Preoţii conlucrează, credincioşii se ajută

Dureros este să-ţi vezi agoniseala de o viaţă că se năruie sub ochii tăi şi rămâi neputincios în faţa stihiilor dezlănţuite ale naturii. Aşa s-a întâmplat şi se întâmplă de câţiva ani buni în ţara noastră şi nu numai.

Ştim cu toţii că de vină pentru ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă pe planeta noastră este chiar omul (chimizarea agriculturii, poluarea apelor şi a atmosferei, defrişarea pădurilor, noxele de la fabrici şi tot felul de maşini etc. duc, până la urmă, la supraîncălzirea atmosferei, la acea încălzire globală care îşi face simţită prezenţa tot mai des în lume şi care are ca rezultat dezastre precum vremea secetoasă, ploi prelungite, rupere de nori, revărsări de ape etc.) Şi dacă vrem să mergem cu gândul mai în adânc, vom putea vedea desigur o legătură puternică între aceste nedorite evenimente şi atitudinea omului zilelor noastre în faţa Cerului şi a semenilor săi, în faţa firii întregi. Căci, dacă aruncăm o privire mai cuprinzătoare peste lume, ceea ce putem vedea este că prea mulţi sunt cei ce, lăsându-se prinşi de goana după înavuţire sau putere, duşi de dorinţa de a-şi satisface cât mai mult şi mai intens plăceri de tot felul, dar de obicei dintre cele mai grosiere, s-au îndepărtat de biserică şi au uitat de Dumnezeu. În felul acesta, au pierdut puterea de a discerne între bine şi rău, încalcă tot felul de legi etern valabile ale naturii sau ale Universului întreg, iar efectele unor astfel de comportamente, mai devreme sau mai târziu, trebuiau să se arate. Şi tot din această cauză, la dezastrele provocate de natură se adaugă conflictele tot mai acute dintre noi, oamenii, la nivel micro sau macrosocial. Natura, deci, a lovit din nou în ultimul timp în mai multe regiuni ale ţării prin secetă, dar şi prin inundaţii. Şi aşa s-a întâmplat şi în Ţibeni, sat de oameni vrednici şi gospodari, din comuna Satu Mare, judeţul Suceava. În scurt timp, râul Suceava, care trece prin partea de vest a satului, a pus la pământ garduri şi case, grajduri şi culturi, a şters de pe faţa oamenilor zâmbetul şi voia bună. Din fericire însă, mai există pe lume şi altfel de oameni. Sunt aceia care nu se gândesc numai la binele şi bunăstarea lor. Sunt oamenii care păstrază încă în sufletul lor un sentiment de solidaritate cu semenii aflaţi în suferinţă şi nu tocmai întâmplător aceştia sunt oamenii cei mai apropiaţi de Biserică. Căci iată, la îndemnul parohului lor (pr. Mihai Cepeliuc), cetăţeni ai comunei Andrieşeni s-au mobilizat şi, în scurt timp, au strâns o cantitate apreciabilă de bunuri materiale (plapumi, perne, covoare, cuverturi, dar şi alimente) pe care le-au dus celor aflaţi în necaz din satul mai sus amintit. Au adus oamenii tot ce au putut da pentru a-şi ajuta semenii şi, ceea ce este cel mai important, au făcut totul cu inimă bună. Pe faţa celor ce veneau şi aduceau partea lor de contribuţie se putea vedea o lumină şi o bucurie discretă. Aceeaşi lumină şi aceeaşi bucurie am putut vedea şi pe chipul celor ce au primit ajutoarele, atunci când, împreună cu părintele Valentin şi preoteasa din satul Ţibeni, am mers pe la poarta celor care fuseseră loviţi de furia apelor şi le-am cerut să ne spună de ce aveau ei nevoie mai mult. A fost o acţiune cu bătaie lungă din care se vede rodul colaborării dintre preoţii diferitelor parohii, dar şi al colaborării dintre preoţi şi enoriaşi. A fost, îndrăznim să spunem, o acţiune cu efecte clare nu numai în plan material, ci, ceea ce este mult mai important, în plan spiritual. Unii au găsit prin ea calea de acces către o bucurie deosebită, de ordin superior, bucuria de a dărui, de a face bine în mod dezinteresat, iar alţii au înţeles că în lume există şi o solidaritate umană şi că întotdeauna, oricât de greu ar fi, există o speranţă şi un motiv de încredere în ajutorul venit de Sus, prin oameni uniţi în comunitatea unei biserici, împreună cu păstorul lor.