Răspundem cititorilor: Cura cu sucuri de legume, indicată în tratamentul hemoroizilor
Adrian V., Bucureşti: "Ce alimentaţie este indicată în caz de hemoroizi?"
Prof. Constantin Milică: Regimul alimentar recomandă o dietă uşor laxativă, pentru a permite un scaun normal. Se vor consuma cât mai multe crudităţi din legume bogate în celuloză fină, cum ar fi: varză, conopidă, ceapă, usturoi, praz, salată, spanac, mazăre, castraveţi, cartofi fierţi în coajă. Foarte bune rezultate dă o cură cu sucuri din sfeclă roşie, ţelină, gulii, morcov, tomate şi ridichi negre, la care se adaugă suc de praz (câte 2-3 linguri pe zi) pentru reglarea tranzitului intestinal. Fructele recomandate pentru cure de câteva zile sunt: afine, zmeură, fragi, coacăze negre, cireşe, piersici, caise, mere, pere, prune uscate, gutui, pepeni galbeni, struguri, nuci, alune, castane comestibile, lămâi, portocale, măsline, banane şi smochine. În perioadele de criză, cu dureri violente, se impune repaus alimentar absolut, folosind numai cantităţile de lichide necesare sub formă de ceaiuri, compoturi, supe şi sucuri de legume şi fructe (morcov, sfeclă roşie, ţelină, urzici, spanac şi mere). În continuare se vor consuma produse bogate în fibre nedigerabile în intestinul subţire, dar care vor curăţi colonul şi vor regla consistenţa scaunului. Este indicată pâinea graham sau intermediară prăjită (bogată în dextrine), fulgi de ovăz, porumb fiert, grâu încolţit, mămăligă, peşte proaspăt, iaurt, brânză proaspătă de vaci, ulei vegetal de floarea soarelui, porumb şi măsline. Bune efecte are grâul fiert în apă până la crăparea boabelor, după care urmează fierberea în lapte câteva minute şi consumul unei căni pe zi, fracţionată în jumătăţi, la prânz şi seara, într-o cură de 6 săptămâni. Pentru a asigura vindecarea bolii sunt interzise unele alimente ca: grăsimi animale, carne de porc şi de vânat, mezeluri, afumături, conserve, sosuri, prăjeli, rântaşi, ouă, maioneze, brânzeturi grase, excitante, condimente iuţi (piper, muştar, ardei iute), murături, produse de patiserie, zaharicale, paste făinoase, cafea, băuturi alcoolice tari. Pe cât posibil se elimină alimentele preparate la foc, care vor fi înlocuite temporar cu crudităţi.