Plantele de mai, excelent remediu pentru bolile inimii

În luna lui Florar, natura îşi îmbracă mantia multicoloră cu cele mai frumoase flori care îşi trag seva din pământul mustind de viaţă, pentru a încărca aerul cu parfum, culoare şi sănătate. Pentru combaterea bolilor cardiovasculare, luna mai ne oferă un splendid covor vegetal, cu multe specii de plante, aflate în flora spontană şi în cea cultivată.

Încă din primele zile de mai se impun atenţiei lăcrămioarele, floarea de mărgăritar sau clopotele de mai, cu flori mici şi graţioase ca mărgelele de alabastru, cu parfum de o fineţe inegalabilă şi cu fructe recomandate „împotriva strănutului şi a dojenilor nevestelor“. Nu întâmplător, după un vechi obicei francez, în prima duminică din luna mai, parizienii trăiesc „bucuria mărgăritarului“. Tone de flori se îndreaptă spre marea metropolă pentru a fi dăruite pariziencelor, care vor deveni mai bine dispuse şi mai iertătoare faţă de bărbaţi, pentru toate greşelile din anul ce va urma, chiar dacă au avut, în perioada anterioară, zile mai înnourate şi tensionate. În satele franceze, prima duminică din mai este declarată „ziua lăcrămioarei“, iar locuinţele sunt împodobite cu flori şi frunze de „mărgăritar“, peste tot domnind o bucurie generală. Lăcrămioarele, cel mai apreciat tonic cardiac Din vremuri imemoriale, florile de lăcrămioare au fost folosite ca tonic-cardiace, fără a ridica tensiunea arterială. Florile şi frunzele se utilizează, dar cu mare prudenţă, după avizul medicului, în tratamentul unor boli ca insuficienţa cardiacă, angina pectorală, nevroze cardiace, palpitaţii şi ateroscleroză. La unele popoare, infuzia în vin a florilor era considerată „mai scumpă decât aurul şi bună la toate bolile“, inclusiv la paralizie şi epilepsie, liniştirea colicilor, dureri de pântece, crampe cu leşin la prunci şi la lăuze, dureri de ochi şi în friguri. În bolile de inimă mai este utilizată talpa gâştei, plantă cunoscută încă din antichitate pentru efectele benefice, ceea ce i-a conferit şi denumirea ştiinţifică de specie. În frunze şi flori se află heterozide cardiotonice, care îi dau proprietăţi sedativ-cardiace (de trei ori mai puternice decât valeriana), hipotensive şi vasodilatatoare periferice, fiind indicate în arterite. Tot începând din luna mai se valorifică saschiul, din care se prepară un excelent medicament pentru afecţiuni cardiace. Această mică plantă, cu tulpini târâtoare, frunze groase şi lucioase şi flori albastre-violacee, este mai frecventă în pădurile umede de fag şi stejar din Bucovina, fiind mult apreciată şi ca plantă ornamentală, pentru a acoperi mormintele din cimitire. Aceasta are proprietăţi hipotensive, vasodilatatoare şi spasmolitice, cu efecte deosebite în reducerea tensiunii arteriale, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine la nivel cerebral, diminuarea ritmului cardiac în tahicardie neuro-vegetativă şi dilatarea arterelor cerebrale pentru prevenirea aterosclerozei şi a congestiei. Valoarea terapeutică a acestei plante este atestată şi de o specie soră, saschiul roz, care are proprietăţi anticanceroase, fiind căutată mult pentru tratamentul leucemiei acute, boala Hodgkin, limfosarcom, carcinom de sân, deşi preţul de livrare este încă foarte ridicat. Tincturile din tei au importante efecte hipotensive Ciuboţica cucului, o admirabilă plantă din flora spontană, aflată în poienile deluroase şi de munte, începe înfloritul la venirea rândunelelor, etalând buchete de flori galben-aurii, catifelate, parfumate şi încreţite în formă de pâlnioară, cu deschiderea în sus. Atât rădăcinile, cât şi florile conţin saponozide triterpenice, glicozide şi flavonozide cu proprietăţi tonic-cardiace şi depurative ale sângelui în timpul primăverii. Planta uscată se foloseşte în cardiopatie ischemică, inflamarea miocardului şi eliminarea toxinelor din sânge. Teiul, un arbore ornamental, cu coroana globuloasă, nelipsit din parcuri, grădini, curţi şi marginea şoselelor unde împrăştie, în timpul înfloririi, un parfum deosebit datorită uleiului eteric. Florile galben-aurii, grupate în inflorescenţe, sunt mult utilizate în ceaiuri şi tincturi cu proprietăţi hipotensive, coronaro-dilatatoare, antiinflamatoare, în edeme, decongestive şi calmante în dureri cardiace, având efecte în combaterea hipertensiunii arteriale, insuficienţă cardiacă, palpitaţii, spasme la inimă şi ateroscleroză şi tromboze, cu fluidizarea sângelui. Florile şi frunzele de păducel, recoltate în luna mai, imprimă proprietăţi sedative, antispastice, vasodilatatoare la nivelul vaselor coronariene şi de rărire a contracţiilor inimii bolnave (aritmii, extrasistole, tahicardie, cardiopatie ischemică, ateroscleroză, hipertensiune şi nevroze cardiace). Efectele terapeutice se măresc prin asociere cu valeriana şi talpa gâştei. Ruscuţa de primăvară combate angina pectorală De sezon este şi ruscuţa de primăvară, o plăntuţă cu flori galbene sau roşii, care este utilizată în tahicardie, angină pectorală, extrasistole de natură nervoasă, miocard slăbit, hipertensiune şi ateroscleroză. Alte specii din flora spontană şi cultivată, cu înflorire în luna mai şi cu proprietăţi cardiovasculare, sunt: - cruciuliţa, eficientă în stimularea contracţiilor pereţilor vasculari, pentru a asigura o bună circulaţie periferică; - fumariţa, cu acţiune directă în scăderea tensiunii arteriale; - dediţei, cu mare eficienţă în tratamentul tahicardiei; - rozmarinul, valoros prin flori, frunze şi ramuri tinere utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale, a reumatismului cardiac şi ca adjuvant în afecţiunile cardiace cronicizate; - odoleanul, valorificat prin rizomi şi rădăcini în tratarea tulburărilor de ritm cardiac, nevroze cardiace şi palpitaţii rebele; - coacăzul negru, care conţine în flori şi frunze o diversitate de principii active cu acţiuni pozitive în tratarea bolilor cardiace pe substrat nervos şi în hipertensiunea arterială; - narcisele albe, ale cărei flori sunt căutate pentru tratarea unor afecţiuni ale inimii; - trandafirul, de la care se folosesc petalele roşii în tratamentul anginei pectorale. Plante recomandate în bolile de plămâni În lunile de primăvară sunt destul de frecvente bolile aparatului respirator cauzate de schimbările survenite în factorii de mediu cu care se confruntă organismele debilitate în lunile de iarnă. Multe internări în spitale din această perioadă sunt impuse de bolile de plămâni, de la gripă şi guturai la tuse, astm bronşic, pneumonie, emfizem pulmonar şi tuberculoză. Podbalul, o plantă cu flori galbene, deschise odată cu ghioceii, recunoscută în toată lumea ca remediu contra tusei. Prin conţinutul ridicat în mucilagii prezintă proprietăţi emoliente, expectorante, pectorale, antiinflamatoare şi sudorifice, având bune efecte în bolile cronice de plămâni, bronşite, tuse, astm, gripă, emfizem pulmonar, pleurezie, tabagism, silicoză, traheită, laringită şi tuberculoză. De asemenea, recomand această plantă pentru protejarea vocii la soliştii vocali, actori, cadre didactice şi avocaţi. Se va utiliza sub formă de infuzie caldă, inhalaţii sau suc îndulcit cu miere de albine şi lapte. Patlagina are multiple proprietăţi terapeutice: expectorante, emoliente, fluidizante, antibronşitice, hemostatice şi antiinflamatoare. Se utilizează pe scară largă sub formă de infuzii, decoct şi sirop, având bune efecte în bronşite cronice, crize astmice, tuse seacă şi convulsivă, guturai, sinuzită, rinită, traheită, catar pulmonar, emfizem pulmonar şi tuberculoză. Treptat, grădinile şi pajiştile se acoperă cu toporaşi, plante mici cu flori violete, plăcut mirositoare, pe care le adună copii pentru a le oferi mamelor sau colegelor de grădiniţă şi de şcoală. Aceste plante au acţiuni emoliente, expectorante, antitusive şi antiseptic pulmonare. Efectele terapeutice se constată în inflamaţiile căilor respiratorii, bronşite, tuse convulsivă, catar pulmonar cronic şi febră. Cătuşnica vindecă tusea convulsivă Cătuşnica este o plantă mai puţin cunoscută, dar care a intrat între speciile cultivate din gădini de care omul nu trebuie să se despartă. Este plăcut mirositoare datorită unei cantităţi mari de uleiuri eterice, care prezintă efecte în durerile de plămâni, congestii pulmonare, tuse convulsivă, tuse tabagică şi tuberculoză. Bradul se întâlneşte frecvent în păduri compacte (brădete), în amestecuri cu fagul şi molidul sau ca arbore ornamental în staţiuni climaterice, parcuri şi curţi. Este utilizat mult sub formă de muguri anuali şi ramuri tinere crescute primăvara, bogate în uleiuri eterice, cu miros balsamic, ce prezintă proprietăţi antitusive şi antibronşitice. Se prepară siropuri luate în perioadele de crize cu bronşite, catar pulmonar, guturai, tuse, laringită cronică, nevralgii şi tuberculoză. Pentru toţi locuitorii, bolnavi şi sănătoşi, recomandăm urzica vie, folosită încă din antichitate ca primă plantă medicinală a primăverii. Prin conţinutul în principii active foarte variate, are proprietăţi emoliente, expectorante şi antiseptice, cu efecte terapeutice deosebit de bune în afecţiuni ale aparatului respirator (bronşită, tuse convulsivă, astm, răguşeală). Cine neglijează cura de primăvară cu urzici, preparate în diverse forme, ar putea avea necazuri cu sănătatea în tot cursul anului.