Prezentare de carte: Invitaţi la masă de soarele-Hristos...

Doamne, dă pâine celor ce au prea multă foame! şi dă-le foame de Tine celor ce au prea multă pâine! (Rugăciunea unui înţelept)

Când simţi o foarte acută foame şi sete trupească, nu cauţi hrană preparată neapărat după cele mai sofisticate reţete culinare. Cumperi o pâine şi cauţi un izvor sau o fântână. Cu atât mai mult, când îţi este „Foame şi sete după Dumnezeu“, nu apelezi imediat şi direct la studiile şi comentariile teologice cele mai complicate. Mai cu seamă într-o perioadă în care acest „dor“ după cer şi cele cereşti, după Domnul cerului şi al pământului este, pentru creştinul adevărat, mai arzător decât în oricare alt segment al anului liturgic - anume, perioada Sfântului şi Marelui Post al Paştilor. Aceasta este vremea introspecţiei profunde, a dialogului lăuntric dintre suflet şi trup, a părerii de rău sincere pentru „a nu fi făcut binele pe care l-ai vrut şi a fi făcut răul pe care n-ai fi voit să-l faci...“ Este vremea pregătirii desagilor cu păcate pe care-i duci în spate şi pe care vei vrea să-i deşerţi la picioarele celui îndreptăţit prin har dumnezeiesc să te deslege - sau nu?! - de povară. Pâine şi apă duhovnicească În acest context, semnalăm cu bucurie recenta apariţie editorială, sub înalta semnătură a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulată sugestiv: „Foame şi sete după Dumnezeu“ (Editura „Basilica“ a Patriarhiei Române). Nu întâmplător am subliniat un anume cuvânt din titlul cărţii. Ni se pare a fi cea mai fericită formulă pentru a exprima imperioasa nevoie de a-L afla pe Cel pe Care, din păcate, nu ştim sau nu vrem întotdeauna să-L căutăm. Doar atunci când acest „dor“ se manifestă până la nivelul senzaţiilor fizice, până la durere, înţelegem că este, de fapt, dorul întâlnirii cu Cineva esenţial pentru existenţa noastră, este dorul după acel Cineva, Care ne-a lipsit o vreme şi n-am ştiut ce ne lipseşte. În popor - mai ales în Ardeal şi Banat - se spune: „plânge după mamă-sa...“, ori: „i-i dor după cei de-acasă...“ Ne-am permis această divagaţie din dorinţa de a evidenţia inspirata alcătuire a titlului acestei lucrări, din care se degaje o senzaţie de căldură şi dragoste părintească. Cartea oferă creştinului ortodox de pretutindeni tocmai pâinea şi apa duhovnicească menite să astâmpere o astfel de foame şi sete. Este o pâine din grâul cel mai curat al Învăţăturilor Sfintei Scripturi şi ale Sfintelor Evanghelii, o pâine din care emană buna mireazmă a Ortodoxiei şi, de asemeni, o apă limpede, cu puteri ziditoare de suflet, ca aceea promisă de Mântuitorul femeii samarinence. Cunoscut ca un teolog profund, abordând mistagogic teme majore ale Sfintei Scripturi, în cel mai elevat mod de expresie şi în spiritul şi litera Ortodoxiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi făcut un efort considerabil pentru a oferi, în această carte, un adevărat „manual“ pe tema Postului, cu toate implicaţiile sale duhovniceşti, dar totul îmbrăcat în haina luminoasă a frazelor limpezi, clare, simple, astfel încât n-ar fi de mirare dacă „preţioşilor“ căutători şi creatori de texte sofisticate, rătăciţi prin filosoficeşti hăţişuri sterile, li se va părea o lucrare al cărei „păcat“ este tocmai simplitatea! Modalităţi de redresare morală şi spirituală Structurată pe cinci capitole, cartea are prin însăşi alcătuirea ei o riguroasă metodă de a-l învăţa pe creştinul ortodox tot ce îi poate fi de folos despre Post. Precizând din primul capitol că Postul este „O practică veche şi o şcoală mereu nouă“ - oferind, deci, informaţia esenţială asupra acestei practici spirituale - capitolul al doilea ne arată „Uşile pocăinţei - porţile cerului deschise în inimi“. Pentru ca să îndrăznim să intrăm prin ele, ni se oferă „pildele“ din pericopele evanghelice ale primelor patru duminici ale Triodului, tălmăcite prin esenţa conţinutului lor. După ce am aflat câteva „reţete“, câteva modalităţi de redresare morală şi spirituală, capitolul al treilea ne invită să ne bucurăm de „Începutul primăverii duhovniceşti“, intoducându-ne în tainicele binefaceri ale Postului, ca „sprijinitor al pocăinţei“, „luminător al botezului“, „armă a luptei duhovniceşti“, „călăuză a milosteniei“ şi „şcoală a libertăţii de a săvârşi binele“. Sunt, de fapt, subtitlurile capitolului respectiv, din care se deduc recomandările esenţiale pentru cei ce doresc să se folosească într-adevăr de binefacerile Postului. În acest sens, aducem în atenţia cititorilor o foarte frumoasă argumentaţie pentru motivarea recomandării folosirii hranei vegetale: „...produsele provenind din plante au adunat, prin fotosinteză, mai multă lumină. În acest sens, când mâncăm vegetale, ne hrănim cu lumina solară asimilată în plante. Lumina aceasta din plante devine simbol al luminii harice din Scripturi şi din rugăciuni“ (pag. 126). Aşadar, iată-ne invitaţi la masă de Însuşi Soarele-Hristos! Luminile postului adunate în lumina Învierii Cu acest minunat îndemn, am ajuns în faţa „Treptelor urcuşului spre înviere“, din capitolul patru, avându-l călăuză pe Sfântul Ioan Scărarul. Cu „Duminica Ortodoxiei“ încep practic cele şase săptămâni ale Postului Mare. În carte ele sunt definite concis şi sugestiv prin subtitlurile fiecărui subcapitol. Astfel, prima - Ortodoxia - este definită ca „arvună a Împărăţiei cerurilor“. Urmează prăznuirea Sfântului Grigore Palama -„Lumina dumnezeiască veşnică: slava omului mântuit“; Duminica Sfintei Cruci ne îndreaptă - „Spre pomul vieţii purtând steagul biruinţei“; Duminica Sfântului Ioan Scărarul ne îndeamnă la - „Creştere şi urcuş duhovnicesc prin virtuţi“; Duminica Sfintei Maria Egipteanca ne demonstrează că este posibil parcursul - „De la păcatul ucigător la sfinţenia dătătoare de viaţă“ şi Săptămâna a VI-a, a Floriilor, definită prin: „Smerenia - arvuna slavei veşnice“. Capitolul al cincilea deschide săptămâna Deniilor Mari, (denumite aici „Privegheri pentru Înviere“), sub titlul: „De la învierea lui Lazăr la Învierea lui Hristos“, cu subtitlul atotcuprinzător: „Săptămâna Sfintelor Patimi - pridvorul Sfintelor Paşti“. Urmând pas cu pas Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acest capitol adună - în subtitlurile definitorii pentru toate momentele acestei săptămâni - ca într-un imens buchet, alcătuit fie din pilde, fie din însăşi consemnarea evanghelică, tot adevărul cutremurător al Jertfei Fiului lui Dumnezeu pentru omenire. De la „pocăinţa pentru nerodire“, la „Pilda celor zece fecioare. Candela credinţei şi untdelemnul iubirii milostive“; de la ideea de „Pocăinţă şi dărnicie“, la „Cina cea de Taină, Taina iubirii neînserate“, ajungem la „Taina iubirii divine răstignite de lumea păcatului“... Dar n-am rămas aici, pentru că, aşa cum ştim de două mii de ani, „Mormântul Domnului şesteţ - izvorul învierii noastre“. Sfânta şi marea zi de Sâmbătă ne arată „Legătura dintre Crucea şi Învierea Domnului“, legătură care „...se vede şi în icoana Coborârii la Iad a Mântuitorului, care în Ortodoxie este şi icoana Învierii Domnului, pentru că Învierea din mormânt a lui Hristos Cel Răstignit începe cu biruinţa Lui asupra iadului, «cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le», cum se spune în Troparul Sfintelor Paşti“ (pag. 236). Capitolul al cincilea se încheie cu subcapitolul intitulat: „Luminile postului adunate în lumina Învierii -Postul a încetat, dar roadele lui trebuie să fie păstrate.“ Prilejuri de limpezire a convingerilor religioase Cum vedem, deci, cartea are o rigoare a construcţiei şi o implicită metodă pedagogică - de care nu ne mirăm, cunoscând calitatea de profesor a Preafericitului Părinte Patriarh, în ţară şi în străinătate - şi rămânem cu regretul că nu ne-am îngăduit (din motive de spaţiu) să semnalăm idei surprinzătoare, interpretări originale, exprimări la un înalt nivel al scriiturii. De altfel, sunt şi alte apariţii ale Preafericirii Sale care oferă teme de meditaţie profundă, prilejuri de limpezire a convingerilor religioase pentru cei care, poate, mai rătăcesc pe căi amăgitoare. Oricum, „preţioşilor“ presupuşi critici ai acestui volum, de care am pomenit, le-am putea lansa chemarea de dragoste frăţească să-l parcurgă integral şi să întârzie mai mult asupra citatului din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, de pe ultima pagină: „După cum corăbiile uşoare străbat mai iute mările, iar dacă sunt încărcate peste măsură se scufundă, tot aşa şi postul face mai uşoară mintea şi o pregăteşte să străbată cu uşurinţă oceanul acestei vieţi; o face să se îndrăgostească de cer şi de cele din cer“. Apoi, să încerce să „navigheze“ înapoi, la Duminica Vameşului şi Fariseului, să-i cunoască în lumina celor citite şi poate vor „pleca la casa şîndoielilorţ lor“ „mai îndreptaţi“, cu disponibilitatea de a rosti, măcar în gând: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!“...