Pedagogia vieții
De obicei, omul sau comunitatea care are ocazia să treacă prin diverse evenimente dureroase, specifice de altfel existenței pământești, se schimbă, reconsideră anumite principii de viață și anumite comportamente, câștigă un plus de luciditate și, într-un cuvânt, ajunge să se înțelepțească.
Vedem cum se întâmplă aceasta de-a lungul istoriei, atunci când după războaie, ciume, cutremure etc., viața comunităților se schimbă de o manieră radicală, fie și numai pentru o scurtă perioadă, dar negreșit se schimbă! Nu mai vorbesc de diverse semne vădite, care au avut în mentalul colectiv ecoul unor atenționări divine și, de aceea, forța de a zgudui conștiințele. De pildă, cutremurul de pământ din Constantinopol ce a survenit exilării Sfântului Ioan Gură de Aur de către trufașa împărăteasă Eudoxia, în urma căruia poporul înfricoșat i-a cerut împăratului să îndepărteze mânia lui Dumnezeu, prin grabnica rechemare a Sfântului Ioan pe tronul arhiepiscopal. Și, astfel, întreaga conducere a imperiului a ajuns să se smerească în fața plăcutului lui Dumnezeu, Ioan. La fel s-a întâmplat în vremea grindinei neobișnuite ce a lovit ținuturile Nazianzului (o regiune caldă, de altfel), în timpul Sfântului Grigorie Teologul, pustiind ogoarele acelor ținuturi. Atunci, oamenii îngroziți au alergat la episcopul lor pentru a mijloci la Dumnezeu încetarea pedepsei. Însă, în aceste cazuri, precum și în altele, pentru amintirea cărora nu avem spațiu, lucrurile nu au revenit în matca firească, fără ca poporul să-și fi asumat pedagogia divină.
Și astăzi traversăm o perioadă de suferință, adusă de pandemie și mai ales de consecințele multiple ale acesteia. Însă, din păcate, aceste necazuri nu au generat nici o schimbare, nici o renaștere a comportamentului moral, așa cum am văzut că s-a întâmplat de-a lungul istoriei, și de aceea nici nu se întrevede vreo soluție apropiată. Sesizăm astfel cum acoperirea gurii, recomandată de autorități, nu a adus cu sine și acoperirea cuviincioasă a trupului sau acoperirea cuvintelor imorale și chiar de hulă la adresa lui Dumnezeu. Dar poate că cea mai neașteptată atitudine, generată în această vreme, este disprețuirea adevărului, atât a celui științific, cât și a Adevărului revelat. Însă, fără această sinceritate față de Adevăr, nu vom putea găsi vreo soluție a actualei crize și cu atât mai puțin mintea omenească va prinde mesajul lui Dumnezeu, Care are cu noi o anumită pedagogie. Dar dacă nu mai avem „ochi de văzut și urechi de auzit”, putem măcar împrumuta vederea sfinților. Iată, spre pildă, ce a grăit Sfântul Grigorie Teologul poporului lovit și sărăcit de plaga grindinei; o întrebare ce conține în același timp și răspunsul, atât pentru contemporanii săi, cât și pentru noi: „Și cum această lume (cosmos) care a fost creată pentru ca oamenii să se desfete de ea, care este o desfătare deopotrivă meritorie și de obște pentru toți oamenii, se transformă într-un loc de pedeapsă al celor necredincioși, în care să fim pedepsiți de acele lucruri pentru care nu ne-am arătat mulțumitori - deși ni s-a făcut cinstea de a ne fi fost dăruite, și pentru ca să cunoaștem puterea Dăruitorului din cele pe care le pătimim, întrucât nu am cunoscut-o din binefacerile ce ne-au fost făcute?”