Răspundem cititorilor: Gimnastica medicală pune în mişcare articulaţiile bolnave

Florentina B., 40 de ani, jud. Constanţa: „Cum se poate face gimnastica medicală la domiciliu şi în ce afecţiuni este recomandată?“

Dr. Vlad Bejan, medic primar reumatolog: Deoarece nu există tabletă sau unguent medicamentos care să refacă mişcarea în parametrii ei minimi (amplitudine şi forţă), ci doar prin mişcare organismul se poate antrena spre mobilitate, gimnastica medicală este un remediu de neînlocuit pentru aparatul locomotor şi nu numai. Prin antrenare susţinută, adică prin punerea în mişcare a articulaţiilor cu angrenajul lor osos şi a părţilor moi înconjurătoare, de mai multe ori, repetat, la amplitudine tot mai mare, cu o forţă progresiv crescută, la un om normal se poate ajunge la performanţe sportive, iar un om bolnav, căzut la pat, se poate ridica la obligaţiile zilnice obişnuite, putându-se întreţine şi deplasa singur. Articulaţiile, cu muşchii ce se inseră pe extremitatea oaselor apropiate, se mobilizează numai la comanda creierului, transmisă prin nervii periferici, încât trebuie şi integritatea sistemului nervos şi periferic guvernată de voinţa de a face mişcare şi dorinţa de a ajunge la un rezultat bun. Dotările pentru gimnastica la domiciliu sunt minime: un spaţiu liber de 2,5/2,5 m, de obicei în camera de zi, sufragerie sau hol, departe de vitrine, lustre sau geamuri ce pot fi din greşeală lovite. Pe jos nu trebuie mai mult de un covor, saltea subţire sau pătură, pentru gimnastica din poziţia culcat, un scaun cu spătar pentru poziţia de lucru stând în şezut şi este foarte bine dacă se poate utiliza oglinda din hol pentru urmărirea şi corectarea mişcărilor. Dacă nu ne instruieşte un specialist, analizăm singuri care încheietură este bolnavă, care mişcare nu poate fi făcută din cauză că libertatea încheieturii este limitată de durere, că este blocată sau pentru că muşchii nu au putere să facă mişcarea. Apoi, aşezaţi în poziţia cea mai comodă şi naturală, preferabil în faţa oglinzii, încercăm să facem liber mişcarea limitată, eventual primele 10-15 minute ajutaţi cu mâna. După ce am descoperit sensul normal al mişcării, facem mobilizările tot mai ample, de un număr de ori cât să nu ne obosească. După o pauză de odihnă de câteva minute reluăm mişcarea, ceva mai repede, mai amplu şi de un număr de ori mai mare. Şedinţa de lucru durează între 20 şi 60 de minute, crescând progresiv. După apariţia oboselii ne odihnim 12-24 de ore pentru a face o nouă şedinţă de gimnastică. Eventual, dacă s-au obţinut unele progrese, îngreunăm mişcarea cu o greutate simplă. Răbdarea şi repetiţia sunt secretele succesului şi, dacă tinerii găsesc aceste calităţi pentru a-şi face muşchii pectorali şi ai braţelor, pentru a poza în artişti de cinema sau culturişti, de ce un suferind nu ar avea dorinţa şi ambiţia de a se reîntoarce cât mai repede la o viaţă normală? Ca să fie mişcarea la domiciliu cât mai plăcută şi atractivă, nu în mod obligatoriu pentru un motiv de boală, se poate folosi un fond muzical mai ritmat, pentru a face mobilizarea tuturor încheieturilor, începând cu membrele şi terminând cu trunchiul, la amplitudine tot mai largă şi tot mai repede, astfel încât, după o oră de gimnastică se obţine o mobilitatea generală bună, cu o oboseală plăcută.