Precauţia sau utilitatea îndoielii

În limbaj cotidian, „necredinţa“ apostolului Toma a devenit oarecum proverbială. Nu de puţine ori acest nefericit apelativ este singurul reper la îndemână pentru a defini personalitatea unuia dintre cei mai înflăcăraţi ucenici ai lui Iisus. Pentru că nu s-a putut bucura alături de ceilalţi ucenici de prezenţa Mântuitorului în ziua Învierii, Toma a refuzat să accepte pur şi simplu mărturia acestora. Petrecuse aproape trei ani alături de Învăţătorul Iisus şi ceilalţi ucenici, urmându-L peste tot, fiind în numeroase rânduri gata să îşi dea şi viaţa din devotament pentru Domnul. A fost singurul care a îndrăznit să iasă din foişorul unde ceilalţi se ascunseseră de frica iudeilor şi nu se putea linişti acceptând cu resemnare cele povestite de ucenici. Întâlnirea cu Iisus, atingerea rănilor crucificării şi verificarea adevărului Învierii Domnului ar fi fost singurele mărturii care, în optica zelosului apostol, îi puteau reconfirma statutul de ucenic al Mântuitorului.

O lectură temeinică a pasajelor biblice despre Patimile, moartea şi Învierea Domnului, ne arată că, de fapt, în derularea dramatică a evenimentelor, teama şi îndoiala nu au fost străine de nici unul dintre ucenici. Aşa încât, ar fi nedrept ca acestea să fie imputate singular şi unilateral apostolului Toma. Dimpotrivă, sinceritatea şi buna-credinţă de care ucenicul a dat dovadă chiar şi în cele mai crâncene momente de îndoială aveau să fie răsplătite opt zile mai târziu. Intrând prin uşile încuiate, Domnul S-a arătat din nou ucenicilor, de data aceasta încredinţându-l şi pe Toma de adevărul Învierii Sale. Dintr-o altă perspectivă, atitudinea circumspectă şi raţională a Sfântului Toma în faţa noutăţilor primite pare cât se poate de justificată. O veste ale cărei urmări aveau să îi schimbe în mod fundamental viaţa nu putea fi acceptată cu uşurinţă, mai ales că circumstanţele în care o primise ridica suficiente semne de întrebare. Evaluând atitudinea apostolului Toma din perspectiva vieţii de astăzi şi a multitudinii informaţiilor cu care suntem în permanenţă asaltaţi, putem privi precauţia sa faţă de autenticitatea spuselor celorlalţi ca pe un model demn de urmat. Dacă, în trecut, sursele de informare cu privire la probleme de interes public erau destul de limitate, conţinutul noutăţilor având cel mult acoperire zonală, astăzi situaţia este fundamental diferită. Pe lângă canalele de ştiri tradiţionale, noi modalităţi de comunicare a informaţiilor ne surprind cu ingeniozitatea metodelor folosite şi cu stilul aproape agresiv de a ne ţine la curent cu tot ce este nou. Dacă avem în vedere faptul că, de cele mai multe ori, ceea ce aflăm prin intermediul mass-media sunt informaţii filtrate inevitabil de subiectivitatea celor care le-au cules, prelucrat şi pregătit pentru difuzare, este evident cât de multă nevoie avem de realism şi precauţie în selectarea şi evaluarea acestui amalgam de noutăţi. Cu atât mai mult cu cât la subiectivismul inerent canalelor mass-media se adaugă nu de puţine ori şi o doză consistentă de parţialitate, fiind vorba de informaţii cu un semnificativ impact politic, social sau economic. Sfintele Evanghelii ne arată că în planul vieţii spirituale şi al legăturii de suflet cu Domnul Hristos, ucenicul Toma ar fi putut crede în Înviere şi fără dovezi palpabile. Învăţătura, faptele, minunile săvârşite de Iisus, precum şi prefigurările Învierii ar fi putut fi suficiente argumente pentru a crede necondiţionat. Însă, dacă ar fi să raportăm atitudinea sa la fapte şi evenimente cotidiene, aceasta este cât se poate de normală. Din acest punct de vedere, atitudinea Sfântului Toma ar putea constitui o veritabilă prefigurare a cunoscutului îndemn patristic: „Să nu crezi tot ce vezi şi să nu spui tot ce auzi“. Privită astfel, precauţia ucenicului dornic de dovezi suplimentare îşi dovedeşte valoarea în special astăzi, în plină eră a campaniilor de imagine, a PR-ului, a ştirilor trunchiate sau a publicită-ţii neconvenţionale. Prin caracterul său cu totul aparte, credinţa rămâne unicul receptacul al revelaţiei şi singura cale prin care ne putem raporta la Dumnezeu. A pretinde dovezi palpabile pentru întărirea credinţei este deja o abdicare de la esenţa faptului de a crede şi o accedere spre zona doar aparent clară a constatărilor. În ceea ce priveşte amalgamul zilnic de noutăţi, indiferent cu câtă convingere sau măiestrie ar fi ele prezentate, precauţia Sfântului Toma pare a fi o soluţie excelentă. Practicată cu echilibru, ea poate fi o călăuză temeinică prin complicatul labirint al informaţiilor cu care suntem în permanenţă asaltaţi, ba chiar o cale spre încredere şi convingeri temeinice.