Premieră chirurgicală la Timişoara
O nouă metodă de extirpare a cancerului pulmonar a fost prezentată zilele trecute la Timișoara. Peste 30 de specialiști din România și din alte 10 țări au învățat această nouă metodă, care este minim invazivă.
Pentru două zile, Timişoara a devenit un centru important pentru chirurgia experimentală din lume. Peste 30 de specialişti din ţară şi din străinătate învaţă o metodă nouă de extirpare a cancerului pulmonar, metodă care este minim invazivă şi îi ajută pe pacienţi să se recupereze mai repede.
Noua metodă de înlăturare a celulelor cancerigene de la nivelul plămânilor este reprezentată de o incizie de 5 centimetri deasupra sternului. O cameră de mici dimensiuni este introdusă în incizie, iar dispozitivul este prevăzut și cu un canal special ce permite utilizarea instrumentelor. „Tehnica pe care eu am dezvoltat‑o vizează rezecția lobului pulmonar, grație unei incizii în zona gâtului. De ce? Pentru că este mai puţin dureroasă pentru pacient, faţă de incizia intercostală tipică, folosită în astfel de cazuri, şi înlătură ganglionii, unde câteodată se găsesc celule metastazice”, adaugă Marcin Zieliskin, specialist chirurgie toracică. Specialiştii precizează că această metodă poate fi folosită doar în stadiile incipiente ale cancerului la plămâni. „În tratarea cancerului, în special a cancerului pulmonar, problema cea mai mare o reprezintă stadiul bolii. Sunt stadii incipiente, stadii avansate, însă doar cele incipiente pot fi tratate doar prin operaţie”, a declarat pentru Digi TV Martin Hürtgen, specialist chirurgie toracică.
Graţie noii tehnici, recuperarea pacientului este posibilă în doar o săptămână. Pentru a stăpâni cât mai bine metoda, medicii specialişti din ţară și din străinătate o vor exersa pe porci.
Deşi tehnica revoluţionară a fost folosită deja în instituţii medicale din Polonia, chirurgii români mai au de așteptat până când vor efectua tehnica într‑o sală de operaţie din ţară.
„Ne trebuie centre de chirurgie toracică dedicate bolii, care trebuie să fie mai mult decât simple declarații pe hârtie sau la minister. Din păcate, la ora actuală, sistemul de finanţare a acestor proceduri simple, cât şi complicate este mult în urma necesităţilor”, povestește Cristian Paleru, medic specialist chirurgie toracică.
Cursul în cadrul căruia specialiştii au învăţat noua tehnică de extirpare a cancerului pulmonar a fost organizat de reprezentanţii Universităţii de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" Timișoara, împreună cu Societatea Română de Chirurgie Toracică 1994 și Societatea Europeană a Chirurgilor Toracici. Metoda minim invazivă a fost dezvoltată de un specialist în Polonia şi poate fi folosită în stadiile incipiente ale cancerului la plămâni.
Se estimează că peste 1,3 milioane de persoane mor anual, în întreaga lume, din cauza cancerului pulmonar. Cancerul pulmonar reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate datorată neoplaziilor, atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor.