Prima zi de şcoală

A sosit şi prima zi de şcoală. Ieri, în orice localitate unde există cel puţin o şcoală, de dimineaţă ni s-au perindat dinaintea ochilor copii cu ghiozdane în spate şi cu buchete de flori în mână. Cei mai mici însoţiţi de părinţii lor pentru întâlnirea, prima pentru mulţi dintre ei, cu sala de clasă.

De ce este aşa importantă această zi pentru noi toţi, dar mai ales pentru elevi? Doar ieri nu s-a predat nici o lecţie. Da. Aşa este. Ieri nu s-a predat nici o lecţie. De fapt, nu cerneala, nici caietele sau cărţile reprezintă începutul şcolii, ci viaţa cea de toate zilele. Abecedarul adevărat şi catehismul cel dintâi al fiecărui copil sunt casa şi grădina părintească sau cea a bunicilor. Cea dintâi lecţie de aritmetică şi geometrie nu se învaţă la tablă, cu creta în mână, ci numărând răsadurile şi măsurând straturile din grădină dacă stai la sat sau florile din faţa blocului ori din parc dacă locuieşti în oraş.

Prima lecţie de istorie nu e cea din cartea de lectură, ci povestirea tatălui, a bunicului ori a bunicii despre vremurile de altădată. Întâia lecţie de geografie este primul pas pe care orice copil îl face afară din sat sau din oraş când cel mic e numai ochi şi urechi, întrebând mereu: „Dar ce sat este acesta? Cum se numeşte oraşul spre care mergem? Cum se cheamă apa aceasta? Dar muntele acela?“ În fine, cea dintâi îndrumare spre morală nu e rugăciunea citită din carte şi învăţată pe de rost pentru nota din catalog, ci purtarea blândă cu păsările din curtea bunicilor, cu cuibul rândunelelor de sub streaşină şi cu celelalte făpturi apropiate de om.

Revin totuşi cu întrebarea de la început: de unde importanţa acestui moment? Prima zi de şcoală este pasul pe care-l facem spre a continua sub alt chip ceea ce v-am spus mai înainte: să învăţăm, să muncim, să ne rugăm. Într-un cuvânt, să trăim frumos. (Adaptare după „Altă creştere - Şcoala Muncii“, Simion Mehedinţi, Editura Axia, 2008)