Încurajați copiii să își expună ideile!

Dacă ai șansa de a te dezvolta într-un mediu în care ești înconjurat de mai multe modele pozitive, clar te-ai născut sub o stea norocoasă. Doar imaginați-vă: să găsești un exemplu demn de urmat oriunde ai întoarce pri­virea... Grozav!

Însă nu este ușor să îi asiguri unui copil un astfel de mediu. Pentru a reuși, trebuie să formezi o echipă - o echipă care câștigă fiecare meci datorită colaborării. Asigurându-i copilului încă de mic un mediu bogat în încredere și susținere, îl vei ajuta să devină un adult responsabil, care se va întoarce oricând la cei care au pus bazele acestei siguranțe pentru a le cere un sfat.

Trebuie să fie extraordinar să ai siguranță în deciziile tale și să știi că te poți întoarce oricând, cu inima deschisă, acolo unde totul a început! Oferiți-le copiilor încrederea de a merge mai departe, curajul de a încerca și modele demne de urmat! Școala, așa cum men­ționam, este mai mult decât o simplă denumire; ea este un al doilea cămin. Însă instituția devine cu adevărat puternică atunci când face echipă cu familia elevului.

O dezvoltare armonioasă a copilului există doar acolo unde se regăsesc încrederea, colaborarea, comunicarea și, nu în ultimul rând, respectul reciproc între școală și familie. Este esențial ca un elev să își admire profesorii, dar acest lucru nu va fi posibil în absența valorilor menționate mai sus. Pentru a transmite acest mesaj copiilor, școala trebuie să îl comunice mai întâi părinților și - cu riscul de a mă repeta - să se asigure nu doar că aceștia îl aud, ci că îl și înțeleg cu adevărat.

Odată creată această legătură solidă, școala va deveni o bucurie și un mediu sigur pentru cei mici sau chiar pentru elevii mari. Aici ei își vor putea desăvârși dezvoltarea, având în profesorii lor modele demne de urmat. Un adult care nu poate lua decizii singur caută refugiu și evadare în deciziile altora. Poate nu este chiar atât de grav că nu vrei să ieși în evidență și, până la urmă, atâta vreme cât deciziile celorlalți sunt bune, de ce nu le-ai putea prelua?!

Însă deciziile pe care le iei te reprezintă! Când îți asumi un risc, este mai bine să nu regreți pentru că alegerea nu a fost a ta. Când iei decizii, ești și mai responsabil, te implici în alegere, cântărești mai bine lucrurile!

Încurajați copiii să încerce, să experimenteze și să se exprime! Ajutați-i de fiecare dată. Căpătarea încrederii în sine este asemenea mersului pe bicicletă. Înainte de a învăța să mergi pe două roți, ai nevoie de roți ajutătoare. Fiți roțile ajutătoare pentru copiii dumneavoastră și, cu siguranță, ei vor căpăta curajul de a pedala singuri prin viață!

La școală, pentru mulți elevi, luarea deciziilor se ascunde în spatele termenului general de „învățare”. Majoritatea consideră că singurul lor scop în clasă este să asculte și să rețină ceea ce le transmite profesorul. Însă datoria profesorului este tocmai aceea de a veni în completarea părintelui și de a-i ajuta pe elevi să capete curaj în exprimare, dincolo de simpla ascultare.

Exprimarea personală dă naștere multor idei, iar ideile tuturor contribuie la dezvoltarea colectivă.

De aceea este vital să susținem libera exprimare sub orice formă: prin artă, prin joc sau prin întrebări. Întrebările sunt cel mai des folosite ca instrumente ale celor mici. Dacă le oferim șansa să le pună, ei vor depăși bariera dintre simpla audiere și înțele­gerea profundă a mesajului.

Ne amintim cu toții de acea întrebare pe care nu am îndrăznit să o adresăm pentru că un coleg din prima bancă avea mai mult curaj, pentru că nu am reușit să intervenim la momentul potrivit sau pentru că nu am vrut să întrerupem profesorul care voia să își termine ideea. Ne spuneam: „Mai bine întreb la final”. Dar la final, întrebarea nu mai are legătură cu nelămurirea din momentul predării. Ne gândeam că, dacă am adresa-o atunci, colegii s-ar amuza, iar profesorul ar fi deranjat că nu am înțeles nimic... Înțelesesem, dar aveam nevoie de o clarificare. În cele din urmă, alegeam tăcerea: „Mai bine nu mai întreb”.

Și astfel, un copil se închide în el. Sclipirea care îl ajuta să strălucească se stinge încet, iar el se pierde în mulțime. Se transformă, treptat, dintr-un elev care își întreba timid colegul care este răspunsul corect într-un adult care le va permite celorlalți să decidă în locul lui.

Așadar: încurajați, încurajați, încurajați! Încurajați copiii să își expună ideile. Priviți acel copil din mijlocul clasei care ține capul ușor plecat, pentru a nu deranja nici măcar cu privirea. Vedeți-l, ridicați-l și dați-i șansa de a sclipi, oricât de puțin, pentru a ajunge, într-o zi, un adult strălucit!