Pe cale spre Sfintele Pătimiri ale Domnului Hristos
Săptămâna Mare este timpul duhovnicesc în care trăim plenar Sfintele şi mântuitoarele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. Suntem alături de Fiul lui Dumnezeu, Care Se Jertfeşte pe Cruce pentru mântuirea noastră.
Dacă urmărim cronologic Sfintele Pătimiri ale Domnului, conform relatărilor Sfinţilor Evanghelişti, vedem că joi seara Iuda pleacă de la Cina cea de Taină şi merge să-L vândă pe Hristos pentru 30 de arginţi.
După Cina cea de Taină, Mântuitorul merge cu ucenicii Săi în Grădina Ghetsimani. Aici în noapte Hristos Domnul Se roagă şi cere Tatălui: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26, 39). Sinaxarul explică aceste cuvinte ale Mântuitorului astfel: „A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte, ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina”.
Apoi Hristos constată cu tristeţe că ucenicii nu au putut priveghea alături de El şi-i anunţă: „iată s-a apropiat cel ce M-a vândut” (Matei 26, 46). Pe când Domnul rostea aceste cuvinte, a venit Iuda însoţit de „mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei şi de la bătrânii poporului” (Matei 26, 47). Mântuitorul este prins, iar ucenicii fug de frică. Singurul care-L va urma până la capăt este Sfântul Apostol Ioan. De departe Petru urmăreşte unde este dus Domnul Hristos. Mântuitorul este dus mai întâi la arhiereul Ana, socrul arhiereului în funcţie, Caiafa, pentru a fi cercetat de acesta. Aici se petrece lepădarea întreită a lui Petru.
De la Ana Domnul Iisus Hristos este dus la Caiafa, unde erau adunaţi o parte din membrii Sinedriului. Aici este judecat Hristos în baza unor mărturii mincinoase şi condamnat la moarte pe nedrept. Deoarece ei nu puteau să execute o sentinţă de condamnare la moarte, Îl trimit pe Hristos la guvernatorul roman Pilat, care avea dreptul să condamne la moarte şi să execute un inculpat.
Aflând de acest deznodământ al faptelor sale, Iuda „s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi” (Matei 27, 3) şi apoi s-a spânzurat.
Mântuitorul este adus în pretoriu, unde este anchetat de Pilat. Acesta nu găseşte nici o vină Domnului Iisus Hristos şi a dorit să-L elibereze. Constatând opoziţia mai-marilor poporului la dorinţa lui, Pilat propune să se aleagă cine să fie eliberat dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi un anume Baraba condamnat la moarte pentru revoltă şi omor.
Poporul manipulat de conducătorii săi religioşi îl alege pe Baraba şi cere răstignirea lui Hristos. Pilat, din teamă politică, chiar dacă este rugat de soţia lui să-L elibereze pe Iisus Hristos, se spală pe mâini proclamând că nu este vinovat de sângele Lui şi-L condamnă la moarte prin răstignire.
Mântuitorul este dus cu crucea în spate de soldaţii romani către Golgota. Pe drum este ajutat să ducă crucea de Simon din Cirine. Ajung „pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți” (Sinaxar Vinerea Mare).
Din ceasul al şaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, ceea ce arată că „toată făptura” a fost marcată să-L vadă pe Fiul lui Dumnezeu răstignit. Mântuitorul o încredinţează pe Maica Sa ucenicului iubit, Sfântul Apostol Ioan, şi ştiind „că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul” (Ioan 19, 28-30).