Pulpă de porc umplută

Un articol de: Stavrofora Hristofora Rusu - 25 Ianuarie 2021

Ingrediente: 1 kg pulpă de porc, 100 g şuncă presată, 50  g caşcaval, boia de ardei dulce, 1 gogoşar la oţet, mărar, pătrunjel, 100 ml ulei, 2 cepe, sare, piper.

Preparare: Pulpa de porc se taie în cinci felii, la fiecare felie de carne se crestează un buzunar în mijloc apoi se sărează şi se piperează după gust. Şunca se taie cubuleţe şi se amestecă cu caşcavalul ras, boia de ardei, sare, piper, fâşii de gogoşari, ceapă tocată mărunt, pătrunjel verde şi mărar. Cu această compoziţie se umplu buzunarele fiecărei felii de carne, care se prind cu scobitori ca să nu se desfacă. Se încinge ulei într-o tigaie şi se prăjesc feliile de carne pe toate părţile. Se acoperă cu capac şi se mai ţin la foc mic 20 de minute. Se poate servi cu garnitură de cartofi natur, orez etc. (Stavrofora Hristofora Rusu)