Pătrunjelul, un furnizor ieftin de imunitate

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 05 Ianuarie 2018

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj-Napoca ar putea revoluționa piața produselor imunizante, extrăgând, la costuri mult mai mici, vitamina C din pătrunjel.

Echipa de cercetători clujeni a iniţiat deja acest proiect de extracţie a vitaminei C din pătrunjel, plantă care conţine de patru ori mai multă vitamină decât portocala. Astfel, susțin cercetătorii, vor putea ajunge la formule de imunizare a organismului mult mai ieftine decât în prezent. În cadrul proiectului, cercetătorii clujeni au studiat conținutul biochimic al mai multor plante aromatice, utilizate în bucătăria românească: pătrunjel, mărar, ţelină, cimbru.

„Făcând măsurători, am constatat că pătrunjelul se remarcă printr-un conţinut ridicat de vitamina C. 1 kilogram de pătrunjel este echivalentul a 4 kilograme de portocale din punctul de vedere al conţinutului de vitamina C, astfel încât această plantă este o alternativă mai ieftină la citrice pentru creşterea imunităţii în sezonul rece”, a declarat pentru Mediafax Loredana Soran, director de proiect.

Scopul proiectului este ca extractele din aceste plante să poată fi utilizate în domeniul alimentar, dar și în industria de cosmetice și cea farmaceutică, ținând cont de faptul că vitamina C este un puternic antioxidant. Potrivit cercetătorilor, cea mai bună metodă de extracție a vitaminei C din pătrunjel sunt ultrasunetele.

Pătrunjelul este o plantă condimentară intens recomandată și în fitoterapie, fiind considerată o colecție veritabilă de vitamine. „Predomină vitamina C (de patru ori mai mult decât în portocale), vitamina A şi vitamina B12 (cu mare importanţă în prevenirea cancerelor, a unor boli cerebrale, în fertilitate şi la menţinerea sarcinii). Frunzele mai conţin clorofilă şi carotenoizi, proteine (100 g frunze depăşeşte conţinutul proteic din două ouă), histidină - un aminoacid care frânează dezvoltarea tumorilor, enzime, un colorant numit apeină (glicozid al apigeninei), ulei eteric cu cumarine şi săruri minerale (Fe, Ca, K, P, Mg, Cu, I)”, explică prof. univ. dr. Constantin Milică, fitoterapeut în cadrul Centrului de tratamente naturiste „Aroma” de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași. De asemenea, pătrunjelul are importante efecte antioxidante, distrugând radicalii liberi. Conţinutul în antioxidanţi naturali are rol esenţial în evitarea oxidării intracelulare a grăsimilor, evită îmbătrânirea prematură a celulelor şi combate apariţia cancerului şi a bolilor cardiace grave.

Frunzele au proprietăţi terapeutice la nivelul aparatului digestiv (stomahice, laxative, antiseptice, depurative, antitoxice şi vermifuge), în afecţiunile cardiovasculare (hipotensive şi vasodilatatoare), în afecţiunile renale-genitale (diuretice şi antiinfecţioase), în bolile sistemului nervos, în desfăşurarea proceselor metabolice generale (efecte antiscorbutice, antianemice şi antirahitice), intensificând activitatea sistemului imunitar şi rezistenţa la infecţii şi anulând tulburările de creştere la copii. Prin substanţele aromatice conținute, stimulează pofta de mâncare, ca urmare a creşterii secreţiei sucului gastric.