Povara cea luminoasă a jertfirii pentru oameni

Au trecut mai bine de două decenii de la evenimentele din finalul anului 1989. Pentru generaţia noastră a fost anotimpul însângerat al redobândirii libertăţii sociale, ceas de răscruce în prefacerea structurilor întregii societăţi româneşti. 

 

Noi, cei tineri atunci, ştiam că libertatea spiritului nu ţi-o poate subjuga nimeni, niciodată. Însuşi Bunul Dumnezeu, Cel care ne-a înzestrat cu ea, o respectă şi îi îndeamnă pe oameni să o preţuiască aşa cum se cuvine. Însă în viaţa comunităţilor umane libertatea socială este o consecinţă firească a libertăţii interioare, iar îngrădirea sau lipsa totală a celei dintâi este provocată de dezordinea interioară. Sunt timpuri de pace şi de armonie socială, dar sunt şi perioade când libertatea multora este umilită şi relativizată de „libertatea” opresivă a altora: fie prin ridicarea unor neamuri împotriva celorlalţi prin războaie de cucerire, fie prin îngenuncherea propriului popor de către ideologii totalitare interpuse între cetăţeni şi putere. Din vechime, glasul profeţilor strigă după dreptate şi cheamă pe oameni la rânduială: pe cei puternici să aibă milă de popor, pe cei slabi şi umiliţi să-şi apere cu demnitate libertatea primită în dar de la Dumnezeu.

 

Atunci când lucrurile nu s-au mai putut îndrepta prin tratative şi mediere paşnică, iar societatea tindea să se prăbuşească în haos şi anarhie, a fost nevoie de jertfe pentru restabilirea echilibrului social. În istoria fiecărui popor se păstrează cu pietate şi recunoştinţă chipurile eroilor, martirilor şi luptătorilor pentru libertate, dreptate şi demnitate socială. Dacă eroismul sfinţilor luminează calea noastră către cer, există şi martiri ai libertăţii care s-au jertfit pentru ca traiul nostru pe pământ să nu se apropie de iad.

 

Pentru generaţia adultă din aceşti ani (cei născuţi înainte de 1989), ziua de 22 Decembrie ar trebui să însemne o revenire la timpul simbolic de redobândire a libertăţii, momentul de resurecţie din preajma sărbătorii Naşterii Domnului. Ducem toată viaţa pe umerii noştri şi în sufletele noastre povara celor care s-au jertfit atunci. Şi lângă aceştia se adaugă toţi cei prigoniţi în vremea dictaturii comuniste şi care n-au mai ajuns să se bucure de făclia libertăţii în  decembrie 1989.

 

Biserica îi pomeneşte la Sfânta Liturghie, împreună cu eroii neamului românesc de totdeauna şi de pretutindeni: „Pe toţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti”. Purtăm, astfel, mereu în rugăciune vrednicia jertfei lor, ca pe o moştenire şi un legământ. Le datorăm recunoştinţă pentru ofranda jertfei lor, dar şi răspunderea pentru faptele noastre de oameni liberi şi grija pentru generaţiile ce vin după noi.

 

Dincolo de reuşitele sau eşecurile societăţii româneşti din aceşti ani, în plan social, economic sau comportamental, Biserica priveşte cu speranţă către viitor. Libertatea socială redobândită a întărit dreptul de a ridica noi ctitorii acolo unde credincioşii o doresc, a readus educaţia religioasă în şcolile publice şi posibilitatea de a face misiune prin mass-media, asistenţa spirituală în spitale şi aşezăminte sociale, parteneriatul cu instituţii publice şi private în slujirea binelui obştesc. Prin toate acestea se cultivă conştiinţa că povara luminoasă a jertfelor este purtată mai departe, cu ochii la peştera Naşterii Domnului din Betleem şi cu inimile pregătite pentru Cruce şi Înviere.