Profesorul Alexandru Mironescu, intelectualul creştin

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 12 Mai 2013

A vorbi despre Alexandru Mironescu înseamnă a creiona prototipul intelectualului creştin al sec. al XX-lea. Nu acesta este obiectivul Ilenei Sandu Mironescu în volumul pe care l-a editat acum aproape un deceniu şi l-a dedicat centenarului naşterii tatălui său, profesorul Alexandru Mironescu. Însă din conţinutul cărţii reiese componenta definitorie a intelectualului creştin într-o simbioză perfectă cu omul de ştiinţă şi de cultură. Prin acest demers conturat de numeroase articole, mărturii şi alte surse documentare şi fotografice, multe inedite, este descoperit Alexandru Mironescu, ca savant, scriitor şi rugător. Dar cine este Alexandru Mironescu? El provenea din familia unui ofiţer de armată din Tecuci, cu înaintaşi iluştri în Războiul de Independenţă, în mediul monahal şi educaţional. Studiază fizica şi chimia la Universitatea din Bucureşti, susţine doctoratul în filozofie, apoi îşi continuă studiile la Sorbona, finalizate cu doctoratul în „Sciences Physiques“. Revine în ţară ca asistent la Catedra de chimie organică a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Are preocupări literare, din 1935 publicând romanul „Oamenii nimănui“, cu o prefaţă de Panait Istrati. De asemenea, este tot mai interesat de filozofia ştiinţei, publicând articole şi ţinând conferinţe la radio. Este apreciat în cercurile intelectuale bucureştene şi participă la câteva iniţiative jurnalistice, mai ales alături de Sandu Tudor. De altfel, cu acesta avea să declanşeze interesul altor intelectuali pentru întrunirea spirituală din 1943 găzduită de mitropolitul Tit Simedrea la Palatul mitropolitan din Cernăuţi. Este tot mai interesat de aprofundarea credinţei creştine, atât prin cunoaşterea tradiţiei, cât mai ales prin practică. De aceea, rămâne alături de Sandu Tudor atunci când acesta iniţiază formarea grupului Rugul Aprins al Maicii Domnului de la Mănăstirea Antim. În acest duh, în 1945 publică lucrarea „Limitele cunoaşterii ştiinţifice“. Este marcat profund de ceea ce se întâmpla la Antim, atât prin conferinţele care se desfăşurau în biblioteca mănăstirii, cât şi prin practicarea rugăciunii inimii, pentru  care primise binecuvântarea de la cuviosul isihast Ioan Culâghin. Activează cu multă dăruire în activitatea culturală şi spirituală de la Antim, pentru care în 1949 este înlăturat din învăţământul universitar. Deşi asociaţia Rugul Aprins este interzisă, continuă să activeze prin întâlnirile de la Mănăstirea Plumbuita sau chiar de la domiciliul său, unde era cercetat de însuşi părintele Cleopa Ilie. Fiul său, Şerban, este cuprins şi el de duhul rugăciunii, mai ales în timpul pelerinajelor pe care le efectuează, alături de alţi tineri, la Schitul Rarău, acolo unde se afla ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor.

Dar profesorul Mironescu era intelectualul creştin prin excelenţă, pentru că el „a iubit credinţa autentică, a cunoscut-o, a trăit-o şi a mărturisit-o fără emfază“, avea să spună un alt prieten al său, arhimandritul Benedict Ghiuş. Pentru acestea, alături de prietenii săi şi alţi apropiaţi în duhul Rugului Aprins, precum: Sandu Tudor, Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc sau Vasile Voiculescu, avea să fie arestat în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958. De fapt, a fost arestat de organele Securităţii de la domiciliu şi chiar împreună cu prietenul său, Sandu Tudor. Ca toţi ceilalţi din lot, profesorul Mironescu a fost acuzat de „uneltire contra ordinii sociale“. A crede şi a mărturisi în regimul democrat-popular erau încadrate la infracţiune. Chiar dacă a cunoscut multe încercări în penitenciar, la eliberare a ieşit acelaşi Alexandru Mironescu, cu acelaşi curaj de a mărturisi adevărul de credinţă într-o manieră cultivată de argumentul ştiinţific şi cunoaşterea tradiţiei isihaste în plenitudinea sa. Astfel de secvenţe găsim în volumul pe care Ileana Sandu Mironescu l-a editat în memoria tatălui său, a celui care a fost profesorul Alexandru Mironescu - modelul intelectualului creştin.
 

Historica