Răspunsuri duhovniceşti: „Cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei“

Care este folosul rugăciunii în general şi al rugăciunii inimii în special?

Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul şi duhovnicul, aşa să se roage, numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos care izvorăşte lacrimi de umilinţă, care ne ajută să părăsim păcatele şi să creştem în dragoste, în smerenie şi în credinţă. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune şi pocăinţă.

Rugăciunea fără lacrimi este primită? Cum putem dobândi lacrimi de pocăinţă?

Lacrimile sunt de mai multe feluri, dar cele duhovniceşti nu se dau, nici nu se împrumută, ci sunt un dar de la Domnul. Deci, şi atunci când vin, să le cerem, fie că ne rugăm cu gura sau cu inima, ele sunt bune şi mult folositoare, că sunt de la Domnul şi merg la El. Numai să nu ne mândrim, ca să nu pierdem lacrimile.

Unii credincioşi spun că nu citesc Psaltirea pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?

Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde pe diavoli ca şi cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceştia sunt creştini fricoşi, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmează şi ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei.

 

Ce fel de rugăciuni recomandaţi pentru călugări şi mireni?

Spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: „Pe acestea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi.“ Adică să le facem şi pe unele şi pe altele, după a noastră râvnă şi putere, mă refer la acatiste, paraclise, cele Şapte Laude. Nu putem renunţa la Ceaslov, nici la acatiste în care se artă minunile sfinţilor, adică răbdarea mucenicilor şi ostenelile cuvioşilor care le-au suferit de bună voie pentru dragostea de Dumnezeu. Prin unele rugăciuni lăudăm pe Dumnezeu Cel în trei feţe închinat şi mărit, prin altele lăudăm pe sfinţi şi faptele credinţei lor, iar prin altele ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru toţi oamenii care prin noi cer mila lui Dumnezeu. Să unim rugăciunea citită şi cântată, adică rugăciunea din cărţi, cu cea rostită în taina inimii, fără cuvinte, după sfatul duhovnicului, şi aşa vom spori şi vom dobândi multă bucurie şi pace în suflet. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhoviceşti, cu pr. Paisie Olaru)