Pictând și cântând lui Dumnezeu ani îndelungați
Există monahi cu felurite daruri. Ascunși în marile sau micile obști, de multe ori trec neobservați, ferindu-se de lauda oamenilor și de strălucirea înșelătoare a efemerului. Unii dintre ei trudesc ani la rând, pornind de la ascultări mărunte și chiar umile, preferând anonimatul și adăpostindu-se sub un veșmânt rar, care nu se schimbă după vremi... Chinovia Sihăstriei nu duce lipsă de astfel de osârduitori: peste 100 de călugări, luptători pentru același țel - mântuirea.
Și aceștia toți, pe lângă drumul comun al Bisericii, care-i unește, pornesc zilnic pe altă cărare, pe calea cea strâmtă a ascultării, pe care o fac cu drag și dăruire. Unii de ani întregi. Alții pentru un timp mai scurt, vremelnic, până ce descoperă sau primesc o alta. De care se leagă și devin din ce în ce mai preocupați.
Așadar, în această obște, ca și în alte chinovii monahale sunt daruri diferite, împletite armonios ca într-o cunună. Între ele se evidențiază darul picturii, al iconografiei, cum a fost cel dăruit părintelui arhimandrit Vartolomeu Florea, chemat pe cărarea veșniciei duminică, 1 aprilie 2018, la vârsta de aproape 85 de ani.
Călugărit din tinerețile sale, părintele Vartolomeu și-a îndreptat pașii, în urmă cu 60 și ceva de ani, spre Schitul Brădicești, retras într-o preafrumoasă pădure de tei, la hotarul dintre Iași și Vaslui. A ucenicit în vremuri grele, când monahii erau scoși din mănăstiri și obligați să se întoarcă în lume.
Tânărul monah Vartolomeu, care primise și darul diaconiei prin punerea mâinilor și rugăciunile Episcopului Teofil Herineanul al Romanului și Hușilor, s-a ascuns într-o căsuță făcută la repezeală pemarginea pământului părintesc din Stulpicanii Sucevei. Neprimit la slujba din biserica satului natal, ignorat de cei pe care-i considerase apropiați, părintele Vartolomeu și-a ținut rânduiala de monah în satul natal vreme de cinci ani, singura mângâiere fiindu-i spovedania de sub epitrahilul cuviosului și bunului părinte ieroschimonah Paisie Olaru, care-l îndemna să aibă răbdare până când prigoana va trece.
A înţeles încă de atunci încercările prin care avea să treacă în drumul luptei duhovniceşti.
Propus să fie diaconul episcopului, care-l apreciase pentru darul cântării şi al ţinutei din afară, a ajuns pribeag, dar totuşi nu şi-a schimbat crezul şi drumul.
După cinci ani, părintele Vartolomeu a intrat la obștea de la Sihăstria. Era anul 1964.
Avea chemarea penelului. Trudindu-se exemplar, cu pasiune, a ucenicit și a învățat din experiența unor pictori vestiți, iar după o școală de cinci ani în ale picturii și alți ani de muncă, cuvioșia sa a dobândit darul rar al facerii de icoane, al zugrăvirii sfinților, într-o vreme în care tot mai puțini monahi dobândeau acest talant care se cuvine să fie înmulțit și transmis mai departe.
Mai întâi, părintele Vartolomeu i-a fost ucenic unui pictor cuvios, arhimandritul Vartolomeu Dolhan. Acesta l-a cunoscut la Iași, pe când părintele Vartolomeu făcea armata. Îl întâlnise la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde pictorul slujea cu evlavie. L-a însoțit la Mănăstirea Agafton, pictând împreună o biserică și restaurând alta.
A pictat apoi cu arhimandritul Sofian Boghiu, în Siria, o catedrală ortodoxă, distrusă în anii din urmă de bombardamente.
I-a secondat pe marii pictori Iosif Keber, C. Călinescu și N. Stoica, dar și pe alții, din a căror agoniseală și pricepere a învățat ca un novice înțelept. A pictat în diferite locuri ale Moldovei, la Stulpicani (Suceava), Tocileni (Botoșani) - satul natal al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, Agapia Veche și Agapia Nouă (Biserica „Sf. Ioan Bogoslovul”), Râșca, Humuleștii Noi, Nemțișor, Schitul Icoana Nouă, Schitul Vovidenia - Mănăstirea Neamț și, bineînțeles, Sihăstria (cele două biserici mari, trapeza, gangul de la intrare, clopotnița etc.). Pentru părintele Vartolomeu pictura murală însemna continuarea unei tradiții seculare în ceea ce privește tehnica fresco, dar și realizarea unor icoane, de mari dimensiuni, în mozaic la Neamț și Sihăstria. Totodată, părintele Vartolomeu a fost autorul icoanelor oficiale pictate pentru canonizarea unor sfinți moldoveni în 1992: Sf. Ioan Iacob. Cuvioasa Teodora de la Sihla și Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
De asemenea, Patriarhia Română și Mitropolia Moldovei și Bucovinei au tipărit felicitări și icoane cu reproduceri după pictura arhimandritului iconograf.
Toate aceste realizări s-au adunat în ani de răbdare, trudă, talent, dăruire și ascultare. Părintele Vartolomeu a fost un pictor apreciat, un exemplu de muncă și perseverență, un monah ordonat și muncitor. Ore și zile în șir a săvârșit pe schelă lucrarea „scrierii de icoane”, așa cum se traduce din limba greacă cuvântul „iconografie”.
Cuvioșia sa a format la Sihăstria o școală de pictură, lucru nu prea des întâlnit în istoria veacului din urmă. Poate că exemplul ar trebui preluat mai mult în vremurile în care ne aflăm. În această școală sihăstreană s-au format și câțiva pictori iscusiți, care vor duce mai departe această tradiție. Amintim pe părinții Matei Andreucă, în prezent viețuitor la Schitul Prodromu din Muntele Athos, Modest Țăbârnă, Dosoftei Vlad, Andrei Vlad, Justin Roșca, Antonie Bacria, Vichentie Gabor, pr. Petru Sidoreac și alții asemenea lor.
Când cobora de pe schelă, părintele Vartolomeu găsea totdeauna vreme pentru slujbe și cântare, dar și pentru un ceas de rugăciune ori meditație.
A călătorit și a văzut locuri sfinte și pline de frumuseți, a cunoscut ierarhi și oameni luminați, pe unii și i-a făcut prieteni și s-a bucurat de această prietenie. Astfel, împreună cu părinţii Cleopa Ilie, Victorin Oanele, Ioanichie Bălan, Ioil Gheorghiu, Ambrozie Dogaru, Iosif Popa şi alţii a călătorit la Ierusalim şi-n Ţara Sfântă, apoi la Muntele Athos, în Grecia la Atena şi Eghina, în Italia, Serbia, precum şi în Siria, Liban, Iordania (1979-1981), pictând la Homs.
După 30 de ani de slujire diaconească, a primit Taina Preoției din mâinile Patriarhului Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei.
Mi-l amintesc slujind ca diacon, încă la sfârşitul anilor '70 şi apoi până în 1986.
La Sihăstria slujea alături de doi diaconi vârstnici: Antonie, cu barbă albă, până la brâu, şi Ilarion Murgoci, economul mănăstirii.
Slujea frumos, cânta călugăreşte, cădea frumos şi avea un stil aparte. Strecura în slujbe ectenii în limba greacă şi chiar unele cântări în aceeaşi limbă (Hristos a înviat, Ceea ce eşti mai cinstită, Lumină lină, Bogaţii au sărăcit).
Mergea alături de părintele stareţ la hramurile mănăstirilor, mai ales la Iaşi şi la Neamţ, la sărbătorile arhipăstorilor şi la evenimente eclesiale importante.
La sfințirea bisericii din Victoria, Botoșani, la 13 octombrie 1991, a fost răsplătit pentru strădania pictării locaşului din localitatea natală a celui de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi lăudat călduros pentru osteneala lucrului în satul liniştit, ascuns între dealurile molcome. Mitropolitul de atunci al Moldovei şi Bucovinei, Daniel, l-a recomandat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru primirea rangului de arhimandrit.
L-am întâlnit de multe ori pe pictorul arhimandrit Vartolomeu Florea, la Sihăstria, Iași şi în alte locuri (mănăstiri, schituri, parohii) din Arhiepiscopia Iașilor. Am fost împreună într-o călătorie în Grecia și la Sfântul Munte Athos. L-am observat în acel pelerinaj cum privea icoanele pictate de Teofan Cretanul, Panselinos sau Dionisie de Furna. Le privea cu admirație și cu un real interes duhovnicesc. A adunat, probabil, și în acest pelerinaj, lumină în suflet, cum a adunat mereu din mari și neprețuite tezaure.
Alături de părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Victorin Oanele și Ioanichie Bălan și de alți cuvioși părinți ai Mănăstirii Sihăstria, părintele Vartolomeu Florea a adăugat un plus de strălucire chinoviei din care a făcut parte. Nu este doar strălucirea culorilor, ci și strălucirea unui monah care a trudit din greu, oferind celor mai tineri și tuturor celorlalți un exemplu frumos și rar, pentru care-I mulțumim lui Dumnezeu, „de la Care și prin Care sunt toate”.