Povestea unei vorbe

Există o vorbă în popor care sună astfel: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească“. Interesant este că această zicală este una care încurajează cercetarea, căutarea soluţiei atunci când te afli într-o dilemă. Iar că mântuirea vine atunci când întrebi şi afli ceea ce doreşti o arată şi faptul că Mântuitorul spune în Noul Testament: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine!“ (Ioan 5, 39). Ce vrea să ne înveţe în fond această vorbă înţeleaptă românească? În primul rând să nu fim mândri, ci să ne smerim şi să întrebăm pe cei care ne-ar putea rezolva nedumeririle, impasurile în care intrăm. Iar în al doilea rând, zicala ne îmbie la cercetare, la preocupare, şi nu la lenevie, la delăsare.

Se zice că un pustnic mai puţin exersat în înţelegerea Sfintei Scripturi a căutat după capul lui, mult timp, răspuns la o nedumerire în legătură cu un text din Vechiul Testament. În cele din urmă s-a hotărât să meargă la un părinte îmbunătăţit din vecinătate să-l întrebe în legătură cu versetul dificil de tâlcuit. Însă chiar în clipa aceea i s-a luminat mintea. Uimit fiind peste măsură, i s-a arătat un înger care l-a întrebat: De ce te miri, pustnicule? Pentru că după mulţi ani, tocmai acum, când mă hotărâsem să merg să întreb pe altul cu ştiinţă mai adâncă în Scripturi, tocmai acum am descoperit înţelesul pe care îl căutam, a răspuns eremitul. Îngerul i-a zis: Iată, de aceea m-a trimis Dumnezeu la tine, ca să te fac să înţelegi că lămurirea ţi-a venit tocmai pentru că te-ai smerit şi te-ai hotărât să întrebi, şi chiar în clipa când te-ai hotărât să întrebi. Oare nu ştiai? Cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească! Altă dată să fii mai înţelept. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Tâlcuiri noi la texte vechi“, Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989)