Perioada preşcolarităţii și educația religioasă

Dimensiunea fundamentală a educaţiei începută în grădiniţă şi continuată în şcoală şi în afara ei presupune însuşirea unui set de valori stabile şi coerente care să determine educarea la copii a conduitei favorabile unui stil de viaţă sănătos din punct de vedere mental, emoţional, fizic şi sociomoral. Educaţia religioasă contribuie la realizarea acestui deziderat, constituindu-se în cel mai eficient mijloc de formare a personalităţii şi a caracterelor morale. Educaţia religioasă este fundamentală pentru formarea personalităţii copiilor. Principala direcţie a educaţiei religioase constă în formarea bunului creştin. Aceasta este etapa de început a pregătirii copilului pentru viaţă, care are în vedere cunoaşterea, înţelegerea şi practicarea binelui în viaţa socială şi adaptarea la viaţa comunităţii.

Activităţile educative cu conţinut moral religios re­pre­zintă oportunităţi de descoperire a răspunsurilor la marile întrebări pe care preşcolarii şi le pun. Curiozitatea lor ne­măr­ginită se extinde dincolo de graniţele realităţii cotidiene, asupra aspectelor ce ţin de cu­noaşterea elementelor supranaturalului, cum ar fi îngerii, Dumnezeu, sfinţii, manifestându-se în întrebări pe care copiii le adresează părinţilor sau adulţilor cu care sunt în contact; cascada „de ce”-urilor este nesfârşită, ei căutând să afle cine a creat lumea şi de ce, cum cresc plantele, de ce răsare soarele sau cine poartă de grijă vieţuitoarelor.

Fiecare copil este unic şi special, are personalitate proprie şi un mod individual de dezvoltare, evoluează într-un ritm propriu în raport cu particularităţile lui şi cu vârsta şi experienţele de viaţă trăite, însă toţi copiii cresc şi se dezvoltă frumos într-un mediu în care se promovează valorile morale, care pune preţ pe valoarea celuilalt ca persoană şi fiinţă creată de Dumnezeu, acolo unde iubirea, altruismul, bunătatea nu sunt doar concepte, ci realităţi fundamentale axiologice.

Majoritatea ţărilor europene recunosc importanţa educaţiei religioase în procesul de con­s­truire a personalităţii umane, atribuindu-i acesteia locul şi importanţa între disciplinele de învăţământ din programele şcolare, fiecare stat rezervându-şi dreptul de a implementa în sistem propriu valorile religioase, ţinând cont de specificul naţional, de ethosul local, de cultură, tradiţie, istorie şi de aspecte sociale. Italia, Norvegia, Cipru, Grecia, Irlanda, Spania, Scoţia sunt doar câteva dintre statele europene care au integrat în curriculumul pentru învăţământul preşcolar elemente de dezvoltare morală şi religioasă care contribuie la formarea imaginii de sine a copilului în relaţia lui cu ceilalţi (membrii familiei, alţi copii, comunitatea locală) şi cu lumea din jurul lui (aspecte sociale, mediul înconjurător, patrimoniu cultural). Republica Moldova se aliniază acestor ţări prin elaborarea unui curriculum pentru copiii de vârstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani), care valorifică educaţia religioasă în aria curriculară Dezvoltare personală, educaţia pentru familie şi viaţa în societate, la nivelul subunităţii Etică creştină şi familie.

Astăzi, în România, educaţia religioasă în învăţământul pre­şcolar apare în curriculum ca elemente realizate sub forma unor activităţi de tip proiect tematic interdisciplinar. În unele situaţii, au fost concepute și derulate şi activități opţionale, cu tematică moral-religioasă, pe parcursul unui semestru sau al unui an şcolar, mai ales de către educatoarele cu studii universitare teologice. Fără a exista un curriculum oficial, tematica proiectelor sau a activităţilor opţionale a avut în vedere, preponderent, conţinuturi legate de marile sărbători creştine. (va urma)