Popoarele europene au același fundament iudeo-creștin și greco-roman
În contextul general al integrării europene a României, precum şi al problemelor cu care se confruntă societăţile bătrânului continent, redăm un fragment din interviul acordat postului naţional de radio de către domnul academician Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Române. Intervievatul abordează unele probleme ale societăţii româneşti, dar şi ale celei europene la început de mileniu.
Stimate domnule academician Ilie Bădescu, sunteți unul dintre experții români în sociologie. Cum evaluați perioada contemporană din prisma specialistului în domeniul sociologic?
Avem în societatea actuală fenomene care sunt foarte grave în viața popoarelor, și anume înstrăinarea maternității, a mamelor. Citeam, de pildă, o chestiune care este halucinantă: într-o clinică într-o zi s-au născut patru prunci și au fost avortați 60. Realizați ce se întâmplă acolo, în acea clinică sau spital? Acela nu mai e un loc care recuperează vieți, ci un adevărat abator. Deci, vă dați seama ce înseamnă această cruciadă împotriva inocenților, a pruncilor din pântece, care au nevoie în primul rând de dragostea mamei, a familiei și evident a națiunilor. Și omul credincios, și el însuși, este sub amenințare pentru că sunt forțe înșelătoare extraordinare în momentul acesta, ca de altfel în toate epocile, după configurații, care îl amenință și pe el, ca ființă cu chip divin. Și el împrumută, preia chip demonic. Spunea părintele Arsenie Boca: Ce este păcatul? Este conspirația omului cu diavolul împotriva lui Dumnezeu, adică intri într-o altă alianță cu forțe care sunt potrivnice Domnului. Ființa națiunilor în momentul de față este amenințată prin apariția economiilor dereflexive, adică economiile întoarse cu spatele spre popoare. Sunt economii centrate pe profitul marilor corporații, nu pe bunăstarea națiunilor și atunci națiunile sunt amenințate la scara bunăstării, adică la nivelul reproducerii vieții pur și simplu.
A doua amenințare este decuplarea de la economiile dezvoltatoare, adică apar întreprinderi noi, apar forme și așa mai departe, dar ele sunt tot cu spatele spre comunități și centrate spre profit. Apoi sunt fenomenele care vizează ființa spirituală. Toate curentele care în prezent sunt promovate în spațiul media, noile orientări ideologice, sunt în clipa de față potrivnice națiunilor. Apar forme de idolatrie, între care cultul banului, însemnând idolatrie, credința proiectată în omul bionic, omul ameliorat prin conectare la inteligența artificială. Sunt idolatrii, sunt forme noi de idolatrie, care toate au vector antinațional.
Apoi este ceea ce Huxley numește statul magic, adică statul care vine asupra cetățeanului și caută să îl alunge pe om din forma destinului său dumnezeiesc, așa cum L-a creat Dumnezeu, din ceea ce reprezintă drumul, călătoria lui. Viața e scurtă, drumul nostru merge spre Dumnezeu, pentru că altfel viața e absurdă dacă nu admitem și nu înțelegem că ea nu e doar intervalul acesta scurt al călătoriei pe pământ. Cum spunea Țuțea: „Omul fără Dumnezeu este doar un animal rațional care vine de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri”, adică nu are sens, este lipsit de sens. Și maladia lipsei de sens este acută, o analizează un mare psiholog evreu, Victor Frankl, care a trecut prin încercarea Holocaustului și care arată foarte clar că în clipa când sensul este în criză, atunci și viața e amenințată, adică omul nu mai are motivația vieții, interesul pentru viață, și atunci primește ușor vocația morții și poate chiar să se sinucidă.
Când elitele politice sunt cu fața oriunde altundeva decât spre popor, oamenii de rând suferă. Cum se poate reînnoda legătura între cele două entități?
Șansa pe care o au națiunile să se reașeze într-o nouă geografie politică a lumii în contextul globalizării depinde foarte mult de alianța dintre elitele guvernamentale și popoare. Dacă această alianță se prăbușește, popoarele singure vor avea foarte mult de suferit. Ele se păstrează pentru că vocația lor este conservatoare, reactivă, dacă vreți, își mențin ființa într-o formă latentă, adică pot să treacă peste ele epoci istorice întregi, de aceea Blaga vorbea despre boicotul țărănesc al istoriei, chiar românesc al istoriei, spunea el. Deci ele pot să treacă peste epoci grele ale istoriei dificile și să renască. În viața colectivităților omenești nu este ca la om. Omul, când a îmbătrânit, moare, dar colectivitățile pot îmbătrâni, dar pot reveni, pot renaște, adică pot reîntineri, așa se întâmplă.
Noi am cercetat în istoria satului, de pildă sate din zona Caraș-Severin care au trecut prin depopulări masive, mai ales după Primul Război Mondial, adică aproape se putea pune sentința dispariției satului respectiv, dar și-au revenit. Viața popoarelor nu este așa de ușor de judecat, că ele nu sunt ca o persoană, să zici că așa este. Nu, dacă își menține de pildă raporturile cu Dumnezeu, așa cum sunt așezate ele de 2.000 de ani, atunci poporul nu dispare, dar ființa națională ca atare este în clipa de față sub amenințare.
Ca și iluștrii dumneavoastră predecesori, domnule academician Ilie Bădescu, sunteți mai mult decât pasionat de sincronismul european și prezența culturii critice românești. Cum se face că în dorința noastră aproape irezistibilă de a ne demonstra apartenența la europenism ca model cultural, am reușit contraperformanța adecvării și nu a parcurgerii ordonate a etapelor de evoluție, acumulare și dezvoltare, un fel de cursus honorum. Suntem tributari ai expresiei: „7 vaci grase, urmate de alte 7 slabe”?
În general, modernizarea a avut un efect distructiv, a introdus un fel de dezorganizare și acest lucru este cunoscut. De exemplu, în teoria economică se vorbește despre creația distructivă sau distrugerea creatoare, adică distrugerea care creează. Altfel spus, există în manifestările colective forme prin care realitatea este reașezată, reconstruită și care trece prin această formă distructivă, pentru ca noul embrion, noutatea, să prindă substanță. În contextul acesta, popoarele nu sunt singure, de aceea Lovinescu, prin teoria lui despre sincronism, despre sincronizarea cu Europa, a descoperit o lege corectă, o lege adevărată: popoarele se sincronizează. Cât despre modernitate, sigur că explicația este discutabilă, nu de acolo începe europenismul nostru. De pildă, solul lui Ștefan cel Mare, la Veneția, de exemplu, prezenta o adevărată politică pontică, așa cum spune George Brătianu, pentru că el spune că de vor cădea Chilia și Cetatea Albă, atunci va cădea și Crâmul, adică Crimeea și deci toată marea. Așa s-a și întâmplat după aceea, fiindcă după 1488 chiar asta s-a întâmplat. În 1526, după cum știm foarte bine, are loc căderea Ungariei, pentru că el spune că păstrarea acestor cetăți era defensiva Țării Ungurești și a Țării Leșești, adică a Poloniei. Deci, din punctul acesta de vedere, el făcea o politică europeană, el era profundamente european, era încă Republica Christiana, așa cum spune Arnold Toynbee, lumea era încă așezată pe aceste fundamente. Sigur că din acest punct de vedere europenizarea, cum este numită, este o noțiune confuză. Toate popoarele din Europa sunt europene, în primul rând că au același fundament, adică este fundamentul iudeo-creștin și greco-roman, este fundația pe care este așezată Europa. După părerea mea, în clipa de față Europa este mai puțin europeană pentru că în bătăliile pe care le-au dat la Tratatul de la Lisabona, elitele europene n-au avut curajul să recunoască faptul că fundamentul Europei este creștinismul. În clipa de față, Uniunea Europeană este mai puțin europeană decât Europa lui Ștefan cel Mare. Din acest punct de vedere, în toate epocile, țările nu sunt singure, ci sunt împreună cu. În plus, Europa prin această vocație care este legată de temelia comună, de întemeierea comună și de unitatea dintre Atena și Ierusalim, această Europă, ea însăși a fost încercată, lovită și a trebuit să facă față istoriei care vine asupra ei. Iorga spune foarte clar că „revoluția franceză este mama revoluției bolșevice” și că adevărata revoluție organică, spune el, este revoluția americană. Din acest punct de vedere, nu putem admite ceea ce spune Lovinescu, și anume că modernitatea noastră se naște din revoluția franceză, dar că România este împreună cu Europa și cu europenismul este incontestabil.
Doi, această Europă nouă, care tocmai scotea popoarele de sub dominația imperiilor, vine cu o nouă formă de dominație și de periferializare, care este legată de marile metropole capitaliste apusene. În fața acestei realități a periferializării sud-estului, ca și acum, reacționează cultura critică românească, în frunte cu Eminescu. Aceasta este reacția, aceasta este explicația și atunci, alături de cultura eroică a sincronizării în cadrul modernității, adică resincronizarea în cadrul modernității cu restul Europei, apare această cultură critică și care este oarecum anticipativă pentru că va apărea mai târziu și în America Latină și în alte arii care se confruntă și ele cu periferializarea. De aceea, cultura critică românească are o valoare extraordinară, ea are un întreg curent. Aici Lovinescu n-a înțeles și a pus etichetă peste cultura critică fiind drept o manifestare reacționară, expresie a fondului medieval etc. și zice el că literatura a mers cu acest curent romantic medieval în vreme ce instituțiile publice au mers cu Europa. Este o viziune care, de data aceasta, are limite incontestabile. Eu am socotit că, dimpotrivă, cultura cristică românească este cea care deschide o nouă fereastră istorică pentru zonele acestea, pentru țările din periferia sistemului mondial modern.
(Realizatorul emisiunii - George Popescu)