Răspunde răului cu bine

Un ţăran cam rău la suflet a găsit într-o zi pe păşunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat şi l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său: „Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit? După care a plecat acasă bombănind, nemulţumit de paguba făcută de animalul vecinului neatent.

 

A doua zi însă, vecinul cel dintâi găsi şi el în bătătura sa două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul şi a reparat gardul, după care a luat frumos oile şi le-a dus stăpânului lor celui crud, spunându-i:  „Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat şi ţi le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc şi altă dată în curtea mea, să ştii că am să fac la fel: am să le port de grijă şi am să ţi le aduc nevătămate“.

 

„Îţi mulţumesc, i-a răspuns ţăranul. Puteai să faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama că eu am greşit. Vei vedea că a doua oară nu se va mai întâmpla!“ Şi, într-adevăr, ţăranul s-a ţinut de cuvânt.

 

Este o virtute să nu răspunzi răului cu rău. Atunci când faci bine celui care ţi-a făcut rău, spune Scriptura că grămădeşti cărbuni aprinşi asupra capului său. În sensul că iubirea pe care i-o arăţi celui care s-ar aştepta la rău din partea ta ca răspuns cu aceeaşi monedă e un gest neaşteptat.

 

Când vrei să-i arăţi cuiva că a greşit, nu trebuie să o faci cu răutate, ci cu blândeţe şi răbdare, şi atunci, cu siguranţă vei reuşi. Învăţătura din constrângere nu este făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo. (Augustin Păunoiu, adaptare după volumul „479 de  pilde duhovniceşti creştin-ortodoxe pentru minte, inimă şi suflet“)