Primul telefon mobil cântărea peste un kilogram
Oamenii petrec prea mult timp lipiţi de telefoanele mobile, este de părere Martin Cooper (foto), cel care le-a inventat în urmă cu 50 de ani, relatează AFP. Inginerul american, supranumit „părintele mobilului”, în vârstă de 94 de ani, a dat primul apel mobil din istorie în data de 3 aprilie 1973, pe când lucra la Motorola, companie care a investit milioane de dolari în realizarea primului sistem de telefonie mobilă, în încercarea de a întrece Bell System, gigantul american din domeniul telecomunicaţiilor.
Primul telefon mobil, numit DynaTAC, cântărea peste un kilogram, iar bateria sa făcea posibilă menţinerea unei conversaţii timp de aproximativ 25 de minute. Dar „asta nu era o problemă”, pentru că aparatul „era atât de greu încât nu puteai să-l ţii ridicat timp de 25 de minute”, a glumit Cooper.
În plus, primele telefoane mobile nu erau ieftine, costau în jur de 5.000 de dolari fiecare. Primii care au apelat la ele, potrivit inventatorului, au fost agenţii imobiliari. Cooper mai spune că, datorită mobilului, „într-o generaţie sau două vom învinge boala”. Cum? Telefoanele vor fi conectate la senzori corporali care vor detecta bolile înainte ca acestea să îşi facă simţită prezenţa.