Răspunsuri duhovniceşti: Jertfele de animale nu mai sunt, dar a rămas lepădarea de sine

Părinte, vă rugăm să ne explicaţi sfârşitul Psalmului 50: „Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.“

E vorba despre ierarhia bisericească şi despre Biserică. Sionul este o colină unde era zidit templul din Ierusalim; Ierusalimul era cetatea păcii. „Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului“, deci Bisericii, ierarhiei; „şi să se zidească zidurile Ierusalimului“, deci Bisericii, în general, ca cetate a păcii; „atunci vei binevoi jertfa dreptăţii“ - care e altceva decât prinosul şi arderile de tot, însă psalmistul vorbeşte în contextul lui; noi înţelegem în contextul existenţei noastre, unde jertfele de animale, arderile-de-tot, nu mai sunt, dar există o jertfă, o ardere-de-tot de sine, un fel de lepădare totală de sine, ca să ardă în noi dragostea de Dumnezeu. (Duhovnici români în dialog cu tinerii, arhim. Teofil PĂRĂIAN)