Postul - interdicție, exercițiu ascetic sau binecuvântare?

Vocabularul religios are un cuvânt esențial, utilizat drept emblemă a vieții derulate după anumite principii. Orizontul, destul de generos pe care îl înfățișează acest cuvânt, poate fi tulburat, dacă înțelesul autentic al ­postului este pierdut prin atitudini sau păreri străine de concepția firească a acestui termen. Spațiul virtual în care sunt ­vehiculate frânturi de explicații vecine cu superstiția răvășește semnificația de bază a înțelegerii postului. Creștinismul are acest cuvânt drept patrimoniu, ce denotă primordial un stil de viață bazat pe scrierile biblice, prin care se confirmă cele trei situații aparent ­contrastante: postul ca interdicție, exercițiu sau binecuvântare.

Simpla rostire a cuvântului supus aten­ției trimite către o serie de interdicții sau, mai degrabă, exigențe. A avea voie să împlinești sau nu anumite lucruri, să consumi ori nu anumite alimente sunt pozițio­nări presupus exegetice, ce par să întrețină o activitate de tip matematic: un număr de zile rigid, o atitudine închistată și așteptări neapărat palpabile, menite să atragă efectul scontat. A vedea postul ca pe o serie de interdicții denaturează scopul pentru care Dumnezeu a îngăduit acest lucru. Filele Sfintei Scripturi și Tradiția Bisericii (în special scrierile patristice și filocalice) oferă postului acea dimensiune de redobândire a unui lucru pierdut sau, mai degrabă, a conștientizării eșecului spiritual. Paradoxal, prin renunțarea de bunăvoie se conturează premisele reușitei duhovnicești. Interdicția presupusă de postire subliniază, în acest mod, restartarea și revigorarea stilului de viață. Pentru credinciosul ce își propune o astfel de educație, menită să îl ridice din abisul nerânduielii, postirea cuprinde valențe ce interzic anumite atitudini, cu scopul de a conștientiza ierarhia adevăratelor valori. O interdicție stearpă transformă postul și postirea cel mult în dietă, regim sau program alimentar, fără aspecte spirituale notabile. Vegan, raw-vegan, vegetarian sau lacto-vegetarian, precum și multe alte denumiri de acest tip, confiscă înțelesul postului și postirii presupuse de creștinism. Rețetele de tot felul, curate din punct de vedere alimentar, prefac postul într-o dietă de sezon, o dietă benefică, până la un punct, dar fără roadă din punct de vedere duhovnicesc.

Postul, un mijloc de a atinge transparența gândurilor noastre

Cartea vechi-testamentară a profetului Isaia cuprinde în capitolul 58 un aspru punct de vedere în legătură cu scopul și, mai ales, cu modalitatea de postire: Pentru ce postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? (Isaia 58, 3). Ironia profetică ridiculizează revendicările fără rost ale omului care așteaptă rezultate imediate, uitând că postul e un prilej de adu­cere-aminte față de Provi­dența divină. Constatarea prorocului Isaia, regăsită în continuarea versetului de mai sus, este foarte tranșantă: Da, în zi de post, voi vă vedeți de treburile voastre și asupriți pe lucrătorii voștri. Voi postiți ca să vă certați și să vă sfădiți și să bateți furioși cu pumnul; nu postiți cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus (Isaia 58, 3-4). Se poate observa, așadar, că prin post ca exercițiu nu se pot justifica denaturările de tot felul, ci postul are menirea de a facilita modalitatea prin care rugăciunile noastre pot fi auzite și împlinite de către Dumnezeu. Exercițiul exterior al postirii, disimulat social, păgubește sublimitatea acestui act. Reacțiile scontate ale postului evidențiat de către profetul Isaia cuprind o serie de însușiri care schimbă paradigma anchilozată a formalismului. De aceea, Isaia prorocul menționează atitudinea necesară adevăratei postiri a omului ce intră în acest exercițiu: Rupeți lanțurile nedreptății, dezle­gați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine (Isaia 58, 6-7). 

Vindecarea sufletului de patimi și ură e scopul postului

Una dintre cele mai apăsătoare situații cu care se confruntă cei care postesc este aceea a relațiilor interumane. Dacă din punct de vedere alimentar postul are delimitări clare, din perspectivă socială, postirea urmărește dobândirea sănătății sociale. A devenit o stare de fapt situația în care cel ce se spovedește înaintea preotului său duhovnic indică doar interdicția alimentară care îi reușește sau nu, sau cel mult exercițiul strict personal al postirii sub diferite moduri, care mai de care mai idolatrizat, evitând sau chiar precizând foarte tăios incapacitatea de a fi în pace cu fratele, cu rudele, cu colegii și, în general, cu semenii săi. Cu toate că intră într-o oarecare disciplină, menită să îl ducă pe drumul către Dumnezeu, omul care nu ține cont de relațiile sale sociale și cât sunt ele de sănătoase rămâne tributar unor norme exterioare care nu aduc nici un efect benefic. Mântuitorul Iisus Hristos inserează în Predica de pe munte însușirile celui care postește, numai după ce subliniază impor­tanța iertării semenilor: Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc… tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală…! (Matei 6, 15-16). Ungerea capului și spălarea feței arată vioiciunea și bucuria ce trebuie să însoțească postul, subliniind în acest sens ­capacitatea omului de a rămâne conectat social cu semenii săi printr-o relație autentică, sinceră. 

Upgradarea postirii 

Într-o epocă în care suntem puternic influențați de dinamica tehnologiei ce tinde să ne izoleze social, în pofida scopului primordial al acesteia de a ne oferi ocaziile de a comunica, e necesară o reconsiderare semnificativă a acesteia în viața noastră. Postirea de tehnologie nu presupune o refuzare a ei, ci, tocmai, o repo­zi­ționare de ordin valoric a im­por­tanței acesteia. Atât timp când tehnologia de tot felul (televiziune, internet, rețele sociale, tablete sau smartphonuri) acaparează dimensiunea socială a omului, schilodind ideea de socializare, trebuie găsită o soluție foarte serioasă în fața acesteia. Se impune deci, o upgradare a modalității de postire. Examinarea atentă a vieții subjugate tehnologic impune un exercițiu de postire, menit să cristalizeze ­binecuvântarea lui Dumnezeu accesibilă tuturor. Prin revizuirea modalității de postire, necesară omului de astăzi, nu se vor da la o parte aspectele tradițio­nale ale postului, ci se poate face un pas esențial spre exersarea unor noi situații ce pot să înlesnească vederea Creatorului și a creației Sale, potrivit sublimului scop al lumii și omului de a se sfinți. A avea o astfel de con­cepție, propusă conștient prin postire, îl ridică pe om din prăpastia dezumanizării sale.