Răspunsuri duhovniceşti: „Cine te opreşte să ai în gând «Doamne miluieşte»?“
Ce înseamnă mai exact să ne rugăm?
Rugăciunea este un contact personal, pornit din inimă, din conştiinţa noastră creştină, cu Dumnezeu. Sunt rugăciuni de tipic, dar sunt şi rugăciuni personale.
Chiar dacă serviciul, ocupaţiile, timpul nu permit rugăciuni de tipic, chiar dacă nu apuci să le faci, nu-i atât de grav, dar cu o condiţie: să ai o stare de prezenţă continuă cu Dumnezeu în conştiinţa ta. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăreşti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând „Doamne miluieşte!“, să poţi să intri iar în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu? Asta este important, gândul la Dumnezeu, conştientizarea prezenţei Lui - asta este o rugăciune la îndemâna fiecăruia, indiferent cât de ocupat ar fi. Oricine poate şi trebuie să se roage spunând „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“.
De câte ori să zic pe zi rugăciunea „Doamne Iisuse...“? Un părinte mi-a zis de o mie de ori.
Să zici o dată şi să nu mai termini. Gândul omului trebuie să fie mereu la Dumnezeu. Chiar nu ne gândim că Dumnezeu ne va cere socoteală pentru tot ce ne-a dat? Frumuseţe, înţelepciune, putere - de multe ori dincolo de cea a îngerilor, dacă ţinem cont că lumina îngerilor este mai difuză decât chipul şi asemănarea care-l îmbracă pe om - toate aceste bogăţii nemaipomenite Dumnezeu le-a revărsat peste om. Privind aceste frumuseţi, aceste împodobori, acest Chip, nu putem să nu ne gândim la El. Tocmai acest gând - aşa cum izvorăşte el - este o rugăciune.
(arhim. Arsenie PAPACIOC, Veşnicia ascunsă într-o clipă)