Patriarhul Teoctist și dangătul trist de clopot...
30 iulie 2007. O liniște nepământeană, însoțită de o căldură toridă, stăpânea ținutul montan cuprins între Munții Bucegi și Baiului. Mănăstirea Sinaia, primitoare de pelerini și străini, își desfășura obișnuitul program duhovnicesc. La momentul asfințitului, după slujba Vecerniei, dangătul de clopot bătea trist...
Clopotnița mănăstirii devenea amvonul de la poalele munților din care răsunau cuvintele: Patriarhul Teoctist nu mai este... Sunetul cernit, sumbru și grav de clopot a făcut păsărelele care se adăposteau în arborii din apropiere să zboare către cer, înălțându-se cu ele în veșnicie toate momentele frumoase ale Patriarhului Teoctist din locul de pe Valea Prahovei proteguit de Preasfânta Treime și Maica Domnului.
Același sunet vestitor, rezonant și posomorât aducea cu el lacrimi pe obrajii unora... Priviri ațintite în pământ, rugăciuni șoptite și o candelă aprinsă în fața tabloului său îl aduceau pe Patriarhul Teoctist în Mănăstirea Sinaia altfel de cum eram obișnuiți. Era un inedit al situației pe care fiecare a trăit-o într-o intensitate și interioritate proprie, gândind retrospectiv, cu nostalgie și... tristețe!
Dacă prin vocea lui, în trecute vremuri, istoricul clopot anunța venirea Patriarhului Teoctist la mănăstire, slujirea sa la prestolul sfânt, precum și momente de bucurie prilejuite de poposirea (uneori fugitivă) a Patriarhului la Sinaia, dangătul din amurgul lui 30 iulie 2007 rămâne de neuitat…
Soarele apunea, treptat, amintindu-ne despre viața Patriarhului Teoctist. Rememorez cuvintele unui părinte, care spunea: Patriarhul a fost o lumină, un soare care a strălucit! Atunci, la final de lună a lui Cuptor, razele patriarhale nu mai luminau cu aceeași intensitate, iar căldura pe care o emana prin prezența sa se transforma într-un foc, care nu ardea, ci încălzea prin pace sufletul...
Mănăstirea Sinaia a fost la inima Patriarhului Teoctist! Plecarea sa din această lume a întristat obștea sinaită și pe mulți credincioși ai istoricei vetre monahale, întrucât se raportau la Patriarhul Teoctist ca la un părinte, cu înțelepciune, bunătate, dreptate, jovialitate și cordialitate. Vedeau în cuvintele patriarhale rostite de pe soleea bisericii mari o nădejde că viața alături de Hristos este cea care înveșnicește starea de bucurie.
Vocea Patriarhului Teoctist o putem asemăna cu dangătul clopotului. Era melodioasă, armonioasă, chemându-i pe oameni către Hristos.
La împlinirea a 16 ani (2007-2023) de la trecerea sa în Împărăția cerurilor, la ceas de pomenire și aducere aminte, de omagiere și recunoștință pentru vrednicul de luminoasă amintire Patriarh Teoctist, voi aminti, dintre multele sale daruri cu care a fost înzestrat, de puterea cuvântului, referindu-se la tineri și tinerețe.
Tinerețea și vitalitatea care o caracterizează trebuie să fie dublate de păzirea poruncilor Domnului! Tânăr sunt eu și defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat! (Psalmi, 118, 141). Principiile călăuzitoare tinerilor și tinereții au nevoie de ancorare în Cuvântul cel dătător de viață, veridicitatea lor fiind confirmarea că ceea ce împlinim este bine.
Patriarhul Teoctist îi numea pe tineri tinerețea Bisericii, conștientizând rolul de moștenitori ai învățăturii de credință autentică, de continuatori, de slujitori râvnitori și de propovăduitori, asemenea Apostolilor de odinioară.
Tinerețea este uneori (pe nedrept) desconsiderată și defăimată de societatea contemporană! Motive precum stângăcie, neștiință, imaturitate, lipsă de experiență și altele asemenea sunt cele care nu definesc corect un tânăr ancorat în viața creștină autentică.
Patriarhul Teoctist vorbea mereu despre încrederea în tinerii destoinici și cumpătați, responsabili și serioși! Este cert că bătrânețea are înțelepciunea și importanța ei covârșitoare, întrucât omul bătrân luminează cu o altfel de lumină.
Tinerețea înflăcărată este caracterizată de avânt, intensitate, căldură, cordialitate, energie, dăruire până la jertfă, încălzind sufletele desprinse din fiordurile sinuoase ale necredinței. Un tânăr arde asemenea unei lumânări, luminează celor din întuneric, aduce claritate, efervescență și bucurie. Însă toate acestea cu discernământul aferent maturității, cu raportare la cuvintele Evangheliei și învățăturii Bisericii!
Cimitirele eroilor sunt pline de tineri curajoși! Nu din neștiință, ci din convingere sfântă, nu din nepăsare, ci văzând în lupta lor începutul unei rânduieli, nu din slavă deșartă, ci din martiriul care schimbă mentalități eronate și gândiri preconcepute. Disponibilitatea tinerilor spre jertfă revelează o credință puternică în Înviere, devenind astfel tineri cu valoare de exemplu!
Puterea de muncă a tinerilor este efectul energiei care caracterizează timpul înfloririi. Asemenea unui arbore care în timpul primăverii și al anotimpului călduros înfrunzește și apoi înflorește, oferind la vremea potrivită rod bogat, aidoma este perioada tinereții. Un tânăr creștin își începe activitatea cu rugăciune, iar vorbirea cu Dumnezeu revarsă belșug de har, înțelepciune, statornicie, responsabilitate, transformând din tânăr un bătrân de altă vârstă, cu fapte pe măsură!
Patriarhul Teoctist îndemna tinerii, prin părintească grijă, făcând referire în cuvântările sale despre importanța abordării sănătoase a vieții duhovnicești.
Când un tânăr primește binecuvântarea lui Hristos, el adaugă strălucire în viața sa. Devine lumină pentru ceilalți!
Alături de Domnul Vieții, tânărul cu abordare duhovnicească are perspectiva unui progres în lumină harică, îmbogățindu-se spiritual pe zi ce trece. Înaintând în cunoașterea lui Hristos, dorește mai mult să se adape din acest Izvor nesecat și, voind să-L întâlnească, merge către El, cu puteri mereu înnoite.
În volumul său, Tinerii - tinerețea Bisericii, Patriarhul Teoctist spunea: tânărul dintotdeauna are nevoie de o anumită ,,înțelepciune”, care să-i fie stea călăuzitoare în înțelegerea lumii, în orientarea sistemului său axiologic, în trasarea drumului și punerea jaloanelor pentru viitor, în valorificarea cunoștințelor dobândite la clasă și aplicarea lor în viață. Sursa adevăratei înțelepciuni este Hristos, Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, iar din Hristos, Înțelepciunea divină, ne adăpăm împărtășindu-ne cu preacuratul Său Trup și Sânge la Sfânta Euharistie.
Prezent adeseori la evenimentele de început sau final de an școlar, la hramul Seminarului Teologic din București, la hramul Mănăstirii Radu Vodă, la congrese, conferințe, ori făcând analogii simbolice în cadrul omiliilor de la Sfânta Liturghie, Părintele Patriarh Teoctist aducea în atenție că tinerețea celor care-l înconjurau îi oferea o stare de efervescență, vitalitate și dinamism. Pentru mine este o mare binefacere că mă aflu, într-o asemenea împrejurare, în mijlocul unor suflete dintre cele mai curate, unor inimi atât de gingașe, cu atașament profund pentru Sfânta noastră Biserică strămoșească. Este, apoi, curajul pe care îl dobândesc ori de câte ori mă întâlnesc cu tinerii creștini (Cuvânt rostit la încheierea festivalului Filocalia, ed. a IV-a, în volumul Tinerii - tinerețea Bisericii, 2003, p. 24).
Credința menține sufletul mereu tânăr! De aceea, Patriarhul Teoctist își concentra mesajul său pe o învățătură vie, ancorat în realitatea zilnică, însă nedespărțită de predaniile sfinte, care au oferit continuitate Bisericii și slujitorilor ei.
Tinerii au permanent nevoie de exemple! Fie că sunt din perioada primară a creștinismului, ori din trecute vremuri, sau contemporane cu ei, evidențierea unor astfel de personalități reprezintă o actualizare și punere în valoare a celor bine plăcuți lui Dumnezeu, asemenea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.
Slovele vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist au adus lumină, călăuzind tinerii și credincioșii către Împărăția cerească.
Ca un clopot însuflețit de Duh, al cărui sunet se propagă peste timp și timpuri, cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel sunt ca o concluzie a vieții vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist: Rodirea luminoasă a credinței în istoria și cultura unui popor se vede în virtuțile statornice ale poporului adesea personalizate în luptători și eroi, în cărturari înțelepți, în artiști inspirați și mai ales în sfinți martiri, mărturisitori, cuvioși, ierarhi și voievozi (†Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Dăruire și Dăinuire, Ed. Trinitas, Iași, 2001).
Clopotul de la Sinaia bate zilnic, însă dangătul din ziua de 30 iulie va rămâne mereu umbrit, oricât de mult soare ar fi, de plecarea din acest pământ a Patriarhului Teoctist...
Soleea mănăstirii va păstra mereu amintirea cuvântărilor despre tineri și tinerețe, despre iubire și comuniune, iar mesajul luminos și mereu proaspăt al predicii Patriarhului Teoctist rămâne viu, îndemnând tinerii să-L caute pe Dumnezeu și să-L afle așa cum a făcut el o viață întreagă. Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima voastră (Ieremia 29, 13).