Răspunsuri duhovniceşti: „Fără ele, ni urcă «duhovnicia» la cap“

Năvăleşte asupra mea câte o nesimţire tâmpă; ajung ca un automat, nu mai gândesc, nici nu mai simt nimic.

Asemenea stări vin, uneori, ca „pedeapsă“ pentru aplecarea cu gândul şi consimţământul spre oarecare gând rău, iar alteori ca „învăţătură“, ca omul să se deprindă a nu aştepta nimic de la propriile puteri, ci să aştepte totul doar de la Dumnezeu. Câteva asemenea experienţe taie încrederea în sine, iar izbăvirea de apăsare arată de unde vine ajutorul şi pe Cine trebuie să ne bizuim întru totul. Starea aceasta este grea, dar trebuie răbdată cu gândul că altceva nici nu merităm. Mijloace împotriva ei nu sunt; trecerea ei stă în voia lui Dumnezeu. Totuşi, trebuie să vă ţineţi şi să strigaţi către Domnului: „Fie voia Ta! Miluieşte! Uşurează!“, fără să vă îngăduiţi nicidecum vreo slăbiciune, fiindcă acest lucru este pustiitor şi pierzător. Bine faceţi că vă întristaţi pentru starea asta şi vă încordaţi în tot chipul ca să vă izbăviţi de ea, însă, presupunerea dumneavoastră că aşa vor fi chinurile veşnice nu e corectă. Fericirea veşnică şi chinurile veşnice sunt cu neputinţă de închipuit şi nu pot fi asemuite cu nimic din cele ce se întâmplă în această viaţă. Toate sunt, dincolo, nemăsurat mai presus decât cele de aici. La Sfinţii Părinţi, starea dumneavoastră se cheamă răcire, uscăciune, şi toţi o socot lucru cu neputinţă de ocolit în viaţa după Dumnezeu, căci fără ele ni urcă repede „duhovnicia“ la cap. (Sf. Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie)