Preotul Vasile Procopiescu, model de slujire și jertfelnicie

Trăind o viață de slujire preoțească cu multe încercări și dese suferințe, sfârșind chiar tragic firul vieții sale, figura părintelui Vasile Procopiescu, preot dedicat în întregime bunei rânduieli bisericești și administrative, este prezentată iarăși cititorilor de azi, oferindu-le un minunat model de jertfelnicie.

S-a născut la 5 octombrie 1859 în Islaz, județul Romanați (Teleorman de azi), în familia viitorului preot Procopie și a Stanei, fiind al doilea din cei nouă copii (cinci băieți și patru fete).

A terminat școala primară în 1875 în orașul Turnu Măgurele, iar în 1880 a finalizat cursu­ri­le la Seminarul Central din București.

La 16 decembrie 1880 s-a căsătorit cu Paraschiva (n. 1862), fiica preotului Nicolae și a Floarei, din comuna Celei (astăzi cartier al orașului Corabia). Mai mulți copii s-au stins din viață la naștere sau la vârste fragede. Ajunși la maturitate sunt preotul Ioan Procopiescu, Eugenia (soția preotului Grigore M. Defta, originar din Rusăneștii de Jos), Gherghina (soția învățătorului Titu A. Alexandrescu din Islaz) și Marioara (soția moșierului Pandele D. Ghigeanu din Islaz).

Au fost părinți dedicați într-atât de mult, încât copiii lor au simțit nevoia să le recunoască meritele în desăvârșirea lor ca oameni în societate. Fiul lor, părintele Ioan, dedică două dintre cărțile sale părinților „cari, în dorința lor fierbinte de a face din mine un urmaș în preoție, și-au impus cele mai grele și mai mari sacrificii, pentru educațiunea și instrucțiunea mea” (1907), „cari m’au făgăduit cu dragoste Bisericii lui Hristos încă din copilăria mea” (1939).

A fost hirotonit la 29 martie 1881, pe seama Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din satul natal, unde tatăl său a slujit, iar fratele său, părintele Pantelimon Procopiescu, era paroh din 1879. În 1899 a primit și binecuvântarea de a fi duhovnic.

A îndeplinit mulți ani ascultare administrativă, în zona Islaz, având atribuții de control asupra parohiilor Islaz I, Islaz II, Moldoveni, Giuvărăști, Izbiceni, Tia Mare și Potlogeni. Inspecta bisericile, conduita preoților, strângea sume de bani pentru abonamentele la publi­ca­țiile bisericești și rezolva probleme administrative și canonice.

Alături de Neda Gruia și comerciantul Dumitru Ghigeanu a fost membru în Comisia de control a societății de economie și credit „Islaz”, înființată în 1901. Se ocupa de cultura cerealelor, a pomilor, a viermilor de mătase și apicultură, oferind din ceara stupilor săi pentru fabricarea de lumânări necesare bisericii.

Cu ocazia târnosirii Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Dașova (cartier al Corabiei) la 8 noiembrie 1903, mai mulți preoți din soborul prezent au fost distinși. Părintele a primit astfel rangul de sachelar și demnitatea de cartofilax de la PS Părinte Athanasie Mironescu al Râmnicului.

Din îndemnul Societății Clerului Român „Ajutorul” din București s-a organizat o călătorie la Curtea de Argeș pentru pomenirea regelui Carol I, venind 300 de preoți din multe părți ale țării. La 19 iunie 1915 s-a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Drujești de către preoții Mihail Popescu și Ilie Teodorescu din București, alături de Ioan V. Procopiescu, protoiereul județului Romanați, după care întregul cortegiu a mers în rânduri de câte patru până la catedrală, în frunte având o frumoasă coroană de flori spre a fi depusă pe mormântul regelui, purtată de preoții Pantelimon Procopiescu, Vasile Procopiescu și Grigore Mihăescu, toți din Romanați. La catedrală au fost întâm­pinați de PS Părinte Calist al Argeșului, aici s-a săvârșit un trisaghion, iar apoi preoții au defilat înaintea reginei Elisabeta care aștepta la ultima scară de la intrarea în palatul Majestății Sale, înconjurată de suită, primind citirea unor versuri care-l preamăreau pe răposatul rege și aducând mulțumire pentru această mângâiere.

În 10-11 noiembrie 1916, satul a fost bombardat de peste Dunăre de trupele ger­mano-bulgare; în încercarea de a fugi, a fost prins și bruscat de armatele inamice și silit să se întoarcă, rămânând să facă serviciile în parohie, pe când fratele său a reușit să se refugieze la Iași.

La 3 februarie 1918 trece la cele veșnice preotul Ioan Delcescu (n. 1858) de la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Islaz, iar părintele Vasile este numit aici paroh la 1 martie 1918, instalarea făcându-se oficial la 8 octombrie 1919.

În ședințele lunare ale Cercului parohial Corabia, înființat la 2 august 1921, a abordat numeroase teme precum: ce ne învață sfânta noastră credință pentru păstrarea sănătății, ce să creadă și cum să trăiască adevăratul creștin, ce primejdii aduc luxul și desfrâul, păcatul beției, importanța cumpătării și a dreptății pentru agoniseala lucrurilor care ne trebuie pentru viața omenească.

Părintele devine văduv la 64 de ani, în urma decesului din 3 martie 1924 al soției sale, care avea numai 61 de ani.

Într-o Sfântă Evanghelie din 1911 a Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Islaz găsim următoarea însemnare: „Astăzi, 29 August 1928, la ora 6 p.m., Preotul Vasile Procopiescu mergând pe șoseaua mare - în dreptul cassii lui Alexandru Tatu, pentru a face înmormântarea unui copil în parohia Islaz I, a căzut și în câteva secunde a fost mort (moarte năprasnică), apoi dus acasă de subscrisul, a fost îngrijit și rânduit de sub­scrisul și înmormântat cu toată cuviința și rânduiala vineri la ora 4 p.m. (31 August) la care slujbă a luat parte preoții: Emanoil Mărculescu, Alex N. Popescu din Corabia, Simion Marinescu - Gârcov, C. D. Cazangiu - Moldoveni și subscrisul. | Drept care am scris aici spre știință și veșnică pomenire | Paroh. Econom Stavrofor P. Procopiescu (semnătură)”.

Trece la cele veșnice la aproape 69 de ani și este înmormântat în cimitirul Islaz-Verdea (din vale), alături de soție și una din fiice, Elena.