Punctele cardinale ale jurnalistului creştin

Aşa cum în geografie folosim punctele cardinale ca referinţe pentru orientare, tot astfel, lumea jurnalistului creştin are punctele ei cardinale, repere pentru orientarea sa în misiunea de răspândire a Evangheliei. Ne propunem în cele ce urmează să înţelegem care sunt ele şi cum pot fi folosite pentru a avea o presă creştină de calitate.

Presa este o instituţie ce are ca fundament cuvântul, informaţia. Când ne referim la presa creştină, avem de-a face cu un cuvânt de o factură aparte: cuvântul evanghelic. Acest fapt presupune şi o demarcare a jurnalistului creştin faţă de restul presei, deoarece, deşi foloseşte tehnici jurnalistice aparent asemănătoare cu cele din presa "laică", scopul comunicării este mult mai înalt: propovăduirea. Presa, ca fenomen de transmitere în masă a unor informaţii, însumează câteva elemente strict necesare: canalul de comunicare, informaţia propriu-zisă, emiţătorul şi receptorul. Transpunând în lumea presei creştine aceste elemente, vom afla cu uşurinţă "roza vânturilor" caracteristică acesteia. Astfel, existenţa canalului de comunicare este condiţionată de un drept fundamental: libertatea cuvântului. Cum presa creştină face parte din fenomenul presei, în general, înseamnă că acest drept fundamental rămâne valabil. Nu poate exista o presă creştină de calitate fără a avea un canal de comunicare eficient, care să dispună de o libertate corespunzătoare a cuvântului. Aceasta implică şi o integritate a echipei de jurnalişti, care are nevoie de suficientă demnitate pentru a rezista eventualelor încercări de perturbare a mesajului. Libertatea cuvântului atrage imediat un al doilea element esenţial în actul de comunicare: responsabilitatea. Nu poţi emite opinii sau informaţii despre un subiect fără a-l cunoaşte sau neştiind exact cui te adresezi. Cu alte cuvinte, fără a fi în măsură şi, deci, responsabil ca să comunici. Ajungem aşadar la un al doilea punct cardinal: responsabilitatea comunicării. Selecţia ştirilor, a temelor, a opiniilor, realizarea materialului care "îmbracă" subiectul abordat sau evitarea "ispitelor" prezente chiar şi în presa obişnuită (limbajul de lemn, festivist, greoi, sau tabloidizarea şi comercializarea), toate acestea contribuie la succesul sau falimentul unui material de presă creştină. Comunicarea însă presupune efort şi dăruire din partea jurnalistului. Acest lucru înseamnă că, pe lângă responsabilitate, jurnalistul creştin trebuie să deţină şi vocaţie pentru actul de comunicare, tot aşa cum vocaţia preoţească este esenţială pentru slujitorul bisericesc. Mai mult, actul creştin de comunicare devine instantaneu misiune, pentru că orice vestire a Cuvântului înseamnă propovăduire. Pe scurt, al treilea punct cardinal este vocaţia misiunii. Sau, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel: "tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii" (1 Cor 9, 22), cuvânt pe care aş îndrăzni să-l socotesc deviza presei creştine. Ultimul punct cardinal are legătură cu scopul comunicării creştine. Îl putem deduce tot din cuvintele Sf. Ap. Pavel, care afirmă că "...dacă dragoste nu am, nimic nu sunt" (1 Cor. 13, 2). Aici se regăseşte scopul înalt şi ultim al presei creştine: întărirea comuniunii întru iubire a credincioşilor. Sau, mai simplu spus: rodirea dragostei, ca virtute creştină. Este evident că jurnalistul creştin nu poate avea sau folosi presa creştină pentru interese ascunse. Mijloacele de manipulare sau de propagandă nu au ce căuta în "arsenalul" omului de presă creştină. Să recapitulăm punctele cardinale: libertatea cuvântului, responsabilitatea comunicării, vocaţia misiunii şi rodirea dragostei. Cum în ultima vreme expansiunea mediei creştine a mai avut, pe alocuri, şi aspectul unor polemici aprinse, un sfat al înţeleptului este bine-venit: Într-o cetate asediată, este nebunie să provoci la dezbinare. Şi, Doamne, cât de asediată este cetatea sufletului creştin românesc!