Primul preot cărturar cunoscut în veacul al XV-lea în Șchei
Inițiativa Patriarhiei Române de a desemna 2021 ca An comemorativ al celor adormiți întru Domnul (valoarea liturgică și culturală a cimitirelor) ne bucură și ne obligă în același timp să valorificăm impresionantul tezaur documentar din Șcheii Brașovului, în arhiva istorică a Bisericii „Sfântul Nicolae” și a muzeului primei școli românești. Firește, cea mai mare bogăție istorică a celei mai vechi biserici din Țara Bârsei au constituit-o slujitorii săi, preoţi cărturari de prestigiu, slujitori la Sfântul Altar, care s-au implicat în egală măsură şi în viaţa socială, participând la evenimentele istorice din toate timpurile.
Remarcabilă este hotărârea Consiliului parohial din 1716, preluată cu siguranţă din alte texte străvechi, înscrisă în catastiful bisericii şi pe o placă de pe faţadă: „Preoţi neînvăţaţi şi nevrednici şi cari vor fi cu zvon rău să nu-i primească orăşanii, că unii ca aceştia fac necinste şi întristare sfintei case şi norodului prin nechivernişirea şi prostimea lor, ce să şiliţi şi să căutaţi oameni înţelepţi, cuvioşi şi vrednici din căţi vor fi cu putinţă, ca să poată cu învăţături şi în multe chipuri a lumina şi sfânta biserică şi norodul a-l învăţa şi a-l păstori, cătră folosul şi spăsenia cea sufletească şi trupească”.
Aceasta l-a îndreptăţit pe cercetătorul braşovean Nicolae Sulică să considere că „preoţii de la Braşov […] sunt deschizătorii de drum, sunt primii cărturari care au aşezat temeliile limbii noastre literare de astăzi. […] Dacă n-ar fi existat munca de pregătire a preoţilor de la Braşov, nu ar fi fost posibilă nici opera culturală cu consecinţe atât de hotărâtoare pentru noi a diaconului Coresi. Cuvântul lui Dumnezeu, transpus în limba românească, n-ar fi putut avea lumina tiparului în secolul al XVI-lea” (Arhiva muzeului, Catastif 3, p. 17). Iar cronicarul Radu Duma, în cronica sa din veacul al XVIII-lea, aprecia că „poate să socotească fieştecine precum au fost saşii (autorităţile Braşovului, n.n.) către ticăloşii (săracii, n.n.) Şcheai, că unde era ca să trimiţă cu vreo solie, tot din Şchei trimitea şi când Sfatul avea nescaiva greutăţi, trimitea de aducea pe protopopul şi cu doi juraţi la Sfat şi se sfătuia” (Arhiva muzeului, Ms. 39). Stăpâniţi de asemenea responsabilităţi, slujitorii bisericii au plămădit în jurul acestui lăcaş de cult o bogată viaţă spirituală prin editare de cărţi, traducere de cărţi slave, greceşti şi latine, copierea manuscriselor, procurarea cărţilor de cultură, drept dovadă fiind bogatul tezaur de carte veche, încă păstrat azi în arhiva istorică a bisericii.
Începem serialul nostru prin a-l prezenta pe primul preot cărturar cunoscut în veacul al XV-lea: Popa Costea (1474-1477), a cărui personalitate este remarcată şi în documentele timpului. Rămâne cunoscut prin legăturile cu domnul muntean Laiotă Basarab cel Bătrân şi prin activitatea de copist. Doar moartea neașteptată a făcut ca Laiotă Basarab să nu-l instaleze ierarh în Biserica Munteană. „Vă dau de ştire - scria voievodul muntean autorităţilor braşovene la 1447 - despre popa Costea că este omul nostru şi că mi-a slujit domniei mele, astfel doresc să-l pui la o biserică lângă domnia mea, ca să-l hrănesc şi să-l miluiesc, fiindcă este omul nostru şi mi-a slujit domniei mele multă vreme. Deci vă rog - scria în încheiere voievodul - ca pe nişte buni prieteni ai mei, să-l petreceţi frumos şi cu cinste ca pe un om bun, după voia noastră” (Ion Bogdan, „Documente și regeste privitoare la Relațiile Țării Românești cu Brașovul și Ungaria”, București 1902, p. 123). Parcă pentru a completa aprecierile voievodului, vornicul Dragomir al lui Manea scria din Muntenia, în acelaşi an: „Să fie cu voi - dispune el juraţilor braşoveni - şi popa din Şchei (Costea, n.n.), căci vă este bun prieten şi chiar dacă ar fi chiar unul dintre ai voştri, n-ar fi pentru voi cum vă este el”, referindu-se, desigur, la calitatea de „scriitor la Cetate” pe care o aveau în mod tradiţional preoţii din Şchei.
Cu ocazia săpăturilor făcute cu mai bine de patru decenii în urmă în biserica din Şchei, s-a aflat şi piatra de mormânt a popei Costea, azi expusă în muzeul școlii din Șchei, cu însemnarea slavonă de pe acoperământ: „Anul 1477, luna octombrie, 2 zile, s-au pristăvit robul lui Dumnezeu, popa Costea din Braşov. Veşnica pomenire”. Deci anul morţii corespunde tocmai cu cel al dublei sale chemări în Muntenia, acesta fiind, desigur, motivul imposibilităţii preotului şcheian de a răspunde solicitării protectorilor săi.
În urma investigaţiilor făcute în arhiva istorică din Şchei, am pus în circulaţie o valoroasă contribuţie cărturărească a popei Costea (Vasile Oltean, „Semnificația unui manuscris slavo-român din secolul al XV-lea” în Mitropolia Ardealului, an. XXII [1977], nr. 7-8 , pp. 676-678, și Vasile Oltean, Catalog de carte veche din Șcheii Brașovului, Iași, 2004, pp. 38-41). Este vorba de manuscrisul 23 din arhiva muzeului, un Minei slavon pentru lunile iunie, iulie şi august, scris în prima jumătate a secolului al XV-lea şi dăruit bisericii de preotul copist, la anul 1477, anul morții sale. Inventariat greşit pentru anul 1604, manuscrisul nu a făcut încă obiectul vreunui interes din partea cercetătorilor. Cele 506 file ale manuscrisului, lipsit de început şi sfârşit, legat în lemn și piele, scris pe hârtie cerată, păstrează filigran de secol XV (foarfecă, regăsit în colecția Briquet sub nr. 3.194), dar şi coroana Braşovului, pe filele de corectură, adăugate ulterior (ff. 13 şi 219), dovedind originea braşoveană a cărţii. Însemnarea slavonă de la sfârşit, slujind drept act de danie, stabileşte cu certitudine paternitatea manuscrisului: „La anul 6985 (1477) a murit robul lui Dumnezeu, preotul Costea, Octombrie, 16 zile, veşnica lui pomenire şi el a dat acest Minei în Biserica Sf. Nicolae, Dumnezeu să-l ierte pe popa Costea”. Grafia, limba şi elementele româneşti ale textului dovedesc o redacţie locală, ceea ce ne-a permis să credem că popa Costea este autorul manuscrisului. Însemnările ulterioare de pe filele limitrofe ale manuscrisului dovedesc întrebuințarea deosebită a acestuia din partea unor cunoscuți preoți cărturari ai acestei biserici. Menționăm câteva din însemnările acestora: „Am scris eu Văsii grămătic de la Șchei în anul 1604”, o însemnare în limba slavonă a fiului protopopului Mihai, care a construit în piatră biserica și școala, „Cine va citi, să vază și să știe că am scris eu Teodor, fost-au cu multă osârdie la această sfântă biserică, scriind multe cărți bisericești, întorcându-le de pe sârbie, pre românie”, scria cronica din veacul al XVIII-lea din Șcheii Brașovului, fiind „fiul popei Florea de la sfânta biserică din Șchei” (deci, fiul valorosului preot cărturar Florea Baran, autor de numeroase manuscrise). Mai semnează în aceeași manieră Pătru, fiul popei Iane, contemporan cu popa Costea, diacul Vâlcu, fiul protopopului Gheorghe, Gheorghe, fiul preotului Răcnea, Bratu grămătic din Albești ș.a.
Pentru aceeași perioadă a popei Costea, aflăm în arhiva istorică a bisericii alte manuscrise de mare importanță, două Mineie pentru luna septembrie (ms. 34 și 18), un Minei pentru luna decembrie (ms. 28), Minei pentru luna iunie (ms. 20), un Minei de sărbători (ms. 6), un Sbornic (ms. 1.177), Minei pentru luna octombrie (ms. 120, „Scara” Sfântului Ioan Scărarul de la Muntele Sinai (ms. 17), Cuvântările lui Efrem Sirul (ms. 13), celebra carte a împăratului bizantin Ioan Cantacuzino (ms. 25), un „Prologar de sfinți - Viețile Sfinților pentru lunile septembrie-octombrie-noiembrie (ms. 5), alt Prologar pentru lunile decembrie-aprilie (ms. 31), un Molitfelnic, care conține și text în limba română (ms. 2), un Octoih (ms. 42), Triodul Penticostar de la Cracovia de la 1491 - cărți prezentate în Catalogul nostru menționat. Sunt o dovadă certă a vieții spirituale creștine în Șcheii Brașovului din vremea popei Costea.
Aceste sumare mărturii despre primul preot cărturar cunoscut din Șcheii Brașovului vin să confirme importanța pe care Biserica „Sfântul Nicolae” a avut-o în această perioadă pentru menținerea spiritualității creștine în zonă. Semnificativ este faptul că la puțin timp după moartea preotului Costea, la 1495, se ridică biserica și școala în piatră de protopopul Mihai și tot la puțin timp, boierul Neacșu, cu 500 de ani în urmă, scria judelui brașovean cunoscuta scrisoare în limba română, și tot atunci Sfântul Neagoe Basarab continua clădirea în piatră a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șchei. În ciuda faptului că autoritatea brașoveană era cea săsească, românii din Șchei, prin preoții cărturari ai bisericii, au menținut permanent flacăra unei vieți spirituale românești, fiind sprijiniți și de domnii din Muntenia și Moldova, care le-au construit biserica și le-au oferit cărți și danii de valoare. Vom continua serialul nostru prezentând faptele urmașilor popei Costea.