Pe urmele ucenicilor Domnului, cu luare aminte la cugetarea îngerească a luminătorilor Bisericii

Adeseori, Mântuitorul Iisus Hristos a poposit în acest loc și a săvârșit multe minuni. Cu toate acestea, oamenii au rămas împietriți la inimă, iar El a deplâns această cetate, zicând: „Vai ţie, Horazine, vai ție, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenușă, s-ar fi pocăit” (Matei 11, 21). De asemenea, cetatea este amintită în mai multe pasaje scripturistice: Marcu 6, 45: „Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulțimea”; Marcu 8, 22: Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el”; Luca 9, 10: „Şi, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida”; Ioan 1, 44: „Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru”; Ioan 12, 21: „Deci aceștia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileei, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus”.

În Sfânta Evanghelie sunt amintiți adeseori ucenicii apropiați Mântuitorului, în rândul cărora s-au aflat Petru, Ioan și Iacob, din numărul celor doisprezece. Când Domnul a început propovăduirea, aflându-Se lângă Marea Galileei, le-a adresat ucenicilor, între care se aflau și Simon Petru și Andrei, fratele lui, cuvintele: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. Iar ei, lăsând grijile, au mers după El, după cum ne relatează textele scripturistice. Cuvintele Mântuitorului s-au făcut lucrătoare începând cu pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi ca de foc, când Petru a rostit o importantă cuvântare. La îndemnul său înflăcărat, cu acel prilej s-au botezat ca la trei mii de suflete, cum aflăm din cartea Faptele Apostolilor 2, 41: „Deci, cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete”.

Nu putem uita de râvna lui Petru, de mărturisirea lui în Cezareea Palestinei, de mergerea pe apă, ca pe uscat, atunci când Domnul l-a chemat, de momentele lui de slăbiciune, de lepădarea de la curtea arhiereului, dar și de lacrimile lui, vărsate cu amar.

Mântuitorul avea să îl reașeze în rândul Apostolilor, prin întreita întrebare „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceș­tia?” (Ioan 21, 15), prin care i-a oferit posibilitatea de a păstori mielu­șeii sau oile Sale.

Urmele Sfântului Petru sunt pretutindeni în Țara Sfântă, în Galileea, în locul său natal, pe malurile lacului Ghenizaret, în special la Betsaida și Capernaum, la Ierusalim, la Cezareea lui Filip, pe muntele Tabor, în Iudeea și Samaria, în Asia Mică, Babilon și la Roma.

După Rusalii a rostit numeroase cuvântări și a făcut multe minuni, a fost prezent la Sinodul Apostolic din Ierusalim, în anii 49-50, unde a cuvântat despre universalitatea mântuirii. A călătorit în lung și în lat, până la marginile pământului, arzând de dragostea Domnului, până în anul 67, când a fost martirizat la Roma. Ne-a lăsat două epistole, iar o parte dintre cuvântări sunt păstrate în cartea Faptele Apostolilor.

Pavel se numea mai înainte de a fi vas ales Saul, originar din Tarsul Ciliciei. Era evreu din seminția lui Veniamin și a fost ucenic al marelui învățat Gamaliel, unul dintre râvnitorii împlinitori ai Legii Vechi și datinilor strămoșilor săi.

Cartea Faptele Apostolilor (7, 58-60) arată că a participat la martiriul întâiului Arhidiacon şi Mucenic al Bisericii. La momentul convertirii lui pe calea Damascului, Mântuitorul l-a mustrat, întrebându-l de ce Îl prigonește: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Greu îți este să lovești în țepușă cu piciorul. Iar eu am zis: Cine eşti Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigo­nești, și Galateni 2, 8: „Căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a lucrat şi prin mine la nea­muri”.

Botezat în cetatea Damascului, s-a retras în Arabia trei ani, apoi a venit la Ierusalim, de unde și-a început lungile călătorii misionare pentru propovăduirea Evangheliei. A călătorit la Antiohia și tot aici a început cea de-a doua sa călătorie cu Sila, Barnaba şi Iuda Barsaba, apoi s-a reîntors la Ierusalim participând la Sinodul Apostolic. A continuat călătoriile în Cipru, Pafos, Derbe, Listra, Iconium, Laodiceea și Colose, Milet, Patmos, Troa, Filipi, Atena, în Corint, apoi la Efes și Cezareea și din nou la Ierusalim. A treia călătorie a fost spre Tars, Listra, Antiohia (în Pisidia), Galatia și Efes.

Multe din epistolele sale au fost scrise în timpul călătoriilor prin localitățile în care a propovăduit Cuvântul Domnului. A fost captiv la Cezareea și în Roma, nerușinân­du-se de lanțurile pe care le purta pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Eliberat din temniță în anul 63, a călătorit în Spania, din nou la Efes, s-a întors în Macedonia, a mers în Corint și în Creta, iar în anii 66-67 s-a aflat la Roma, unde a fost martirizat în anul 67.

Scrierile sale îl prezintă ca pe un mare cunoscător al Sfintelor Scripturi și al Legii Vechi, călăuză spre Hristos și inspirat misionar care mărturisea că prin harul lui Dumnezeu este ceea ce este (I Corinteni 15, 10). Cele 14 epistole păstrate de la el constituie un autentic tezaur de învățătură a Adevărului revelat, iar locurile pe unde a trecut și a propovăduit Evanghelia sunt adevărate altare ale credinței dreptmăritoare, dintre care amintim Ierusalimul, Damascul, Roma, Asia Mică, Grecia, Macedonia și Spania.

În diferitele locuri ale propovăduirii sale, amintirea Sfântului Apostol Pavel este pururea vie. Bisericile și altarele înălțate vorbesc despre jertfa celui care a propovăduit cu timp și fără timp, ostenindu-se pentru răspândirea Cuvântului Domnului neaflând odihnă vreodată. El mărturisea, cu multă smerenie, că pe lângă numeroasele arătări ale Domnului înviat din morți, apostolilor, femeilor mirono­sițe, ucenicilor, la 500 de frați și celorlalți care L-au văzut pe Domnul înviat, Mântuitorul i S-a arătat și lui, celui care nu era vrednic să se numească apostol, pentru că a prigonit Biserica lui Dumnezeu, după cum mărturisește în Faptele Apostolilor 15, 9: „Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu”.