Posibilă terapie pentru stoparea cancerului de piele

Data: 29 August 2010

O nouă terapie, care influenţează o anumită genă a cărei mutaţie este asociată cu un număr mare de cazuri de melanom avansat, a determinat o reducere considerabilă a tumorilor pentru 80% din totalul pacienţilor, arată un studiu clinic ale cărui rezultate au fost publicate recent în SUA. Potrivit AFP, acest tratament experimental administrat pe cale orală, numit PLX4032, neutralizează gena BRAF, a cărei mutaţie este prezentă în 60% din cazurile de melanom. Acest agent împiedică gena să producă o anumită proteină care joacă un rol cheie în dezvoltarea cancerului. Rezultatele testului clinic preliminar (faza 1), realizat pe 55 de pacienţi, ca şi rezultatele parţiale obţinute în urma unei extensii a acestui test, la care au participat 32 de bolnavi, au demonstrat că un număr mare de tumori s-au redus cu mare rapiditate, iar în cazul unora dintre pacienţi calitatea vieţii s-a ameliorat într-un mod spectaculos.