Povestea a două vocații împletite armonios

Licențiat în Ştiinţe juridice şi Ştiinţe economice, master în Ştiinţe penale, în Managementul informaţiilor de securitate naţională și în Teologie - Misiune și slujire în limbaj mimico-gestual. A participat la cursuri interna­ționale de pregătire în domeniul securității și relațiilor interna­ționale, prevenirii și combaterii terorismului, al supravegherii operative și altele. S-a născut într-o familie cu ambii părinți surzi și în 2012 a fost hirotonit de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic Arge­șea­nul preot onorific la biserica destinată hipoacuzicilor din complexul Mavrodolu, Pitești. Lector invitat în Italia, la Centrul de Excelență NATO pentru Operații de Stabilitate, expert național detașat de către Jandarmeria Română la Comisia Europeană, colonelul Marius Cezar Toma a fost inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș până la finele anului trecut, când a fost numit şef al jandarmilor bucureşteni.

Aveți un CV impresionant! Cum ați ales jandarmeria ca profesie?

În clasa a 11-a, la Liceul Militar al Ministerului de Interne, am avut privilegiul și onoarea de a întâlni un ofiţer, un general al Jandarmeriei Române, care a rămas în istoria noastră drept un om de o valoare excepțională. Mă refer la generalul Ion Bunoaica, la vremea aceea comandant al Jandarmeriei Române. El ne-a explicat pe înțelesul nostru ce însemna jandarmeria la momentul respectiv, era în 1995, și, mai important, ce își dorea să devină jandarmeria și cum o vedea. M-a atras astfel spre această armă, creându-mi o pasiune și făcându-mă să descopăr o vocație. A fost momentul acela în care m-am îndrăgostit de arma jandarmeriei. Așa cum a fost, repet, descrisă de un om pe care aveam să-l cunosc poate mai bine din relatările istorice și din documentele de referință din epocă și ulterior din cercetările istoricilor. În anul următor am terminat liceul și am susţinut concursul de admitere la Academia de Poliție. Din nefericire, la 1 septembrie 1995, generalul Ion Bunoaica a trecut la cele veșnice, în urma unui accident de elicopter la Mogoșești, Iași, fapt ce a influențat și evoluția instituției noastre, căci planurile și viziunea pe care le avea asupra dezvoltării ei nu au fost imediat și foarte clar puse în practică. N-a fost o continuitate, chiar dacă succesorii lui s-au străduit să respecte această viziune strategică de dezvoltare instituțională. Am convingerea că, dacă generalul Bunoaica ar mai fi trăit, timpul de adaptare a Jandarmeriei la realitățile istorice era mult mai scurt.

Dar până astăzi s-a ajuns acolo unde ar fi dus generalul Bunoaica Jandarmeria? Adică s-a recuperat viziunea sa?

Da, eu socotesc că da. O perioadă foarte importantă a fost cea de preaderare la Uniunea Europeană, când jandarmii au făcut eforturi considerabile de a atinge standardele europene de pregătire, de dotare, de practici, de tactici și proceduri. Iar ulterior, după 2007, lucrul acesta a fost continuat, ajungând ca acum, în 2026, să putem spune cu certitudine că este la nivelul văzut de generalul Bunoaica, îndrăznesc să spun că și peste nivelul așteptat, descris în lucrarea sa de doctorat „Jandarmeria română, tradiții și perspective”.

Apropo de Uniunea Europeană, cât de intensă este colaborarea cu armele similare din celelalte țări?

Această colaborare este foarte susținută, cu instituții similare din UE, dar nu numai, Jandarmeria Română fiind parte a unor organizații multinaționale, unele de factură polițienească, și am în vedere aici, pe de o parte, FIEP, care este o asociație internațională a forțelor de jandarmerie și poliție cu statut militar, pe de altă parte Forța de Jandarmerie Europeană, care este constituită la nivelul UE, ca și rețeaua Atlas, de asemenea o organizație a forțelor speciale, cu o emblemă foarte importantă și recunoscută chiar la nivel mondial, o organizație care unește unități speciale de intervenție, de elită, de la nivel european și în care suntem, de asemenea, membri. Pe de altă parte, în cadrul FIEP, avem discuții, legături și elemente de cooperare foarte concrete cu instituții similare, inclusiv din America de Sud, de exemplu, adică și din alte continente, dar care împărtășesc viziuni și valori comune cu arma noastră.

„Puteți apela fără nici un fel de ezitare la Jandarmerie”

Care sunt principalele misiuni ale Jandarmeriei și prin ce diferă de Poliție?

Sunt misiuni de la țară la țară, însă în România, în ultimul timp, nu există diferențe semnificative de mandat social. Și Poliția, și Jandarmeria caută să ofere ordine și siguranță publică, să presteze servicii de calitate pentru cetățenii români, însemnând că ambele insti-tuții oferă protecție publică. Poliția o face în anumite circumstanțe, pe baze zilnice, în vreme ce Jandarmeria vizează protecția maselor de oameni atunci când acestea se constituie, în condițiile legii, pentru exercitarea anumitor drepturi constituționale, de protest, în scop recreativ, pentru manifestări culturale, sportive sau de altă natură. Sunt, într-adevăr, nuanțe, și dacă ar fi să indic o anumită diferență, m-aș referi în mod concret la statut: în timp ce Poliția are statut civil - polițiștii sunt funcționari publici cu statut special, jandarmii sunt cadre militare. Dar ne sprijinim reciproc pe toate palierele noastre de activitate și cred că sunt mult mai multe puncte comune decât diferențe.

Jandarmii pot reține persoane? Căci poli­țiștii pot.

Nu există această posibilitate pentru Jandarmerie ca măsură procesuală, însă avem posibilitatea, printre altele, de a interpela și de a legitima persoane. Avem posibilitatea legală, dată de legea de organizare și funcționare a Jandarmeriei, de a întreba, de exemplu, cu privire la scopul prezenței într-o anumită zonă, având în vedere misiunea pe care o avem. Sau putem să controlăm bagajele. Ori putem să constatăm infracțiuni, de obicei infracțiuni în flagrant. Situații în care persoana respectivă trebuie să ne ofere anumite date, pentru că, până la urmă, este o obligație generală de intervenție. Dar nu există nici forma reținerii și nici a arestării ca posibilități de acțiune pentru Jandarmerie.

Cine poate apela la Jandarmerie? Eu, ca simplu cetățean, pot să chem Jandarmeria să mă ajute într-o problemă?

Într-o problemă de ordine și siguranță publică, desigur că puteți apela fără nici un fel de ezitare la Jandarmerie, mai ales dacă este vorba de o situație care necesită intervenția imediată a forțelor de ordine. Este chiar indicat să nu ezitați în a apela la Jandarmerie, repet, în această situație ipotetică descrisă, în care cea mai apropiată patrulă este una de jandarmerie. În funcție de zona problemei respective, ea se tratează în sistem integrat cu Poliția. Pe de altă parte, nu numai de ordine publică vorbim atunci când ne referim la competențele Jandarmeriei, ci și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului, la intervenția antiteroristă atunci când este cazul, la multiple forme de sprijin în domeniul silvic, piscicol, cinegetic, plus înlăturarea efectului anumitor situații, să spunem de urgență, evit cuvântul dezastre...

Când erați la Jandarmeria Argeș, ați avut momente foarte dificile? Vă întreb și pentru că sunteți considerat un expert în managementul crizelor. S-a întâmplat, de pildă, să vă confruntați vreodată cu încăierarea a două galerii de fotbal?

Nu o dată, de mai multe ori! Dar noi de asta plecăm de acasă: să încercăm și să și reușim să prevenim aceste lucruri și, când totuși se întâmplă, să limităm efectele. Însă nu le putem considera, totuși, crize. Dacă vorbim de o adevărată criză, de situație cu impact planetar, atunci, ei bine, a fost perioada pandemiei. Am participat, potrivit responsabilităților pe care le aveam, la fundamentarea anumitor decizii, am văzut ce înseamnă managementul crizei la nivel european, deci, dacă este să vă dau un exemplu important de gestiune a crizei, atunci acesta ar fi poate cel mai amplu, cel mai dificil eveniment de acest gen, gestiunea pandemiei de Covid. A fost o situație complexă la nivel mondial și fiecare stat a contribuit la soluționare, cu tot ce avea mai bun, unele cu logistică, altele cu know-how, altele cu personal.

Nu este ușor, dar știi că ai făcut ceva pentru cel de lângă tine

Ați anticipat cumva numirea dvs. la Bucu­rești cu ceva timp înainte să fiți chemat aici?

Așa cum vă răspundeam la întrebarea legată de alegerea carierei, sunt un ofițer de jandarmerie care a parcurs toate etapele profesionale de până acum, începând cu 1992, când am intrat în Ministerul de Interne, motiv pentru care educația aceasta militară și-a spus cuvântul. În momentul în care apare o asemenea situație, descrisă ca o nevoie instituțională legată de prezența mea într-un loc, de desfășurarea anumitor activități în legătură cu serviciul, pentru mine, în mod instantaneu, acest lucru devine o misiune. Prin urmare, și dacă aș fi știut, și dacă nu aș fi știut, prima grijă pe care o am când primesc o asemenea sarcină este să-mi evaluez propriile resurse, propriile competențe și să văd dacă pot să execut misiunea și să spun că pot să fac lucrul acesta sau, după caz, că nu pot, pentru că, în acest caz, aș genera niște efecte neașteptate de către decidenți. Este puțin relevant dacă am știut sau nu am știut, atâta timp cât funcționez în baza educației pe care o am, pe resortul acesta al executării unei misiuni, după ce analizez, evident, și propriile resurse, competențe, legalitate și câteva alte elemente. Cred că instituția are la momentul acesta resurse suficiente să se autoregleze și să-și continue funcțiunile cu sau fără mine.

Puteți, vă rog, pentru cititorii noștri și pentru public în general, să ne prezentați pe scurt Jandarmeria București? Altfel spus: ce ar trebui să știe bucureșteanul că e Jandarmeria București, despre instituție?

Este o unitate frumoasă, compusă din oameni de calitate, excelenți profesioniști, așa cum i-am găsit când am venit aici, despre care auzisem sau pe care îi cunoșteam personal și înainte, căci ne întâlniserăm la diverse activități comune, forme de pregătire, convocări. Pe unii colegi îi cunosc chiar din liceul militar sau din Academia de Poliție. Noi încurajăm toți candidații să aleagă această armă a Jandarmeriei, pentru că este o sursă foarte generoasă de bucurii, de satisfacții profesionale. Mulți constată că nu este tocmai ușor să lucrezi în Jandarmerie, dar nu a promis nimeni că va fi ușor, ci doar că vei avea sentimentul acela că servești cetățenii, că prestezi un serviciu public de calitate. Este un sentiment plăcut, care, la finalul zilei, îți ușurează sufletul. Știi că ai făcut ceva pentru cel de lângă tine.

Înțelepciune să fie!

Nu aveți numai o activitate militară în cadrul Jandarmeriei, ci și una ecleziastică, cu totul specială. Spuneți-ne câteva cuvinte despre activitatea de preot onorific la o biserică dedicată persoanelor cu deficiențe de auz.

Și în acest caz, al slujirii în limbajul semnelor, cred că a fost vorba de o chemare, care a fost pusă în evidență de interacțiunea și ascultarea față de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și față de părintele profesor Constantin Onu, care deja în 2011 avea o experiență solidă în acest tip de misiune. Totul a început prin 1996-1997, anul în care părintele Onu a îndrăznit, cu binecuvântarea IPS Părinte Calinic, să intre în lumea aceasta a tăcerii, a confraților noștri fără auz, dar nu și fără voce, încercând și reușind, într-un timp foarte scurt, să învețe limbajul mimico-gestual, așa cum era denumit la acea vreme. Scopul pentru care s-a apropiat de frații noștri a fost acela de a reuși să le transmită mesajul Evangheliei într-un limbaj cunoscut de ei, astfel încât să fie o asumare conștientă a creștinismului. Cu acest gând s-a inițiat misiunea Bisericii Ortodoxe Române în lumea surzilor, începând ușor, ușor să fie identificați inclusiv oameni care nu aud pentru a fi hirotoniți ca preoți. Primul astfel de exemplu și primul preot hirotonit, deși nu auzea deloc, a fost tatăl meu, Constantin Toma, în 1997, care a slujit în comunitatea surzilor din Pitești timp de șapte ani, până când a trecut la cele veșnice. La momentul respectiv eu eram în perioada formării inițiale ca jandarm și mărturisesc că aveam cumva alte priorități, date de context, de faptul că locuiam aici, în București, unde își are sediul Academia de Poliție. Ulterior trecerii la cele veșnice a tatălui meu, am realizat care era importanța misiunii sale și am început să simt nevoia de a mă apropia personal de comunitatea surzilor, lucru care a fost remarcat prin 2011 de IPS Părinte Calinic și de părintele Onu, sub îndrumarea cărora m-am orientat spre un program de nivel masteral de misiune și slujire în limbaj mimico-gestual la Facultatea de Teologie a Universității din Pitești.

Din câte știu, și mama dumneavoastră face parte din aceeaşi comunitate. Dumneaei mai trăiește?

Da, trăiește mama și merge duminica la biserica din Pitești, la care eu, lesne de înțeles, nu mai pot acum să merg frecvent, ci doar în concediu. Voi merge acolo cu drag și voi sluji în comunitatea respectivă. Viața mea este povestea a două vocații împletite cât se poate de armonios. S-au împlinit 13 ani de când am fost hirotonit, iar profesia mea de bază este în Jandarmerie. Îmi întrețin familia ca urmare a acestui serviciu, motiv pentru care am încercat și cred că am și reușit a nu confunda niciodată veșmintele.

Aveți copii?

Da, sunt căsătorit și am trei copii.

Să vă trăiască!

Mulțumesc!

Facem acest interviu la început de 2026. Ce le-ați ura cititorilor noștri și românilor în general pentru anul care a început?

Le doresc liniște, pace, să fie îngăduitori unii cu alții, inclusiv cu slăbiciunile și neputințele celor din jur, astfel încât să putem merge mai departe cu gândul spre mai bine. Dacă lucrul acesta se poate rezuma la un cuvânt și acesta ar fi înțelepciune, atunci înțelepciune să fie!