Povestea copilăriei regăsite de la Ireasca

În Eparhia Dunării de Jos, după ce părăseşti oraşul Tecuci şi şerpuieşti cu maşina pe şoseaua ce duce spre Bârlad, te primesc de-a stânga şi de-a dreapta sate mari de oameni gospodari, cu biserici falnice ce arată credinţa fierbinte şi elanul ctitoricesc al credincioşilor din această zonă, dar şi sate mai mici, liniştite, aşezate pe vârfuri de deal, în care cei mai mulţi oameni muncesc la câmp şi aşteaptă cu nerăbdare să vină duminica pentru a merge la biserică, unde, după Sfânta Liturghie, se întâlnesc cu toate rudeniile care încă nu au plecat la oraş. La Ireasca, unul dintre cele mai izolate sate, până nu de mult copiii uitaseră să se mai bucure şi chiar să mai meargă la grădinţă. Din anul 2002, la iniţiativa părintelui Emilian Gotu, sprijinit de comunitatea locală, pe un loc viran, într-o fostă magazie de lemne a început construcţia noii grădiniţe, în care acum merg zilnic 20 de copii cu vârste între 3 şi 7 ani, care deapănă cu multă bucurie povestea lor.

Satul Ireasca din comuna Gohor este o aşezare rurală situată în zona colinară, în partea de nord a judeţului Galaţi, ce se învecinează cu comuna Priponeşti la nord, iar la vest cu comuna Tănăsoaia din judeţul Vrancea. Mergând lent cu maşina prin satul ce prezintă un aspect bătrânesc, cu drumuri neregulate, cu case vechi, cu grădini de vii de jur-împrejur, am observat că acest sat are rădăcini adânci în istorie, că este un sat răzăşesc, cu păduri seculare, care, probabil, într-un anumit timp erau adăpost împotriva năvălitorilor. Am căutat grădiniţa pentru că am aflat de la un bătrân al satului că „aici copiii au uitat de mult timp să se mai ducă la «grădinuţă», dar, de când a venit în sat un preot tânăr, au început iară să treacă pragul pe acolo“. „Dorinţa cea mai fierbinte a fiecărei mame era ca odraslele să meargă la grădiniţă“ Povestea grădiniţei a început în 2002, doar la un an după ce părintele Emilian Gotu a fost rânduit de Preasfinţitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, să slujească în mijlocul gohorenilor, care la început au crezut că gândul tânărului preot este doar sporadic şi totul se va termina repede, pe nesimţite, cum s-au terminat multe alte proiecte de până atunci. Pentru că în localitate nu existau suficienţi copii pentru a se putea organiza o grădinţă finanţată de Ministerul Educaţiei şi Cercetarii, părintele Gotu s-a hotărât să mobilizeze comunitatea locală pentru ca, în satul Ireasca, toţi cei mici să nu fie nevoiţi să se deplaseze zilnic 6 kilometri dus-întors pentru a ajunge la grădiniţa din comuna Gohor. Părintele a fost determinat să deruleze acest îndrăzneţ proiect şi de dorinţele mamelor şi bunicilor, care îi povesteau cu fiecare ocazie noului lor paroh că odraslele lor nu au mai avut parte de grădiniţă de mai bine de două decenii. Părintele Emilian, hotărât să readucă zâmbetul pe faţa copiilor din Ireasca şi să le aline dorul după jucării, a început treaba pas cu pas. Mai întâi a făcut un recensământ al copiilor până în şapte ani, pe care l-a verificat prin comparaţie cu listele existente la primărie. „Când am venit aici am început să vizitez familie cu familie şi i-am invitat permanent pe credincioşi să vină la Spovedanie, pentru că acolo, în Biserică, ne aduce Mântuitorul mângâierea şi alinarea oricărei dureri, şi le-am spus că pentru a face ceva pentru sat şi pentru copiii de aici este mare nevoie să ne cunoaştem, să fim o familie adevărată. Dorinţa cea mai fierbinte a fiecărei mame şi bunici era ca odraslele lor să poată să meargă şi ele la grădiniţă, în speranţa că vor avea un viitor mai bun. Atunci, am îndrăznit să merg la Preasfinţitul nostru Episcop Casian, am cerut binecuvântare şi m-am apucat de lucru“, ne-a declarat părintele Gotu. Drumul nu a fost uşor, dar hotărârea părintelui şi dorinţa credincioşilor a făcut ca, încetul cu încetul, lucrurile să prindă contur. După ce a reuşit să mobilizeze comunitatea locală, părintele Emilian a căutat cu orice vorbă bună să determine oameni generoşi, unii plecaţi chiar de pe aceste meleaguri, să ajute ca visurile nevinovate ale copiilor de aici să prindă contur. „La început, acest proiect părea a fi o nebunie a unui preot tânăr şi prea entuziasmat“ La intrarea în grădiniţă am întâlnit-o pe doamna Leoneta Chirvăsuţă, fost profesor de istorie şi director al şcolii din comună, care a susţinut cu mult suflet această lucrare şi care s-a arătat foarte bucuroasă că oamenii din sat au primit un mare sprijin din partea preotului lor. „În aceast sătuc liniştit a existat grădiniţă pentru copiii acestor gospodari intermitent, pentru că era un număr foarte mic de copii. Până în anul 2000, aproximativ 10 ani nu a existat nici o grupă de grădiniţă, iar clădirea şcolii se afla într-o stare jalnică. Aici, unde ne aflăm acum, erau nişte magazii dărâmate care nu mai foloseau la nimic, pe care părintele, ajutat de enoriaşii din sat, le-a renovat, consolidat şi vopsit. Văzând sufletul plin de bucurie al părintelui, care vibra pentru aceşti micuţi, i-am fost alături şi am înjghebat din ce am putut şi din ce am avut, iar mai târziu, încetul cu încetul, părintele, împreună cu întreaga comunitate, a reuşit să dezvolte acest proiect, care la început părea a fi o nebunie a unui preot tânăr şi prea entuziasmat. Părintele Emilian s-a integrat foarte frumos între oameni, a devenit un fiu al satului şi oamenii s-au bucurat enorm că preotul slujitor le-a ieşit în întâmpinare şi lucrează pentru ei zi şi noapte“, ne-a declarat doamna profesoară Leoneta. Grădiniţa şi biserica - o a doua familie Astfel, din septembrie 2002, preşcolarii din Ireasca s-au reîntâlnit cu bucuria jucăriilor, cu îngânarea poeziei, cu îngeraşii din primele rugăciuni pentru copii, au învăţat să cânte, să deseneze, iar din anul 2003 noua grădiniţă a primit sprijinul şi avizul Inspectoratului Judeţean Galaţi, care a repartizat în regim normal o educatoare. Am intrat şi noi să vizităm grădiniţa şi toţi cei 20 de pitici ne-au primit cu multă bucurie, dornici să ne împărtăşească din poeziile şi cântecele învăţate cu educatoarea lor. Deşi nu se pot exprima în fraze complexe cu adjective şi metafore finisate, copiii îşi exprimă dragul şi ataşamentul faţă de preotul care este mereu în mijlocul lor prin ochii mari şi zâmbetul inocent la vederea părintelui Emilian. Toţi ştiu, împreună cu educatoarea Cristina, că fără sprijinul Episcopiei Dunării de Jos, fără supravegherea şi sprijinul Preasfinţitului Casian, Episcopul Dunării de Jos, şi fără timpul jertfit pentru ei de către părintele Emilian Gotu, toate aceste bucurii ar fi fost încă şi acum departe. „Fără ajutorul parohiei nu cred că aceşti copii se puteau bucura de învăţământul preşcolar, care îi ajută ca, atunci când calcă pragul clasei I, să fie mai bine pregătiţi şi să aibă mai mult curaj. Aici, la Ireasca, există o colaborare foarte frumoasă între biserică şi şcoală, iar pentru unii copii, ai căror părinţi sunt plecaţi din localitate şi chiar din ţară, grădiniţa şi biserica au devenit o a doua familie, unde au învăţat să facă cruce, să se respecte unii pe alţii şi s-au dezvoltat intelectual, făcându-se paşi importanţi şi în prevenirea abandonului şcolar“, ne-a declarat doamna educatoare Cristina Gradinariu. Cerc al tradiţiilor populare româneşti La înfiinţarea şi dezvoltarea grădiniţei din Ireasca a contribuit cu mult drag şi cunoscuta cântăreaţă de muzică populară Mioara Velicu, care sprijină în cadrul grădinţei dezvoltarea unui cerc al tradiţiilor populare româneşti. Cântecele şi jocurile învăţate de copii de la doamna Mioara Velicu sunt atracţia satului. La fiecare mare sărbătoare şi mai ales la hramul parohiei, copiii prezintă un deosebit program artistic, ei fiind prezenţi de multe ori şi în alte localităţi sau la alte sărbători ale unor biserici şi mănăstiri din cadrul episcopiei, pentru a transmite tuturor duhul familiei unite şi a copilăriei regăsite de la Ireasca. „Cunoscuta cântăreaţă de muzică populară, doamna Mioara Velicu, fiică a satului, a fost alături de noi încă de la început, de la primii paşi făcuţi. Ne sprijină şi acum cu mult entuziasm şi cu multă, multă dăruire. Dragul de copii, dragostea de biserică, de cultură şi de vatra strămoşească din care a plecat o fac pe doamna Velicu să fie tot timpul alături de comunitate şi de aceşti copii, pe care îi învaţă cântece tradiţionale din zonă, dansuri. Astfel, reuşim să desfăşurăm diverse programe artistice fie la sărbătorile satului nostru, fie la marile hramuri ale mănăstirilor din episcopie, cum este, de exemplu, ziua Sfintei Treimi la Buciumeni, când ne întâlnim de atâtea ori cu multă bucurie şi cu emoţie cu Preasfinţitul Casian, care întotdeauna ne-a sprijinit, ne-a sfătuit şi ne-a încurajat în demersul nostru“, ne-a mai povestit părintele Gotu. „Mulţi copii talentaţi cărora Dumnezeu le-a picurat mult har“ În anul 2006, cu sprijinul Episcopiei Dunării de Jos, a părintelui consilier Cătălin Sava, s-a obţinut un proiect de finanţare europeană prin Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, prin care s-au adus multe îmbunătăţiri şi înnoiri clădirii. În aceeaşi clădire, vis-a-vis de cămăruţa celor mici, de grădiniţă, am aflat pe cei mai mari, care au trecut şi ei pragul grădiniţei alături de educatoarele lor şi de părintele paroh. De la Cătălin, un băiat vioi şi dornic să ne povestească, am aflat că de când se ştie el prin băncile grădiniţei şi, mai nou, ale şcolii, caietele, pixurile, penarele le-a primit din partea parohiei şi a părintelui, fără de care „ar fi fost tare greu la şcoală“. Cătălin se străduieşte să înveţe carte, buchiseşte la limba engleză, merge la biserică în fiecare duminică, îşi ajută părinţii în gospodărie, pictează icoane cu Măicuţa Domnului şi, toate acestea, pentru că îşi doreşte să devină preot. Printre micii şcolari am simţit bucuria şi unitatea familiei formate la Ireasca, pentru că toţi ne-au primit ca pe nişte vecini sau prieteni de-ai lor, dornici să ne descopere cât mai multe file din pitoreasca lor poveste. Ana, o altă şcolăriţă care stătea cuminte, în banca ei, ne-a spus că se bucură foarte mult de excursiile pe care le face împreună cu colegii ei şi cu părintele pe la mănăstiri, „iar la Buciumeni l-am întâmpinat cu sarea şi colacul pe părintele Casian“. Supraveghindu-şi cu grijă elevii, doamna învăţătoare Viorica Concită ne-a explicat încă odată, dacă mai era nevoie, că în satul Ireasca este o foarte bună comunicare între biserică şi şcoală, între biserică, şcoală şi părinţi. „Deşi satul nu este foarte înstărit, are foarte mulţi copii talentaţi, cărora Dumnezeu le-a picurat mult har. Foarte mulţi dintre ei sunt înclinaţi spre artă. Eforturile parohiei, ale obştii săteşti de aici, sunt lăudabile pentru că foarte mulţi copii din familii dezorganizate vin la şcoală, la biserică, iar aici ei leagă prietenii şi învaţă pentru a avea un viitor mai luminat“, ne-a spus învăţătoarea Viorica Concită.