim...