Prescott: Criza financiară a fost generată de frica de impozite mai mari

Laureatul premiului Nobel pentru Economie, Edward Prescott, este de părere că nu lipsa de bani, ci frica de impozite mai mari a generat criza financiară. În opinia acestuia, ieşirea din criză se poate face prin scăderea impozitării şi a cheltuielilor publice, prin eliminarea subvenţiilor, a ajutoarelor şi a practicilor contabile care falsifică profitul şi deturnează alocarea resurselor către investiţii mai puţin productive şi prin eliminarea practicii rezervelor fracţionare şi desfiinţarea intermedierii financiare.

Nu orice guvern este unul rău, iar guvernele bune sunt cele care reuşesc să creeze un cadru propice pentru activitatea economică, fără însă a dori să conducă economia. Din păcate, există politicieni care cred că ştiu lucrurile mai bine decât oamenii de afaceri care acţionează în piaţă şi se apucă să elaboreze politici industriale, iar dacă lucrurile nu ies bine, atunci trec la o altă abordare, a spus laureatul premiului Nobel pentru economie Edward C. Prescott, sosit la Bucureşti pentru a susţine conferinţa „Stat vs. Economie. Rolul guvernelor în declanşarea crizei şi soluţii pentru depăşirea acesteia“. Edward C. Prescott a câştigat premiul Nobel în 2004, împreună cu Finn. E. Kydland, pentru contribuţia la macroeconomie, prin teza privind consecvenţa temporală a politicilor economice şi forţele motrice care animă ciclurile din viaţa de afaceri. Scăderea investiţiilor, principala cauză a crizei În opinia lui Prescott, criza actuală a fost cauzată de scăderea abruptă a investiţiilor în ultimul trimestru al 2008, ca urmare a anticipării unei creşteri semnificative a fiscalităţii şi intervenţiilor guvernamentale în economie. Acestea reduc stimulentul actorilor economici de a se angaja în activităţi productive şi cresc stimulentul de a consuma mai mult timp liber. „Criza a fost mai degrabă un pretext“, a conchis celebrul economist american «pentru adoptarea celor mai smintite politici economice». Singura cale pentru ieşirea din criză şi repunerea economiei pe o traiectorie stabilă de creştere este reducerea fiscalităţii şi a cheltuielilor guvernamentale, măsuri care vor stimula investiţii cu adevărat eficiente ce vor duce la creşterea productivităţii. Un nivel ridicat al fiscalităţii blochează creşterea economică şi reduce în termeni absoluţi veniturile statului, care în schimb ating o proporţie din ce în ce mai mare din PIB. Statul, este de părere Prescott, nu trebuie să desfăşoare activităţi economice ori să subvenţioneze diverse companii şi grupuri de indivizi, deoarece aceste măsuri reduc productivitatea şi constituie, prin urmare, o povară asupra creşterii economice. Guvernul este necesar, dar rolul lui trebuie circumscris la crearea şi impunerea unor reguli ale jocului, minimale, simple, transparente şi eficiente. Acestea lasă indivizilor posibilitatea de a-şi dezvolta liber talentele în mediul concurenţial al economiei de piaţă. Asemănări şi deosebiri între criza din perioada interbelică şi cea de azi Comparând criza din SUA din anii 1928-1933 cu cea de astăzi, economistul american a descoperit câteva similitudini şi o mare diferenţă. Aceasta din urmă constă în faptul că la începutul secolului XX s-a înregistrat o scădere a PIB de 40%, în timp ce acum avem o contracţie a Produsului Intern Brut american de numai 5%. Din păcate, a subliniat Prescott, există o serie de asemănări la nivel politic, care pot înrăutăţi criza pe care o traversăm: în ambele cazuri au existat tendinţe împotriva emigrării, antiglobalizare, dar în favoarea creşterii impozitelor, a sporirii rolului Casei Albe în conducerea economiei, a răscumpărării afacerilor aflate în dificultate şi în favoarea cartelurilor. Mecanismul care a dus la criză, în opinia lui Prescott, este bazat pe panica generată de posibilitatea creşterii impozitelor, care a generat nevoia de economie la nivelul companiilor şi al gospodăriilor. În SUA, a spus laureatul premiului Nobel pentru economie, există circa 24 de milioane de IMM-uri, dintre care 5 milioane au angajaţi. Acestea au început să reducă personalul, ceea ce a dus la şomaj, iar gospodăriile şi-au redus investiţiile în bunuri precum case şi maşini. Corporaţiile au tăiat şi ele planul de investiţii şi schema de personal. „Nu lipsa de credite a generat criza de investiţii, ci frica de creşterea impozitelor, care te-ar obliga să plăteşti mâine mai mult decât azi pentru acelaşi lucru. Dacă la asta adăugăm şi ipotecile, avem tabloul elementelor care au ruinat gospodăriile şi au contribuit substanţial la generarea crizei“, a precizat Edward C. Prescott. Economistul american a mai spus că în istoria recentă a SUA există câteva perioade de dezvoltare: cea din anii â60, când avântul economiei s-a datorat tehnologiei, cea din 1995-2000, când în special tehnologia IT a fost factorul de progres, şi cea din â80-â90, datorată reducerilor de impozite. Exemplificând faptul că orientarea către creşterea cheltuielilor de susţinere a economiei poate duce la contracţia acesteia, Edward C. Prescott a spus că SUA şi Japonia au pierdut câte 10 ani de dezvoltare pentru că nu au cedat tentaţiei de a cheltui excesiv şi nu au dat atenţia cuvenită productivităţii, iar Mexicul a pierdut 15 ani. Modelele de succes în acest context sunt Finlanda şi Chile. România îşi va reveni „dacă nu face prostii“ „România are o problemă mică acum, şi îşi va reveni, dacă nu face prostii. Politicienii trebuie să creeze cadrul în care oamenii de afaceri îşi desfăşoară activitatea. Un guvern bun este cel care reduce impozitele, creşte productivitatea şi asigură sănătatea sistemului bancar şi deschiderea internaţională. Situaţia băncilor din România este favorizată de existenţa prevederilor referitoare la rezervele obligatorii de 40%. De asemenea, faptul că este membră a Uniunii Europene, deşi a produs iniţial un şoc dureros, o favorizează pentru că este într-un grup dinamic şi faţă de care are deplină deschidere. De aceea, sunt de acord cu preşedintele Sarkozy şi cred că aderarea la zona euro trebuie să se producă în timp cât mai scurt“, a spus cunoscutul profesor american. Printre opiniile care au creat rumoare în rândul participanţilor s-a numărat cea referitoare la necesitatea de a se institui rezerve obligatorii de până la sută la sută la băncile de investiţii, pentru a se putea lupta împotriva fondurilor speculative. De asemenea, Edward C. Prescott a spus că deflaţia nu este neapărat un factor negativ, cel mai bun exemplu fiind modul în care Norvegia a reuşit să se dezvolte, chiar în condiţii de deflaţie. ▲ Trei soluţii pentru ieşirea din criză Laureatul Nobel din 2004 a susţinut la Bucureşti o consistentă prelegere despre funcţionarea economiei şi rolul statului. Situat în tabăra celor care cred că intervenţionismul economic eşuează sistematic, soluţiile lui Prescott la problemele economice actuale s-ar reduce la trei. În primul rând, scăderea impozitării şi a cheltuielilor publice, pentru că acestea din urmă generează deficite care presupun creşterea fiscalităţii în viitor. Apoi, eliminarea subvenţiilor, a ajutoarelor şi a practicilor contabile care falsifică profitul şi deturnează alocarea resurselor către investiţii mai puţin productive. A treia soluţie este reformarea sistemului financiar, prin eliminarea practicii rezervelor fracţionare şi desfiinţarea intermedierii financiare (atragerea de depozite de maturitate mai mică decât a creditelor acordate pe baza lor). Aceste practici fac ca sistemul bancar să fie inerent instabil şi să tindă către declanşarea de panici, rezolvate pe spinarea contribuabilului. ▲ Cine este Edward Prescott Edward C. Prescott a câştigat premiul Nobel în Economie în 2004, alături de Finn Kyland, pentru contribuţiile sale asupra dinamicii macroeconomiei - consistenţa temporală a politicilor economice şi forţele conductoare ale ciclului de afaceri. Lucrările celor noi economişti nu numai că au transformat cercetarea economică, dar au avut şi o influenţă profundă asupra politicilor economice în general şi a celei monetare în particular, se arată în decizia de acordare a premiului de către Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe. Din 1981, Prescott este consilier principal pe Probleme Monetare în cadrul Federal Reserve Bank of Minneapolis, iar din 2003, profesor şi preşedinte al W.P. Carey Department of Economics din cadrul Arizona State University.